Stresul cotidian

Fără să ne dăm seama, stresul cotidian îşi lasă amprenta asupra conduitei profesionale sau familiale. Spaţiul intim nu este o noţiune înţeleasă şi tocmai de aceea nu poate fi nici acceptat, nici respectat. Reacţiile pe care le dezvoltăm atunci când suntem agresaţi de insistenţele şi de nivelul diferit de educaţie al persoanelor cu care intrăm în contact depind de rata permeabilităţii sau a imunităţii la stres.

Călătoria cu mijloacele publice de transport în condiţiile actuale, şofatul în zone aglomerate, zgomotele citadine, instabilitatea existentă în orice societate dezvoltată sunt doar câţiva dintre factorii externi care au impact puternic asupra psihicului uman. Dacă la aceştia adăugăm şi factorii interni - predispoziţia la instabilitate emoţională, nivelul redus al coping-ului sau lipsa capacităţii de adaptare la mediu - atunci avem toate ingredientele necesare dezvoltării unui comportament agresiv şi intolerant.

Refuzul categoric de a discuta cu un specialist nu este deloc întâmplător. Psihologia a fost una dintre ştiinţele puse la zid în societatea comunistă, iar absolvenţii şcolii moderne de psihologie îşi fac loc cu greu în spaţiul profesional. Sănătatea mintală nu este încă percepută ca fiind o componentă a sănătăţii publice, iar efectele pe termen lung nu au fost calculate.

Ca orice alt serviciu, consultaţia psihologică are un cost. Dacă în economiile dezvoltate acesta este suportat de către sistemul public de asigurări de sănătate, în România preţul trebuie suportat de către client. Din păcate... Este unul dintre argumentele invocate de către cei care ar apela la un astfel de serviciu, dar nu o fac.

Matematic vorbind, beneficiile pe termen mediu şi lung pe care le-ar avea o persoană dacă ar apela din timp la o formă de psihoterapie sunt net superioare pierderilor, cel puţin de ordin financiar, suportate de aceasta. Iată un singur exemplu: sunt persoane care au frică de înălţime şi refuză un job bine plătit, care în plus mai oferă şi satisfacţii, doar pentru că locul în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea este situat la unul dintre etajele superioare ale unui bloc turn. În plus, nu pot folosi nici liftul pentru că suferă de claustrofobie.

Conform datelor statistice, cele mai mari salarii din România sunt cele din sistemul bancar. Dacă jobul despre care discutăm ar fi într-o bancă, refuzul costă minim câteva sute de euro pe lună sau mii de euro anual. Putem adăuga primele, bonusurile, programele de formare şi perspectiva unei cariere de succes. Un program de psihoterapie cognitiv-comportamentală se parcurge, în funcţie de caz, în aproximativ 15-20 de şedinţe cu o frecvenţă de 1-2 şedinţe săptămânal. La finalul acestuia, clientul este capabil să-şi gestioneze fobiile şi stările anxioase, gândurile negative (cogniţiile) şi poate avea o activitate profesională perfect normală. Fără un astfel de plan terapeutic, persoana în cauză nu numai că poate pierde tot ce am enumerat mai sus ca beneficii, dar îşi amplifică stările dezadaptative.

Aritmetica a fost şi este un instrument obiectiv de măsurare a eficienţei. Ea este la îndemâna oricui şi poate fi utilizată în luarea unei decizii.

Întrebări frecvente

Unele dintre cele mai des întâlnite întrebări ale celor interesaţi să discute cu un psiholog / psihoterapeut sunt:

Au problemele mele vreo legătură cu experienţele din copilărie?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de părinţi, de fraţi / surori sau de colegi, dar soluţiile sunt întotdeauna la dumneavoastră, în modul în care gândiţi sau acţionaţi în prezent. Este bine, totuşi, ca din când în când să apelaţi la un specialist cu ajutorul căruia să identificaţi sursa care produce problemele, să discutaţi aceste probleme şi să învăţaţi cum să vă schimbaţi modul în care le percepeţi acum.

Pentru a-mi rezolva problemele trebuie să iau medicamente?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de secreţia hormonală, dar sunt şi alţi factori la fel de importanţi – cum ar fi modul în care gândiţi, vă comportaţi şi relaţionaţi, dar şi suma evenimentelor din prezent sau din trecutul dumneavoastră. Urmarea unei terapii cognitiv- comportamentale nu presupune luarea de pastile, dar nici nu exclude un tratament medicamentos. Există însă suficiente dovezi conform cărora, în multe afecţiuni de ordin psihiatric, terapia cognitiv-comportamentală este la fel de eficientă ca şi medicamentaţia. De exemplu, la atingerea unui nivel ridicat de depresie sau anxietate, ar putea fi chiar indicat să combinaţi tratamentul medicamentos cu psihoterapia. Avantajul terapiei cognitiv-comportamentale este că învăţaţi cum să vă rezolvaţi singur problemele în timp.

De unde ştiu când şi dacă m-am facut bine?
Dumneavoastră, împreună cu psihoterapeutul, veţi identifica la începutul terapiei, nişte obiective clare pe care le puteţi însă modifica pe parcurs. Astfel puteţi să evaluaţi singur(ă) dacă şi când aţi devenit mai puţin depresiv(ă), anxios/anxioasă, furios/furioasă şi aşa mai departe. Sunteţi liber(ă) să îi daţi psihoterapeutului feedback referitor la orice progres. Feedback-ul este extrem de util pentru a vedea ce a funcţionat şi ce nu a mers aşa cum v-aţi fi dorit.

Unde pot găsi mai multe informaţii despre psihoterapia cognitiv-comportamentală?
Psihoterapeutul vă poate recomanda fie cărţi, fie articole, fie site-uri, în funcţie de problemele pe care doriţi să le rezolvaţi. Cu cât vă veţi cunoaşte mai bine, cu atât vă veţi simţi mai bine - garantăm acest lucru. Vrem să vă învăţăm cum să deveniţi propriul prihoterapeut.

Informaţii generale despre terapia cognitiv-comportamentală

Descriere generală

Terapia cognitiv-comportamentală are o durată relativ scurtă şi este orientată spre rezolvarea unei game largi de probleme de ordin psihologic, pornind de la depresie şi mergând până la anxietate, accese de furie, dispute matrimoniale, teamă, dependenţă sau consum excesiv de substanţe. Terapia se bazează pe modul în care gândim (“cogniţiile” noastre), în care ne comportăm sau pe modul în care comunicăm în prezent, mai degrabă decât pe experienţele din copilărie. Sunt numeroase studiile care demonstrează că terapia cognitiv-comportamentală este la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos în depresie, anxietate, comportament obsesiv sau în fobii. Mai mult, datorită faptului că pacienţii învaţă cum să se ajute singuri, îşi pot îmbunătăţi permanent comportamentul, chiar şi după terminarea terapiei.

Evaluarea pacienţilor

La începutul terapiei cognitiv-comportamentale, psihoterapeutul vă va solicita să completaţi o serie de formulare pentru auto-evaluare, astfel încât să poată analiza simptomatologia şi paleta de probleme. Sunt evaluate, în funcţie de caz, depresia, anxietatea, teama, furia, problemele fizice, personalitatea şi relaţiile cu cei din jur. Scopul acestei analize este acela de a colecta cât mai multe informaţii pentru ca apoi, împreună cu psihoterapeutul, să puteţi învăţa rapid ce probleme aveţi (sau nu aveţi) şi cât de grave sunt (sau nu sunt) acestea. Dumneavoastră sunteţi cel sau cea care, împreună cu psihoterapeutul, veţi pune la punct un plan al terapiei. Veţi stabili detalii precum intervalul de timp dintre şedinţe, relevanţa tratamentului medicamentos, diagnosticul, obiectivele, abilităţile necesare, nevoia de schimbare şi modul în care gândiţi, vă comportaţi şi/sau comunicaţi etc.

Cum arată o şedinţă de psihoterapie?

Spre deosebire de alte forme de terapie, nestructurate, în terapia cognitiv-comportamentală planul întâlnirii sau al şedinţei este stabilit de pacient împreună cu psihoterapeutul. În timpul acesteia puteţi include o analiză a şedinţei anterioare, a temelor pentru acasă, puteţi discuta una sau mai multe probleme, puteţi revizui ce aţi înţeles în întâlnirea anterioară, ce aţi învăţat, puteţi decide care e tema de lucru pentru întâlnirea următoare şi aşa mai departe. Obiectivul dumneavoastră este să vă rezolvaţi problemele şi nu doar să aveţi cui să vă plângeţi.

Tema pentru acasă

Dacă vă duceţi la o sală de fitness şi aveţi la dispoziţie un antrenor, probabil vreţi să învăţaţi cum să executaţi corect exerciţiile şi atunci când antrenorul nu este lângă dumneavoastră. Este un lucru valabil şi în cazul terapiei cognitiv-comportamentale: învăţaţi în timpul şedinţelor ce şi mai ales cum să faceţi în afara cabinetului psihologic, pe cont propriu. Cercetătorii au demonstrat că un pacient care îşi face temele cu sârguinţă îşi rezolvă problemele mai repede şi pe termen lung faţă de un pacient care nu doreşte să înveţe. Tema pentru acasă poate include notarea stărilor prin care treceţi, a gândurilor pe care le aveţi, ale comportamentului într-o anumită situaţie, o etapizare a activităţilor zilnice, stabilirea unor obiective, provocarea unor gânduri negative, colectarea de informaţii, găsirea unui mod diferit de comunicare cu cei din jur etc.

Intervenţia psihoterapeutică

Orice problemă de ordin psihologic poate fi rezolvată printr-o serie de modele psihoterapeutice, fiecare model conţinând un număr de componente. Planul terapeutic este alcătuit împreună cu pacientul în funcţie de preferinţele acestuia, de costuri şi de timpul de care dispune. Metodele şi tehnicile de intervenţie sunt practic nelimitate, fiecare individ fiind unic.

Despre sănătatea mintală

Sănătatea mintală este starea de bine pe care o simte fiecare individ şi care îi permite acestuia să-şi pună în valoare potenţialul, să facă faţă stresului cotidian, să fie eficient la locul de muncă sau să poată învăţa cu spor.

Factorul mental este de altfel prezent şi în definiţia termenului „sănătate” furnizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: “sănătatea este statutul complet al unei persoane (fizic, mental şi de bunăstare socială) şi nu doar absenţa unei boli sau a unei infirmităţi.”

În multe state, în special în cele cu venituri mici sau medii, serviciile de asistenţă mintală suferă serios din cauza lipsei resurselor umane şi financiare. Serviciile medicale care există sunt specializate în tratamentul şi îngrijirea afecţiunilor mintale şi sunt mai puţin orientate către sistemul integrat de sănătate mintală. În loc să furnizeze asistenţă în spitale cu profil unic de psihiatrie, sistemele de sănătate mintală ar trebui integrate în sistemul primar de sănătate, asistenţa mintală putând fi furnizată în spitalele cu profil general. Este tot mai necesară dezvoltarea unor servicii comunitare specializate.

Sănătatea mintală necesită acţiuni multi-sectoriale în care să fie implicate atât instituţiile guvernamentale, cât şi societatea civilă sau comunităţile locale. O atenţie sporită trebuie acordată copiilor şi tinerilor, asigurându-le un start sănătos în viaţă şi prevenind astfel apariţia afecţiunilor mintale la maturitate sau la bătrâneţe.