joi, 1 ianuarie 2009

Accidentele de maşină şi efectele lor psihologice asupra copiilor

Peste 2000 de copii mor în lume, în fiecare zi, din cauze ce ar fi putut fi prevenite, este concluzia unui raport lansat cu puţin timp în urmă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de UNICEF. Pe primele locuri se află accidentele de maşină, înecurile, arsurile, căzăturile şi intoxicaţiile/ otrăvirile.

Bine, bine, o să spuneţi, şi care este legătura cu psihologia?

Să luăm accidentele de maşină. Conform publicaţiei, copiii care supravieţuiesc unui astfel de accident pot suferi de stres post-traumatic, de anxietate şi pot dezvolta fobii, tulburări care se accentuează dacă unul dintre părinţi a fost rănit grav sau a decedat în accidentul respectiv. Copiii răniţi pot trece prin distres psihosocial şi se pot simţi izolaţi în suferinţa lor.

Câteva studii au relevat niveluri ridicate de distres al copiilor în timpul sau imediat după accidentul de maşină. Astfel, la cinci zile de la accident, 98% dintre copiii care au fost implicaţi sufereau de stres post-traumatic, de depresie sau de anxietate. La o lună de la producerea accidentului, 44% dintre copii încă retrăiau acele momente (flashback-uri), se temeau să nu mai fie răniţi, sufereau de tulburări de dispoziţie, nu puteau dormi şi visau că suferă schimbări corporale. Un alt studiu arată că un sfert dintre aceşti copii suferă de stres post-traumatic şi la trei luni de la accident.

Accidentele de maşină pot avea efecte profund psihologice asupra copiilor şi atunci când aceştia nu sunt direct implicaţi, dar când îşi pierd un părinte sau o rudă apropiată.

Raportul complet este disponibil aici.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cautand informatii utile legate de acest subiect am gasit blogul dvs.Am citit articolul,e dureros de adevarat...In septembrie am avut un accident de masina. Erau si copiii cu noi(2ani si jumatate si 6 ani si 9 luni).Nu intru in detalii acum.Am scapat teferi din fericire; masina a fost dauna totala,apoi 3 luni pana ne-am rezolvat problemele cu asigurarea si am luat alta masina am fost pietoni.Totul parea ok. Din momentul cand a venit masina cea noua, ne-am dat seama ca ne e frica sa mai mergem cu ea. Atat eu cat si sotul suntem marcati,dar,zic eu,copiii sunt cei mai afectati.Le e mereu frica; baiatul cel mare se uita pe geamul din spate sa vada daca nu ne loveste cineva(asa s-a produs accidentul din septembrie.Ne-a lovit cineva in pasaj la Lujerul, din spate,cu viteza, si ne-a proiectat in cel din fata),nu mai vrea sa mergem prin pasaj,daca sotul meu depaseste 30km/h incepe sa se agite si sa ii spuna sa mearga incet,plange...Cel mic prefera de fiecare data mersul pe jos,iar cand se joaca cu masinutele se joaca foarte des de-a accidentul:(. Eu nu mai spun,stau numai cu ochii in oglinda si pana nu il vad pe cel din spate ca a oprit nu ma linistesc...simt cum imi creste tensiunea,ma agat cu mana de orice, tremur...Intrebarea mea este,se poate face ceva? Trece cu timpul? Trebuie terapie? Vor fi afectati copiii pe viitor?
Va multumesc!

Monica.

Răzvan Bălan spunea...

Multa lume ar spune "totul trece cu timpul". Din pacate, ca psiholog, afirm ca pe masura ce trece vremea problemele se agraveaza.

Ar fi bine sa mergeti impreuna la un psiholog, cu atat mai mult cu cat ati fost cu totii in masina atunci cand s-a produs accidentul. Abordarea va fi diferita pentru fiecare dintre membrii familiei, iar temele pentru acasa vor fi atat individuale, cat si de grup.

Poate ca, pe termen scurt, efortul material va fi unul considerabil. Beneficiile pe termen lung, insa, atat din punct de vedere psihologic, cat si material, sunt incomensurabile.

Va recomand sa cititi capitolul din raport care se refera la accidentele de masina.

Anonim spunea...

Am citit partile din capitol care se refereau strict la problema noastra. Acelea cu copiii ocupanti.Norocul nostru si al copiilor a fost faptul ca nu plecam niciodata fara centurile de siguranta puse,iar copiii in scaunelele lor speciale.Daca nu ar fi fost scaunelele,altfel ar fi stat lucrurile.Impactul a fost puternic.
Va multumesc pentru raspuns. Ma gandeam eu ca trebuie discutat cu un psiholog si facut terapie...Asa vom si face. Puteti sa ne indrumati in vreun fel?

Răzvan Bălan spunea...

Gasiti pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania (am inclus un link si pe blog) registrul tuturor psihologilor avizati.

Sau ma puteti suna pentru o programare.