sâmbătă, 6 septembrie 2008

Prevenirea suicidului nu este costisitoare

Marea majoritate a deceselor având drept cauză suicidul (85%) se înregistrează în ţările cu venituri mici şi mijlocii. Dacă în statele industrializate se "investeşte" masiv în psihoterapie, ţările sărace nu oferă astfel de servicii celor care au supravieţuit tentativelor de sinucidere.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat publicităţii la începutul acestei luni noi date conform cărora chiar şi ţările sărace şi-ar putea îmbunătăţi latura preventivă a tentativelor de suicid. Prin intermediul şedinţelor (sesiunilor) de informare sau păstrând permanent contactul, fie şi telefonic, cu persoanele care prezintă acest risc, s-ar putea reduce semnificativ numărul unor astfel de decese.

"Cei care încearcă să-şi ia viata ajung la un moment dat în camera de gardă a unui spital. Totuşi, dacă nu prezintă complicaţii, pacienţii sunt trimişi acasă fără a le fi tratate rănile psihice şi fără a fi măcar trimişi la un psihoterapeut sau psihiatru", spune Fleischmann, autorul studiului. "Dacă pacientul ar fi informat şi ar fi urmărit în timp, s-ar putea preveni noile tentative şi chiar salva vieţi", continuă el.

Studiul, care a fost efectuat în Brazilia, China, India, Iran şi Sri Lanka din ianuarie 2002 până în octombrie 2005, este disponibil aici.

Observaţie personală: România nu mai este considerată ţară cu venituri modeste, iar ştirile referitoare la tentativele de suicid în rândul tinerilor nu sunt deloc optimiste. Un exemplu relevant este cel de aici. Încercarea Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANRCTI) de a pune la dispoziţia celor interesaţi un număr special (116123) pentru "a oferi sprijin emoţional celor care suferă de singurătate sau care se gândesc la suicid" este salutară, dar anevoioasă. Până la rezolvarea aspectelor birocratice, în grija cui se află aceşti oameni?!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Stii ca.. e incurajator si gandul ca exista cineva in lumea asta, fie el psiholog, psihiatru, ce-o fi, care si-ar dori sa faca ceva ca sa inlature gandurile negre si intentiile de suicid. E incurajator gandul, ma gandesc ca prinde bine o sedinta.

Răzvan Bălan spunea...

De fapt, ar prinde bine mai multe sedinte, numai ca orice persoana trebuie sa-si faca putin curaj pentru a-si impartasi "gandurile" unui specialist. Restul vine de la sine.