marți, 7 decembrie 2010

Resursa umana din domeniul medical - incotro?

"Cu o populatie de varsta a treia in crestere, unele state europene ar trebui sa se concentreze mai mult asupra tratarii afectiunilor cronice, problemelor de sanatate mintala si serviciilor sociale si de ingrijire pe termen lung si mai putin asupra serviciilor destinate nou-nascutilor, copiilor si sanatatii maternale", se arata intr-un studiu publicat recent de EuroObserver.

Necesarul de resurse umane din domeniul sanatatii publice se modifica pe masura ce nevoile populatiei se schimba. De exemplu, reaparitia bolilor infectioase poate fi direct legata de cresterea imigratiei. Un alt factor tine de asteptarile beneficiarilor, mai ales ca societatile se multiculturalizeaza si, in plus, apar noi inovatii de ordin tehnic si organizational, care ar conduce firesc la imbunatatiri in performanta sistemului de sanatate (de exemplu sporirea investitiilor in sanatatea primara si coordonarea serviciilor integrate).

Un alt argument tine direct de resursa umana medicala ale carei caracteristici sunt, de asemenea, intr-un amplu proces de schimbare in sensul imbatranirii, deci al cresterii ratelor de pensionare, al feminizarii sau al cresterii numarului de specialisti care lucreaza cu norma redusa.

Si asteptarile specialistilor din medicina se adapteaza la noile conditii, nevoia de echilibru intre viata personala si cea profesionala sau fenomenul de migratie a fortei de munca punand presiuni suplimentare asupra sistemului. Nu in ultimul rand, exista un decalaj important de timp intre momentul in care se ia o decizie politica si cel in care aceasta isi face efectul tocmai pentru ca este nevoie de ani buni pentru ca un cadru medical sa se specializeze.

Pentru a veni in sprijinul guvernelor, Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat patru metode de baza de planificare a resursei umane la nivel national:  abordari bazate pe nevoi, abordari bazate pe raportul cerere/utilizare, abordari de tipul procent al fortei de munca medicale / rata populatiei sau abordarea de tip "obiectiv asumat".

Conform Centrului National de Statistica si Informatica in Sanatate Publica, numarul bolnavilor cu tulburari mintale ramasi in evidenta medicilor de familie din Romania (anul 2008) era de 251 525. EuroObserver arata ca numarul psihiatrilor era, in acelasi an, de 1 367, din care 609 au peste 50 de ani. De la Colegiul Psihologilor din Romania aflam ca numarul psihologilor cu aviz de libera practica in psihologie clinica si psihoterapie este de 5 159, din care 3 307 psihologi clinicieni. Nu stim nimic despre varsta lor si nici cati dintre ei au intentia de a parasi Romania. Un lucru este cert: Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca Romania, alaturi de Ungaria si Estonia, inregistreaza cote extrem de mari fata de celelalte tari europene la capitolul internari din cauza afectiunilor mintale.

Daca vrei sa afli cum stau lucrurile si in alte state europene, click aici.

duminică, 28 noiembrie 2010

Sedinte de terapie la TV

Din 6 decembrie, HBO incepe sa difuzeze serialul "In deriva", avand ca subiect psihoterapia. Conform HBO, "serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihoterapeut de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie – 4 şedinţe individuale între psiholog şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihologului la propriul său terapeut."

Pana la difuzarea primului episod, difuzat luni, 6 decembrie, la ora 20:30, va invit sa vizionati prezentarea serialului care-l va avea in prim plan pe Marcel Iures.



marți, 23 noiembrie 2010

Stresul cronic şi consecinţele sale

Consecinţele stresului cronic sunt stările de anxietate şi depresia. Cei care acuză astfel de tulburări sunt mai expuşi riscului de a dezvolta afecţiuni cardiace. În plus, cei supuşi unui stres prelungit au mai multe şanse să devină dependenţi de substanţe (medicamente, droguri, alcool).

Află mai multe de la Asociaţia Psihologilor Americani.

Decontarea serviciilor psihologice

Colegiul Psihologilor din Romania şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate negociază contractul-cadru pentru 2011 pentru decontarea serviciilor psihologice.

duminică, 7 noiembrie 2010

Sunt bolnav. Cum ma tratez?

Unul din zece europeni sufera de tulburari psihice; depresia este, in multe state europene, cea mai comuna problema de sanatate; suicidul este o cauza de deces deloc de neglijat, 55 000 de europeni (dintre care trei sferturi barbati) luandu-si viata in fiecare an.

14% dintre locuitorii batranului continent (in crestere cu 2% fata de anul 2005) au declarat ca in ultimele 12 luni s-au adresat unui doctor (cel mai adesea medicului de familie) din cauza problemelor de ordin psihologic sau emotional.

Studiul remarca faptul ca cei mai multi dintre cei care au cautat ajutor specializat provin din Romania, 35% dintre romanii chestionati (fata de 15% cat este media europeana) afirmand ca problemele psihologice si/sau emotionale i-au indreptat catre un specialist din categoria medic de familie, farmacist, psiholog, psihoterapeut, asistent social sau psihiatru. In ansamblu, romanii se claseaza sub media europeana din punctul de vedere al negativismului emotional, marea majoritate considerandu-se nefericiti, spunand ca le lipseste calmul si linistea interioara tot timpul sau in mare parte din timp. Conform raspunsurilor la chestionar, romanii cred ca nu si-au indeplinit obiectivele din cauza unei probleme fizice (31% fata de 23% media europeana), 6% dintre ei luand antidepresive (din care 23% pentru tratarea depresiei si 42% pentru starile de anxietate).

Cele mai mari probleme ale romanilor sunt siguranta locului de munca si recunoasterea efortului depus la serviciu.

Cele de mai sus sunt concluziile unui Eurobarometru (capitolul sanatate mentala) publicat luna trecuta de Uniunea Europeana, interviurile fiind derulate in perioada februarie-martie 2010.

vineri, 8 octombrie 2010

"Nu poate exista sănătate fără sănătatea mentală"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 75% dintre cei care suferă de tulburări psihice, neurologice sau sunt dependenţi de substanţe (între aceştia se numără şi cele aproape 95 de milioane de persoane care au depresie şi alte 25 de milioane diagnosticate cu epilepsie) din statele în curs de dezvoltare nu au acces la tratament sau îngrijire de specialitate.

Pentru a veni în întâmpinarea cadrelor medicale care lucrează în instituţii (policlinici, spitale) nespecializate în sănătatea mentală, OMS a elaborat un sistem integrat de management care utilizează protocoale de decizie pentru tulburări de tipul depresie, psihoză, tulburări bipolare, epilepsie, tulburări comportamentale şi de dezvoltare (în cazul copiilor şi adolescenţilor), demenţă, dependenţă de alcool sau de droguri, autovătămare, suicid etc.

Ghidul este lansat în această perioadă pentru că 10 octombrie este ziua mondială a sănătăţii mentale, iar sănătatea fizică şi cea psihică sunt interdependente. Criza economico-financiară a adâncit nevoia de suport psihologic a celor care acuză suferinţe fizice. Şi, pentru că "Nu există sănătate fără sănătatea mentală", aşa cum subliniază Ban Kimoon, Secretarul General ONU, serviciile de sănătate trebuie să fie integrate.

miercuri, 18 august 2010

Ment insana

Tragedia de la maternitatea Giuleşti din Bucureşti deschide un subiect considerat tabu de prin anii `70-`80: consilierea psihologică a pacienţilor. Din cauza acestui eveniment, relaţia dintre pacient şi psiholog, mai bine spus nevoia pacientului şi a familiei de consiliere psihologică sau de psihoterapie, este pe buzele tuturor.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a locului şi rolului psihologului în societatea românească, am căutat prin arhiva de publicaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii câteva date pe care eu le consider concludente.

Aşadar, conform Mental Health Atlas 2005, sănătatea se bucura în anul 2004 de un buget echivalent cu 6,5% din PIB, cheltuiala publică totală per capita fiind de 460 dolari, din care 365 de dolari erau investiţie publică (guvernamentală). Aceeaşi publicaţie arată că la începutul anilor '90, rata mortalităţii pacienţilor dependenţi de alcool era de 1,97%, semnificativ mai mare decât acelaşi indicator în cazul celorlalte afecţiuni mentale (0,36%). În urma unui studiu (Berlescu et all) efectuat în 1995, s-a aflat că tulburările mentale apar în special şi/sau se agravează în timpul sarcinii sau perioadei post-partum (642 de cazuri). Acestea erau asociate cu nivelul scăzut al educaţiei, cu o structură biologică şi psihologică labilă, cu rate mari ale avortului şi cu complicaţiile post-natale.

La capitolul "mental health resources" (în România), OMS scrie negru pe alb: "A mental health policy is absent". Cu toate acestea, există o politică referitoare la abuzul de substanţe, făcându-se referire la interzicerea fumatului în spaţii publice. Pe de altă parte, există un program de sănătate mentală aprobat în 1999 şi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, dar - şi aici citez din raportul OMS - "nu sunt disponibile detalii referitoare la aplicarea acestui program". Lipsa acestor date este, de altfel, recunoscută şi de Ministerul Sănătăţii care, în planul său de activităţi pe termen scurt, îşi propune "Reînfiinţarea Programului Naţional de Sănătate Mentală". Responsabil de această reînfiinţare este MS/INCDS.

Din bugetul total alocat sănătăţii, doar 3% se îndreaptă către sănătatea mentală, "principalele surse de finanţare fiind bugetul de asigurări sociale şi buzunarul pacienţilor sau al familiilor acestora".

În termeni economici, "posibilele consecinţe ale tulburărilor mentale sunt numeroase şi includ cogniţii şi comportamente distorsionate care pot afecta pacienţii şi pe cei care îi au în îngrijire, dar şi pierderi (de tipul veniturilor şi economiilor) ca rezultat al pierderii capacităţii de muncă sau din cauza cheltuielilor de îngrijire şi tratament. Aceste tulburări pun presiune şi pe societate, care trebuie să furnizeze servicii de îngrijire şi tratament", spune OMS. "Costurile suplimentare ale psihoterapiei faţă de tratamentul medicamentos, mai ales în cazurile unor afecţiuni severe cum ar fi schizofrenia sau tulburările bipolare, sunt modeste, dar rezultatele adaugă un plus de valoare, făcând din combinaţia tratament medicamentos+psihoterapie cea mai eficientă strategie de intervenţie. La pacienţii diagnosticaţi cu depresie sau anxietate, psihoterapia este versiunea generică cea mai eficientă inclusiv în comparaţie cu noii anti-depresivi", se arată în analiza OMS. Cea mai mare problemă, identificată de forul suprem în materie de sănătate, este lipsa de resurse umane care să acopere necesarul de intervenţie psihologică. 

La capitolul cifre, România se mândreşte cu 4,1 medici psihiatri la 100 000 locuitori (faţă de 11,8 în Austria, 9 în Bulgaria, 12,1 în Cehia, 16 în Danemarca, 22 în Finlanda, 11,8 în Germania, 15 în Grecia, 20 în Norvegia, 9 în Olanda, 6 în Polonia) şi cu 4,5 psihologi la 100 000 locuitori (faţă de 49 în Austria, 0,9 în Bulgaria, 4,9 în Cehia, 85 în Danemarca, 79 în Finlanda, 51,5 în Germania, 14 în Grecia, 68 în Norvegia, 28 în Olanda, 18,4 în Polonia). Lista completă este disponibilă aici.

joi, 5 august 2010

Cu mintea intreaga la psihoterapeut

Ce este, de fapt, un psihoterapeut? Laetitia, aflata temporar in penitenciarul de femei de la Targsor, raspunde:

De cele mai multe ori, psihoterapeutul este perceput ca o persoana care a ajuns in posesia multor secrete de viata; ca un om care este tot timpul fericit, dar dispus sa asculte cu un interes infinit durerile sufletesti ale tuturor. 

De ce, totusi, in ciuda acestor calitati, utilitatea acestei profesii este profund desconsiderata, de ce exista aceasta retinere de a frecventa cabinetul de psihologie / psihoterapie sau de-a considera psihoterapia un domeniu tabu?

Din pacate, si eu am crezut ca nu voi avea nevoie de psihoterapie. Pana-ntr-o zi... cand s-a intamplat ceva ce avea sa-mi schimbe complet viata, modul de a gandi, prioritatile... In acel moment, in acest  loc (Targsor), l-am vazut prima oara pe cel care avea sa ma "cucereasca" dupa cateva sedinte cu blandetea lui, cu non-conformismul lui, cu distragerea de la subiect atunci cand se acumula prea multa tensiune. 

Psihoterapeutul meu avea sa devina la un nivel profund oglinda mea, iar eu asteptam de-acum sa aflu cate ceva despre mine, ceva ce inca nu stiam, ceva ce ar fi putut sa ma sperie. Cu toate acestea, continuam sa ma uit in "oglinda".

De psihoterapie avem cu totii nevoie, asa cum implicit avem nevoie cu totii de oglinda. Cand oamenii vor intelege cine este psihoterapeutul, vor accepta cu usurinta si de la sine relatia cu el. Aceasta este una de parteneriat, lipsita de ierarhie, in care incepi sa gasesti naturale lucruri precum investigatia procesului de autocunoastere, depasirea limitelor, rezolvarea blocajelor si a obstacolelor cu care ne confuntam.

Cei mai multi dintre cei care apeleaza la un specialist sunt oameni obisnuiti care trec printr-o perioada dificila a vietii lor pe care considera ca nu o pot depasi singuri sau cu ajutorul celor apropiati.

Psihoterapia inseamna pentru mine sa vorbesti despre ceea ce te supara, despre ceea ce crezi tu ca inseamna esec, dezamagire, tristete, neimplinire. Se spune ca povestindu-i psihoterapeutului despre toate lucrurile din viata ta, care sunt dureroase sau neplacute, te vei simti eliberat. De fapt, realitatea este alta: este important sa te exteriorizezi, dar nu este suficient pentru o terapie reusita. Psihoterapeutul este cel care te insoteste intr-un demers ce poate fi considerat incheiat doar atunci cand schimbarile din viata reala sunt stabile si eficiente. In psihoterapie primesti sfaturile potrivite care te vor face sa te simti mai bine. Psihoterapeutul nu-ti spune ce decizii sa iei, insa te ajuta sa ajungi mai usor la raspunsurile de care ai nevoie. Nu inseamna ca vom primi sfaturi sau solutii la pachet, nici ca psihoterapeutul va face ceva in locul nostru. 

Ca o concluzie, psihoterapia este procesul prin care o persoana, cu ajutorul unui psihoterapeut, poate gasi solutii noi la problemele vechi. Fiecare om este unic si pentru fiecare dintre noi exista o cale unica pentru a ne regasi echilibrul si puterea de a face fata vietii. Fiecare dintre noi poate trece prin momente dificile, cand se simte debusolat, vulnerabil, nedreptatit, iar sprijinul din exterior este binevenit. Psihoterapeutul este un ghid care merge alaturi de tine in calatoria schimbarii.

Psihologie si psihoterapie in penitenciar

Am ajuns la finalul unui an in care saptamana de saptamana m-am aflat in penitenciarul de femei de la Targsor. Am desfasurat o activitate pro-bono in slujba si in beneficiul unor persoane care intra in categoria "grupuri vulnerabile".

Am intalnit si imi place sa cred ca am ajutat femei indiferent de religie, de nivelul educational, de etnie, de orientare sexuala sau de statut.

In cele ce urmeaza vreau sa va impartasesc o serie de ganduri ale unor paciente care au beneficiat de serviciile mele. Sunt lectii de viata care pot fi cel putin interesante, daca nu chiar utile, si din care poate invata oricine doreste.

Lectura placuta!

Laetitia: Cu mintea intreaga la psihoterapeut

luni, 21 iunie 2010

Nou: punct de lucru

Vă anunţ cu bucurie că am deschis un punct de lucru în zona Bd Mihalache (fost 1 mai) / Mareşal Averescu (fost Miciurn). Vă aştept cu acelaşi profesionalism şi aceleaşi servicii de calitate într-un cabinet modern, proaspăt amenajat.


luni, 14 iunie 2010

Jocurile pe calculator - plusuri şi minusuri

Într-un număr special al Review of General Psychology editat de Asociaţia Psihologilor Americani a fost publicat un studiu referitor la jocurile pe calculator şi efectele pe care le au acestea asupra copiilor.

Contrar tuturor avertizărilor de până acum, rezultatele arată că acestea pot avea şi un impact pozitiv asupra utilizatorilor. Există jocuri special concepute care, atunci când sunt combinate cu psihoterapia, pot preveni atacurile de astm, pot reduce durerea sau pot susţine chiar tratamentul pentru diabetici. Totodată, psihologii pot utiliza jocurile PC pentru evaluarea psihologică a copiilor şi adolescenţilor.

Pe de altă parte, însă, jocurile video pot avea şi efecte nedorite, mai ales în cazul copiilor cu probleme de personalitate. "E ca la untul de arahide: este un deliciu pentru majoritatea copiilor, dar există şi un procent mic de alergici, de exemplu dacă cei mici suferă de tulburări psihice sau dacă părinţii reclamă probleme pre-existente de personalitate", afirmă profesorul  Christopher J. Ferguson de la Texas A&M International University. El a mai adăugat că noile cercetări au demonstrat că jocurile violente nu au creat o generaţie de adolescenţi-problemă. "Pe măsură că jocurile au devenit tot mai populare, s-a redus şi numărul copiilor din Statele Unite ale Americii şi din Europa cu probleme de ordin comportamental, sunt mai puţin violenţi şi obţin rezultate din ce în ce mai bune la testele standard. Ceea ce demonstraează faptul că cea mai periculoasă este combinaţia dintre trăsăturile de personalitate şi jocurile violente."

Patrick Markey, de la Villanova University din Pennsylvania, a analizat un lot de 118 adolescenţi, descoperind astfel că cei care trec prin stări de anxietate, depresie sau disconfort emoţional, dar şi cei care rămân indiferenţi faţă de starea emoţională a celor din jur, care nu-şi ţin promisiunile sau nu respectă regulile de bază sunt predispuşi să devină ostili la finalul unui joc violent pe calculator.

marți, 1 iunie 2010

Anxietatea poate spori riscul apariției atacului de cord

Reuters Health scria săptămâna trecută că, după ce au analizat 97 000 de dosare medicale ale unor veterani, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că cei care au suferit de o formă severă de anxietate prezintă un risc mai mare de apariție a unui atac de cord în următorii șapte ani față de veteranii care nu au acuzat nicio afecțiune mintală. Rezultatele cercetărilor, spun specialiștii americani, întăresc ipoteza conform căreia există o legătură strânsă între sănătatea mintală și cea cardiacă.

Conform altui studiu, cei care au fost diagnosticați clinic cu depresie prezentau un risc de apariție a unei tulburări cardiace mult peste medie. În plus, o serie de tulburări de anxietate - cum ar fi stresul post-traumatic, atacul de panică sau anxietatea generalizată - aveau și ele o corespodență directă cu riscul apariției unui infarct.

Depresia poate afecta funcția cardiacă și indirect. Astfel, cei care suferă de depresie își pierd pofta de mâncare și dorința de a mai face mișcare în aer liber. Totodată, ei nu-și mai urmează tratamentul pentru afecțiunile cardiace (cum ar fi hipertensiunea arterială) conform indicațiilor medicului curant.


Chiar dacă în prezent Asociația Americană a Inimii (AHA) nu recunoaște depresia sau anxietatea ca factori de risc în apariția unei boli cardiace, încă din anul 2008 reprezentanții săi au recomandat celor care suferă de astfel de boli să treacă și printr-un screening pentru depresie.

luni, 31 mai 2010

Cum stă Europa la capitolul sănătate?


Dacă ar fi să luăm doar cazul sănătăţii mintale, răspunsul ar fi "binişor". Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii apreciază că ponderea acestui segment al sănătăţii publice în totalului afecţiunilor este de 20%.

Depresia înregistrează cel mai înalt nivel al DALY (suma dintre media anilor de viaţă pierduţi din cauza unei boli şi media anilor de viaţă trăiţi de o persoană cu dizabilităţi) în Finlanda (10,8%), Franţa (10,3%), Austria (9,8%), Belgia şi Suedia (9,7%), Slovenia (9,5%), Norvegia (8,9%), Irlanda (8,3%), Danemarca (8,1%),  Cipru (6,9%), Italia (6,8%), Olanda (7,8%) şi Spania (5,6%). O altă concluzie a studiului "Health in the European Union: Trends and analysis" este că Europa Centrală şi de Est a înregistrat un declin în sănătatea mintală a populaţiei, ratele consumului de alcool, violenţei şi suicidului fiind în creştere.

Îngrijorător este faptul că suicidul a devenit una dintre principalele 10 cauze de deces prematur la nivel european. "Chiar dacă nu reprezintă în sine o tulburare mintală, 90% din totalul suicidurilor sunt o consecinţă a problemelor de sănătate mintală, factorii de risc incluzând izolarea socială şi sentimentul lipsei propriei valori. Rata de suicid este mult mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor, devenind principala cauză de deces în rândul bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, după accidentele de maşină", se precizează în publicaţie.

Cele mai mari rate ale suicidului au fost raportate de Lituania (28,94 la 100 000 locuitori), Ungaria (23,2) şi  Slovenia (22,79), urmate de Letonia, Estonia, Polonia şi Finlanda. România se află pe locul 12 în acest clasament, cu o valoare ce depăşeşte şi ea 20%.

Autorii studiului atrag atenţia asupra faptului că ţările din Europa Centrală şi de Est urmează să se confrunte cu noi probleme pe măsură ce situaţia economică şi socială tinde să se schimbe rapid. În plus, zona va fi nevoită să facă faţă atât nevoilor celor alungaţi din ţara lor de conflicte şi persecuţii, cât şi migraţiei economice. Nu în ultimul rând, pe măsură ce populaţia Europei îmbătrâneşte, creşte şi incidenţa afecţiunilor de tip demenţă, Alzheimer, dar şi a depresiei.

duminică, 9 mai 2010

Sârguinţa e muma norocului

Ieri după-amiază m-am uitat la meciul dintre echipele feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborog. Am fost curios să văd care este legătura dintre seria de superstiţii (prezenţa în sală a Gabrielei Szabo, drumul parcurs cu acelaşi avion cu care a zburat şi Unirea Urziceni spre meciul din ligă etc) şi scorul final.

Este uimitor cum la acest nivel - vorbim totuşi de finala Ligii Campionilor - lumea încă mai crede în superstiţii. Şi nu vorbesc de o persoană sau două, ci de o colectivitate formată din jucătoare şi din aparatul tehnic (antrenori, medici etc).

Suntem în anul 2010, avem mijloace ştiinţifice şi metode de intervenţie care să pregătească psihic un meci de o asemenea importanţă. Iar noi încă mai credem în superstiţii, vrăjitoare, descântece...

Handbalistele de la Oltchim au pierdut cu 21 la 28. Aştept acum să văd la ce alte surse de noroc mai apelează echipa pentru meciul de săptămâna viitoare din Bucureşti.

marți, 4 mai 2010

Servicii de sănătate mintală pentru toţi

Colegiul Psihologilor din România a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la faptul că "documentul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 conține unele prevederi care au ca obiect și pot avea drept efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei prin limitarea autonomiei și stabilirea unor condiții discriminatorii pentru activitatea formelor independente de exercitare  a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică."

Conform noilor prevederi, psihologii, dar şi alte categorii profesionale reglementate din sistemul de sănătate, sunt lipsiţi "de posibilitatea contractării serviciilor psihologice cu casele de asigurări de sănătate. Această limitare creează un monopol al furnizorilor de servicii medicale ambulatorii în domenii în care nu au competențe profesionale. Totodată, apreciem că această modalitate indirectă de decontare a serviciilor psihologice reprezintă un caz de discriminare și de limitare a autonomiei furnizorilor de servicii psihologice. Modalitatea indirecta de contractare dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și furnizorul de servicii medicale – și nu dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și casele de asigurari de sănătate- reprezintă o încălcare a independenței profesionale a furnizorilor de servicii conexe, în speță de servicii psihologice şi determină existenţa abuzurilor în sistemul de contractare a serviciilor psihologice."

"În altă ordine de idei, referitor la conținutul pachetului de servicii care sunt decontate prin sistemul de asigurări de sănătate, trebuie precizat faptul că psihodiagnosticul se realizeaza în mod similar diagnosticului medical, pe baza unei consultații psihologice, efectuate de către psihologul clinician. Consultația psihologică nu este prevăzută ca și serviciu distinct care poate fi decontat prin sistemul de asigurări de sănătate, acest fapt constituind încă un motiv pentru care apreciem drept discriminatorie neincluderea serviciului de consultație psihologică în pachetul de servicii psihologice decontate, în raport cu serviciile medicale decontate, care au la baza o consultație medicală.

Apreciem că reglementarea prezentată mai-sus crează în general condiții discriminatorii pentru psihologii români în raport cu celelalte categorii de profesionişti din sistemul de sănătate, precum și pentru furnizorii de servicii psihologice, organizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2004, în raport cu furnizorii de servicii medicale."

luni, 19 aprilie 2010

Azi am fost pacient

Astăzi am încercat să intru în pielea unei persoane interesate să urmeze un program psihoterapeutic. Scenariul de la care am pornit a fost următorul: criza asta economică ne stresează pe toţi, relaţiile de familie încep să se erodeze, stresul cotidian atinge cote aproape insuportabile, iar eu, om aşezat şi conştient de problemele pe care le am, doresc să mi le rezolv pe termen lung. În plus, am alături de mine o persoană dispusă să facă acelaşi efort astfel încât relaţia noastră să rămână funcţională.

Primul pas a vizat informarea. Am intrat mai întâi pe site-ul Colegiului Psihologilor din România ca să descopăr câte ceva despre psihologi şi psihoterapie sau consiliere psihologică.

Am început apoi să caut locuri, date de contact, să citesc informaţiile existente pe site-urile clinicilor, după care am pus mâna pe telefon.

Am început cu clinica Sanador. Conform datelor de pe site, preţurile sunt de 75 lei (consiliere psihologică adult) sau 90 lei (copil), iar şedinţa de psihoterapie costă 80 de lei (individual) sau 100 lei (de cuplu). Înainte de a începe consilierea sau psihoterapia, este nevoie de un psihodiagnostic (100 lei - 40 de minute). Iniţial, doamna de la recepţie nu a reuşit să-mi spună exact cât durează şedinţa de psihoterapie ("depinde de medic"), dar după insistenţe am aflat că aceasta ţine 20 de minute. În opinia aceleiaşi doamne, nu există nicio diferenţă între consilierea psihologică şi psihoterapie, deşi inclusiv preţurile diferite afişate pe site o contrazic.

Am sunat apoi la MindCare, clinică specializată în servicii de psihiatrie şi psihoterapie. Primul aspect care mi-a atras atenţia a fost faptul, confirmat de altfel şi de recepţie, că nu există nimeni specializat în psihoterapia cognitiv-comportamentală. Majoritatea specialiştilor sunt psihanalişti. Preţurile sunt: 130 lei (45-50 de minute) pentru terapia individuală şi 220 lei (90 minute) pentru cea de cuplu. Informaţiile au fost complete, pertinente, oferite cu profesionalism.

Al treilea apel a fost la MedLife. După acesta am oprit jocul pentru că răspunsurile m-au surprins de-a dreptul. De la recepţionera de serviciu am aflat că psihoterapeutul poate practica toate formele de psihoterapie ("logic, nu?"), că prima consultaţie costă 100 de lei (30 de minute) şi nu contează dacă am nimerit sau nu la psihoterapeutul potrivit (tot logica e vinovată). Medicul (?) îmi stabileşte apoi orarul noilor consultaţii, iar acestea m-ar costa 125 lei (individual) sau 160 lei (cuplu). Există şi consultaţii la domiciliu (360 lei), dar durata acestora este necunoscută.

Recomand din nou persoanelor interesate să apeleze la serviciile de sănătate mintală să se informeze. În primul rând, consilierea psihologică şi psihoterapia nu sunt acelaşi lucru, iar diferenţa este clar precizată în Procedurile de atestare, acreditare şi certificare elaborate de Colegiul Psihologilor din România.

Apoi, încercaţi să aflaţi mai multe despre formele de psihoterapie şi alegeţi tipul care vi se potriveşte în funcţie de problema pe care o aveţi. De asemenea, asiguraţi-vă că specialistul la care apelaţi are avizul (valid!) de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor în specialitatea respectivă (psihologie clinică şi/sau psihoterapie).

Nu în ultimul rând, odată ce sunaţi pentru programare, solicitaţi informaţii despre durata şedinţei, despre instrumentele folosite în evaluare (acestea trebuie să fie licenţiate şi avizate de Colegiul Psihologilor, iar psihologul trebuie să fie autorizat să le utilizeze) sau orice alte aspecte pe care le doriţi clarificate. Nicio întrebare nu este greşită, niciun răspuns nu trebuie să fie evaziv. Drepturile pacientului sunt reglementate.

duminică, 18 aprilie 2010

Sănătate mintală pe sponci

Colegiul Psihologilor din România consideră "abuzive şi discriminatorii noile Norme metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 şi solicită instituţiilor responsabile amendarea de urgenţă a dispoziţiilor privind decontarea serviciilor psihologice", se arată într-un comunicat emis în data de 15 aprilie.

În Programul Naţional de Sănătate Mintală, Ministerul Sănătăţii s-a angajat, printre altele "să combată stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală" şi "la creşterea calităţii serviciilor de sănătate mintală cu accent pe dezvoltarea activităţilor de reabilitare psiho-socială." 

Conform Biroului Internaţional al Muncii, pentru a cita o singură organizaţie internaţională preocupată de problemele de sănătate mintală - în acest caz la locul de muncă - "costurile asociate problemelor de sănătate mintală sunt: concediul medical, indemnizaţii speciale, tratamente medicale, scăderea productivităţii, pierderea potenţialului şi nivelul moral scăzut al angajaţilor". Dacă cel puţin aceste costuri nu sunt acoperite de asigurările de sănătate - pe care fiecare angajat le plăteşte lunar - pierderile totale pot avea efecte serioase asupra PIB-ului (produsul intern brut) de până la 3-4% (media în statele membre ale Uniunii Europene) sau, în cifre absolute, de 30-44 miliarde de dolari în SUA pentru o singură tulburare: depresia!

Referindu-mă strict la depresie, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceasta se tratează medicamentos (tratament prescris de medicul psihiatru) şi prin psihoterapie (servicii oferite de psihologi), rata de succes în cazul psihoterapiei fiind de 60-80%. Este, poate, şi motivul pentru care tot mai mulţi medici psihiatri se formează în diferite şcoli de psihoterapie.

"Prin noile prevederi (n.r. ale CNAS) este aruncată în derizoriu o profesie importantă, independentă şi liberală, care are ca obiectiv principal evaluarea stării de sănătate mintală şi restabilirea acesteia, respectiv un act esenţial în restabilirea stării de sănătate generală a celor aflaţi în suferinţă. Statutul de auxiliar sau conex, ori de “tolerat”, pe care îl conferă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate psihologilor este astăzi nu numai o stare de fapt, ci şi una de drept", se mai precizează în comunicatul Colegiului Psihologilor din România.

vineri, 16 aprilie 2010

Psihologia violenţei

Asociaţia Psihologilor Americani anunţă lansarea unei noi serii de publicaţii: Psihologia violenţei. Primul număr urmează să apară la începutul anului viitor, dar până atunci se caută articole bazate pe cercetări.

Psihologia violenţei va include între copertele sale toate formele de violenţă şi agresiune, unele interconectate; toate materialele publicate vor include rezultate ale cercetărilor întreprinse de psihologi, medici, neurologi, sociologi şi alţi specialişti în ştiinţele sociale şi comportamentale. Temele de interes includ violenţa sexuală, violenţa tinerilor, maltratarea copiilor, ameninţări, expunerea copiilor la violenţă, violenţa între partenerii de viaţă, suicid, omucidere, violenţa la locul de muncă, eforturi internaţionale de prevenire a violenţei.

Informaţii despre modul în care puteţi contribui cu materiale şi articole la noua serie de publicaţii a APA sunt disponibile aici.

marți, 9 martie 2010

”Prin depresie nu trebuie să treci singur”

Încep astăzi seria de guest post-uri ale unor pacienți de care m-am ocupat în ultima perioadă. Oricât de bine aș descrie-o eu ca specialist, experiența trăită de o persoană și mărturisită deschis este mult mai relevantă.

Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.

Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.

Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.

Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.

Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.

Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere. 

Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul. 

Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată. 

Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.

Teodora, București

miercuri, 3 februarie 2010

Viitorul sună... ocupat

"Up in the air" rulează acum pe ecrane. Este un film pe care ar trebui să-l vedem cu toţii pentru că, într-un fel sau altul, ne pregăteşte pentru momentul în care "You're fired" va intra în viaţa noastră. Nu mă refer aici la decizia lui Donald Trump, ci la una dintre consecinţele fireşti ale unei crize economice şi financiare: pierderea locului de muncă.

Problema pe care vreau să o ridic acum nu ţine de modul în care sunt concediaţi angajaţii, ci de tipul de angajat care ar trebui concediat. Să luăm un exemplu cald. Imediat după ce am ieşit de la Movieplex am coborât la Vodafone (Plaza România). Mă interesa să aflu cum anume aş putea renunţa la abonament, una dintre soluţiile vizate fiind cartela reîncărcabilă. Deşi am abonamentul respectiv de aproape 13 ani, business consultant-ul Ramona Neagu nu mi-a adresat o întrebare banală, dar care reflectă conceptul de fidelizare a clientului: "De ce doriţi să renunţaţi la el?" Nu am auzit decât "aveţi nevoie de ştampilă", "trebuie să vă achitaţi mai întâi factura" şi apoi un lung şir de extra-opţiuni disponibile, variante de reîncărcare, costuri suplimentare etc. Totul enunţat cu aroganţa salariatului căruia îi intră bonusul lunar în cont fără să transpire sau să îngheţe, după caz, indiferent câte contracte reziliază lunar.

Am cerut să vorbesc cu managerul de magazin. Înainte să-i expun ceea ce vreau să fac, am ţinut să-i comunic părerea mea despre subordonata cu care tocmai încheiasem discuţia. Am aşteptat - ce eroare din partea mea - aceeaşi întrebare: "De ce vreţi să renunţaţi la abonament?" Am primit, în schimb, explicaţii la explicaţii cu ştampila, cu declaraţia pe propria răspundere, cu proceduri mai complicate decât un proces de divorţ. Nu-mi venea să cred. Le-am recomandat să meargă la Up in the air, să vadă ce se întâmplă atunci când îţi pleacă clienţii. Nicio reacţie. Managerul mi-a cerut un număr de telefon la care să poată lua legătura cu mine. I-am oferit cele două opţiuni disponibile: 075terapie şi 07depresie. M-a rugat să nu-l iau la mişto, "pentru că el mă respectă pe mine". Eram înmărmurit şi gândul mi-a plecat imediat la Elling: Helloooo! 07depresie se formează 0733 77 37 43, adică... Vodafone. Culmea, număr contractat chiar în magazinul condus de domnul manager Cosmin Iancu.

Acum vă întreb pe voi şi pe cei de la Vodafone: dacă aş fi în locul lui Donald Trump, cui să-i spun You're fired? În rolul lui George Clooney n-aş avea nicio problemă: ştiu cum s-o fac.

Bonus: am renunţat şi la adresa de email, şi la Internetul de la Vodafone.

duminică, 24 ianuarie 2010

Intervenţia psihosocială în caz de dezastru

Haiti. Un coşmar, un şoc, o situaţie incredibilă: cea mai mare catastrofă umanitară ivită din senin într-o ţară care oricum era la limita sărăciei.

Urgenţele au un impact puternic asupra persoanelor, familiilor şi comunităţilor pe diferite paliere sociale. Indiferent de nivel, un dezastru erodează factorul protectiv care ar fi, în mod normal, la îndemână. Mă refer aici la sprijinul moral, psihic, uneori material ce ar putea fi oferit de grupul primar (familie) sau de cel secundar (prieteni, colegi de serviciu). Aceştia fie nu mai există, fie au şi ei, la rândul lor, nevoi similare. Dezastrul sporeşte riscul amplificării problemelor deja existente şi dă naştere altora, invizibile până la apariţia cataclismului. Chiar dacă diferendele sociale şi psihologice există în fiecare grup, ele sunt trăite în mod diferit, de fiecare persoană în parte, în funcţie de resursele disponibile şi de capacitatea de adaptare la noua situaţie.

În cazul unui dezastru, partea socială nu poate fi separată de cea psihologică. O problemă socială pre-existentă (apartenenţa la un grup discriminat sau marginalizat) este influenţată de una psihologică identic pre-existentă (abuzul de alcool sau existenţa unor tulburări mentale). După dezastru, separarea de familie, lipsa siguranţei, stigmatizarea, ruperea reţelelor sociale, distrugerea structurilor comunitare, pierderea resurselor şi chiar a încrederii sunt dublate de doliu, de stres post-traumatic, de creşterea consumului de alcool, de depresie sau tulburări de anxietate. Chiar şi asistenţa umanitară are aceeaşi influenţă bivalentă: socială (suprapopulare, dispariţia intimităţii, dependenţa de ajutor) şi psihologică (anxietate sporită din cauza lipsei informaţiilor privind distribuţia ajutoarelor alimentare sau nealimentare). Continuare...

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Stresul la locul de muncă

Ce ar putea determina o situaţie în care trei angajate de la recepţia unei clinici medicale private să aibă fiecare propria părere asupra modului în care funcţionează sistemul de ticketing? Pe cine să crezi atunci când una dintre funcţionare îţi spune că ai nevoie de bilet de ordine, alta - că dimpotrivă, pentru ca cea din urmă să intre în defensivă, acuzându-te pe tine, clientul, că nu înţelegi cum trebuie să foloseşti sistemul.

O primă concluzie ar ţine de modul în care au fost recrutate cele trei persoane şi, mai apoi, despre felul în care managerul înţelege să-şi instruiască personalul la locul de muncă. Analizând mai profund, însă, îmi explic speţa doar prin prezenţa unui nivel ridicat de stres al angajatelor respective, stres care conduce iniţial la lipsă de coordonare, iar mai apoi la dezvoltarea unui comportament total inadecvat faţă de client.

Biroul Internaţional al Muncii (ILO) a efectuat la mijlocul anului trecut un sondaj în rândul a 30 000 de subiecţi. Pe baza rezultatelor, ILO estimează că 2% dintre angajaţi (aproximativ 10 milioane de persoane la nivel european) devin victime ale violenţei fizice a colegilor de serviciu; 4% dintre angajaţi sunt victime ale violenţei fizice din partea unor persoane din afara serviciului; 2% dintre angajaţi sunt hărţuiţi sexual; iar 5% (aproximativ 25 de milioane) dintre ei au parte de intimidare şi agresivitate. În ceea ce priveşte ultima categorie, 8% din totalul celor 25 000 000 provin din sistemul medical, rată egală cu cea din hoteluri şi restaurante şi mai mare decât domeniul educaţiei şi al transporturilor (6%).

Cele mai afectate sunt femeile, în special cele tinere (15-29 de ani), numărul celor supuse agresivităţii şi hărţuirii fiind dublul numărului de bărbaţi din aceeaşi categorie de vârstă.

Unul dintre factorii care creşte şansele de manifestare a violenţei la locul de muncă este presiunea timpului.

Revenind la cele relatate la început, stau şi mă întreb dacă şefa celor trei recepţionere s-a întrebat vreodată dacă nu cumva starea lor de iritabilitate, faptul că nu-şi ascultă clientul şi că-l întrerup atunci când acesta vorbeşte, durerile de cap de după discuţiile din care tot cele trei ies şifonate, eventualele dureri de stomac, starea de anxietate sau insomniile acestora nu sunt produse de un nivel crescut al stresului la locul de muncă.

vineri, 15 ianuarie 2010

Tinereţe fără bătrâneţe

În urmă cu ceva timp, unul dintre pacienţii mei îmi povestea că a ajuns în camera de gardă a unui spital din cauza unui atac de panică. Lângă el, o femeie în vârstă (aproape 90 de ani), îl ruga pe medic să nu cumva să uite de pastilele ei, pentru că ea nu vrea să moară.

Când a văzut-o cât de mult ţine la viaţă, pacientul meu şi-a venit rapid în fire şi a plecat acasă, uitând de suferinţa lui şi înţelegând că locul lui nu era nicidecum la camera de gardă. El este bine, sănătos, acum, a dus la bun sfârşit planul terapeutic şi sunt ferm convins că vrea să ajungă şi el la o vârstă venerabilă. Pentru el, dar şi pentru cei care ţin la viaţă suficient de mult cât să-şi dorească să trăiască 100 de ani, iată câteva sfaturi utile: