sâmbătă, 25 octombrie 2008

Cui i-e frica de psiholog?

Am observat, în ultima perioadă, reacţia stârnită de cartea mea de vizită: "A, dar ce credeţi că am nevoie!?" După care, aproape invariabil, urmează comentariul: "de fapt, toată lumea are nevoie." Iar destăinuirile încep să curgă.

De unde această prejudecată? De ce această atitudine?

Dacă te recomanzi "inginer", nu-ţi cere nimeni sfaturi tehnice sau planurile unui mecanism sofisticat. Dacă eşti actor, interlocutorul nu te va ruga niciodată să interpretezi un rol. Dacă eşti profesor de română, n-o să-ţi ceară nicio persoană să faci o analiză gramaticală sau să reciţi din Eminescu.

Dar atunci când spun că sunt psiholog sau când pur şi simplu întind partenerului de discuţie cartea mea de vizită, declanşez acel ceva. De unde vine şi pe ce se bazează?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Dvs. sunteţi psihologul şi cred că tot dvs. ar trebui să ne daţi răspunsul.
Poate că este jena. Jena de-a sta în faţa unui dentist cu dinţii nespălaţi şi gura plină de bube, de-a merge la inginer cu o maşină nemaipomenit de neîngrijită, de-a invita pe cineva la tine când ai în casă ultimul jaf din lume.
Doar ştim cu toţii celebra replică "Îmi pare nespus de rău că nu te invit sus, dar la mine e o dezordine cum nu-ţi poţi închipui."
Sau poate nu e asta buba.