miercuri, 19 noiembrie 2008

Consilierea psihologică schimbă semnificativ şansele de recuperare în cazurile de cancer la sân

Conform unui studiu pe care Institutul Naţional al Cancerului din Statele Unite ale Americii l-a publicat în numărul pe decembrie al revistei Cancer, consilierea psihologică poate îmbunătăţi şansele de supravieţuire a pacienţilor care suferă de cancer la sân.

Sesiunile care s-au concentrat pe restructurarea dispoziţiei, a comportamentelor alterate de starea precară de sănătate şi pe coping au redus aparent stresul, contribuind astfel la prelungirea vieţii pacienţilor.

"Dacă intervenţia psihologică menită a reduce nivelul stresului este una precoce şi eficientă, se pot îmbunătăţi succesiv sănătatea mintală, starea generală de sănătate, comportamentele legate de tratament şi, probabil, rezultatele biologice," spun autorii. "Dacă aceste lucruri se confirmă, există posibilitatea ca rata de supravieţuire a pacienţilor bolnavi de cancer să crească."

Cercetătorii de la Universitatea Publică din Ohio îşi susţin declaraţiile cu rezultatele unui studiu efectuat timp de 11 ani pe mai mult de 200 de femei care, la începutul cercetării, fuseseră diagnosticate cu cancer la sân.

Pacientele, care au fost selectate aleatoriu să participe la intervenţii psihologice de grup, prezentau un risc de reapariţie a cancerului mai mare cu 55% faţă de cele care nu au beneficiat de consiliere. Persoanele care s-au bucurat de consiliere psihologică au fost declarate sănătoase cu şase luni mai devreme decât cele din grupul de control. Totodată, femeile din grupul de intervenţie au prezentat un risc de deces de 44% faţă de femeile din cel de-al doilea grup. În plus, s-a redus riscul general de deces, nu doar cel având drept cauză cancerul.

Intervenţia psihologică poate produce modificări la nivelul sistemului imunitar şi, subsidiar, poate destresa hormonii care altfel ar accelera dezvoltarea cancerului şi chiar a metastazelor, conform unei ipoteze lansate de autorii studiului. Ei recomandă ca persoanele care suferă de cancer să beneficieze şi de şedinţe de psihoterapie, nu doar de tratament medicamentos.

Noua descoperire completează studiile anterioare care arătau că intervenţia psihologică îmbunătăţeşte semnificativ comportamentul, sănătatea şi întăresc imunitatea organismului.

Niciun comentariu: