duminică, 31 ianuarie 2016

Testul psihologic pentru permisul de arma: reglementari noi




Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 319/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.  Aceasta a intrat in vigoare la data de 14.01.2016. Aici gasiti materialul integral. 

Articolul 14, alineatul 5, stabileste responsabilitatile psihologilor avizati in specialitatea psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale de catre Colegiul Psihologilor din Romania. In acest sens, atunci cand persoana evaluata trebuie reexaminata sau a primit avizul 'inapt', psihologul are obligatia sa transmita rezultatul examinarii catre Inspectoratul General al Politiei Romane in maxim 5 zile. 

Prin noua reglementare se urmareste evitarea situatiilor in care o persoana care a picat testul psihologic pentru eliberarea avizului de port arma sa nu mai poata apela la serviciile altui psiholog inainte de termenul prevazut de lege. 

Reexaminarea se poate efectua o singura data, dupa cel putin 15 zile şi cel mai tarziu la 30 zile de la data primei evaluari. Avizul psihologic are valabilitate de 12 luni de la data emiterii acestuia.


sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Pământul e rotund

Scriam aici despre opţiuni, despre responsabilitate, despre satisfacţia pe care ţi-o produce o alegere corectă sau despre nemulţumirea care rezultă dintr-o decizie greşită.

După vizionarea unui nou film prezentat în cadrul Festivalului One World Romania am concis că pământul este rotund, după cum cercul pe care începem să-l desenăm în copilărie se închide, aproape de fiecare dată, tot în primii ani de acumulare a experienţei de viaţă.

Documentarul Hold me tight, Let me go ne vorbeşte despre copii, mai precis despre copiii traumatizaţi. Mulberry Bush este o şcoală din Marea Britanie, întemeiată în 1948 de Barbara Dockar Drysdale, în care copiii-problemă sunt incluşi într-un program special de recuperare şi reintegrare care se întinde pe durata a şase luni până la trei ani de zile.


Copiii prezentaţi în film s-au confruntat în primii ani de viaţă cu traume de natură diferită: decesul unui părinte, abuzul fizic, lipsa afecţiunii, necunoaşterea tatălui. Undeva, în subconştientul lor, s-a dezvolat un tip de frustrare pe care copiii nu ştiu nici s-o definească, nici s-o accepte, nici s-o controleze. În schimb, şi-o exprimă prin accese de furie îndreptate adesea împotriva celor care îi ocrotesc şi care doresc cu adevărat să-i ajute.

Fierul se bate cât e cald, spune o vorbă românească pusă în practică la şcoala britanică. Copiii-problemă sunt scoşi din mediul lor şi introduşi într-un program dedicat şi adecvat fiecărui caz în parte. Este uimitor devotamentul adulţilor implicaţi în procesul de recuperare, empatia acestora, răbdarea lor şi rezistenţa la frustrare. De asemenea, este de invidiat modul de lucru multi-displinar.

Obiectivul pe termen lung al programului sus-amintit este acela de reintegrare socială a unor persoane (acum copii) care s-ar putea transforma în adolescenţă în victime ale influenţelor nefaste, pentru ca la maturitate să umple celulele unor penitenciare. Este un tip de intervenţie timpurie scumpă dacă este să ne gândim pe termen scurt sau mediu, dar incredibil de ieftină pe termen lung.

Merită să investeşti într-un astfel de proiect (şi nu mă refer neapărat la partea financiară, care până la urmă este cea mai facilă)? În mod sigur da. Măsura câştigului este dată chiar de către Alex, unul dintre copiii care urmează să termine programul: "când o să fiu mare, o să vin aici să vă ajut pe voi".

marți, 12 ianuarie 2016

Stresul cotidian

Fără să ne dăm seama, stresul cotidian îşi lasă amprenta asupra conduitei profesionale sau familiale. Spaţiul intim nu este o noţiune înţeleasă şi tocmai de aceea nu poate fi nici acceptat, nici respectat. Reacţiile pe care le dezvoltăm atunci când suntem agresaţi de insistenţele şi de nivelul diferit de educaţie al persoanelor cu care intrăm în contact depind de rata permeabilităţii sau a imunităţii la stres.

Călătoria cu mijloacele publice de transport în condiţiile actuale, şofatul în zone aglomerate, zgomotele citadine, instabilitatea existentă în orice societate dezvoltată sunt doar câţiva dintre factorii externi care au impact puternic asupra psihicului uman. Dacă la aceştia adăugăm şi factorii interni - predispoziţia la instabilitate emoţională, nivelul redus al coping-ului sau lipsa capacităţii de adaptare la mediu - atunci avem toate ingredientele necesare dezvoltării unui comportament agresiv şi intolerant.

Refuzul categoric de a discuta cu un specialist nu este deloc întâmplător. Psihologia a fost una dintre ştiinţele puse la zid în societatea comunistă, iar absolvenţii şcolii moderne de psihologie îşi fac loc cu greu în spaţiul profesional. Sănătatea mintală nu este încă percepută ca fiind o componentă a sănătăţii publice, iar efectele pe termen lung nu au fost calculate.

Ca orice alt serviciu, consultaţia psihologică are un cost. Dacă în economiile dezvoltate acesta este suportat de către sistemul public de asigurări de sănătate, în România preţul trebuie suportat de către client. Din păcate... Este unul dintre argumentele invocate de către cei care ar apela la un astfel de serviciu, dar nu o fac.

Matematic vorbind, beneficiile pe termen mediu şi lung pe care le-ar avea o persoană dacă ar apela din timp la o formă de psihoterapie sunt net superioare pierderilor, cel puţin de ordin financiar, suportate de aceasta. Iată un singur exemplu: sunt persoane care au frică de înălţime şi refuză un job bine plătit, care în plus mai oferă şi satisfacţii, doar pentru că locul în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea este situat la unul dintre etajele superioare ale unui bloc turn. În plus, nu pot folosi nici liftul pentru că suferă de claustrofobie.

Conform datelor statistice, cele mai mari salarii din România sunt cele din sistemul bancar. Dacă jobul despre care discutăm ar fi într-o bancă, refuzul costă minim câteva sute de euro pe lună sau mii de euro anual. Putem adăuga primele, bonusurile, programele de formare şi perspectiva unei cariere de succes. Un program de psihoterapie cognitiv-comportamentală se parcurge, în funcţie de caz, în aproximativ 15-20 de şedinţe cu o frecvenţă de 1-2 şedinţe săptămânal. La finalul acestuia, clientul este capabil să-şi gestioneze fobiile şi stările anxioase, gândurile negative (cogniţiile) şi poate avea o activitate profesională perfect normală. Fără un astfel de plan terapeutic, persoana în cauză nu numai că poate pierde tot ce am enumerat mai sus ca beneficii, dar îşi amplifică stările dezadaptative.

Aritmetica a fost şi este un instrument obiectiv de măsurare a eficienţei. Ea este la îndemâna oricui şi poate fi utilizată în luarea unei decizii.