luni, 28 iulie 2008

Instrumente de evaluare psihologică

În cadrul Cabinetului individual de psihologie Bălan Constantin Răzvan sunt utilizate următoarele instrumente de evaluare psihologică:

Matricile progresive Raven

Sunt teste pentru evaluarea inteligenţei persoanelor:
  • cu vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani (matrici progresive color) şi măsoară în special inteligenţa non-verbală
  • vârstnice (matrici progresive color)
  • care prezintă diferite disfuncţii psihice, afazie, paralizii cerebrale, surzenie sau în evaluarea persoanelor cu un intelect sub limită
  • cu vârsta cuprinsă între 6 şi 80 de ani (matrici progresive standard)
  • cu vârsta peste 11 ani şi cu un nivel crescut de abilitate intelectuală (matrici progresive avansate).
Sistemul de evaluare clinică (SEC)

Acesta este unul dintre cele mai avansate (state of the art) sisteme de psihodiagnostic şi evaluare clinică validate ştiinţific şi este adresat atât copiilor şi adolescenţilor, cât şi adulţilor.

SEC cuprinde următoarele probe psihologice:

  • 5 scale si chestionare care evalueaza tabloul clinic si pun in evidenta cele mai importante componente ale acestuia (distresul, tabloul de tip depresiv si de tip anxios etc) si starea de sanatate (starea de dezvoltare posttraumatica, chestionarul de autoevaluare a sanatatii mintale, emotii pozitive, emotii functionale negative etc);
  • 15 scale si chestionare care evalueaza mecanismele etiopatogenetice asociate starii de sanatate (scala de atitudini si convingeri, scala de irationalitate pentru copii si adolescenti, inventarul ideilor, chestionarul de convingeri personale, scala stimei de sine, scala de autoeficienta, chestionarul gandurilor automate etc)
SCID I şi SCID II

Aceste chestionare scot în evidenţă tulburările clinice (afective, depresive, alimentare, somatoforme şi de adaptare, schizofrenia şi alte tulburări psihotice, inclusiv cele produse de substanţe) şi tulburările de personalitate (de tip obsesiv-compulsiv, pasiv-agresiv, evitant, dependent, depresiv, paranoid, antisocial etc).

Versiunea KID-SCID reprezinta interviul clinic structurat pentru tulburarile sugarului, copilului si ale adolescentului (masoara tulburările de comportament disruptiv, tulburările afective şi psihotice, tulburările anxioase, tulburările produse de comsumul de substanţe şi tulburările de adaptare).

CAS (Cognitrom Assessment System)

Aceasta este cea mai complexă baterie de teste psihologice existentă pe piaţa românească şi include 24 de teste de evaluare a aptitudinilor cognitive, 3 inventare de personalitate, 1 chestionar de evaluare a intereselor profesionale si 4 scale de evaluare a emoţiilor.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Cum să-ţi linişteşti copilul

Ţipetele sau plânsul sunt modalităţi prin care copilul îşi exprimă supărarea. Ele sunt întâlnite mai ales la vârste fragede pentru că până atunci puiul de om nu a învăţat cum să se adapteze la o situaţie sau cum să facă faţă unei nevoi.

Iată, în cele ce urmează, o serie de sugestii care vă pot ajuta în încercarea de a tempera formele gălăgioase de protest:

- dacă plânsul se datorează vreunei frustrări, încercaţi să-l ajutaţi pe cel mic, să-l încurajaţi şi mai ales să aflaţi ce anume îl/o nemulţumeşte;
- dacă plânsul este doar o metodă de a vă atrage atenţia sau de a obţine rezultatul dorit (de copil), încercaţi să-l ignoraţi. Nu cedaţi niciodată în faţa unor astfel de solicitări.
- atunci când îi cereţi copilului să meargă într-un loc (la baie, la bucătărie, la culcare etc), încercaţi să anticipaţi şi să evitaţi ţipetele sau plânsul printr-un avertisment de câteva minute. Dacă refuză în continuare, luaţi copilul în braţe şi purtaţi-l până în locul respectiv, iar apoi lăsaţi-l acolo.
- atunci când copilul devine şi mai gălăgios sau chiar violent, trimiteţi-l în camera lui pentru câteva minute, până se linişteşte.
- atunci când copilul îşi pierde firea cu totul şi se loveşte intenţionat, treceţi în spatele lui, luaţi-l în braţe şi ţineţi-i mâinile pe lângă corp până când simţiţi că începe să se relaxeze.

Seria de sfaturi utile va continua.

joi, 24 iulie 2008

E bine, dar se poate mult mai bine

Conform “Mental Health Atlas 2005” (Organizatia Mondiala a Sanatatii), România cheltuie 3% din bugetul total de sănătate pentru sănătatea mintală. Sursele primare de finanţare sunt, în ordine descrescătoare, asigurările sociale şi buzunarul pacientului sau al familiei.


Acelaşi document atrage atenţia asupra faptului că specialiştii din sistemul primar nu beneficiază de pregătire de specialitate (cursuri de formare continuă). Chiar dacă Ministerul Sănătăţii a elaborat, în 2001, un program de pregătire a medicilor generalişti care tratează depresia şi schizofrenia, acesta nu a fost implementat decât parţial.

Pacienţii care suferă de afecţiuni psihice nu au acces la facilităţi de tratament în comunitate, acestea fiind puse la dispoziţia bolnavilor de către organizaţii neguvernamentale, fundaţii şi aşezăminte religioase. Se remarcă existenţa unor centre de zi de îngrijire, însă numai 10% dintre laboratoarele de sănătate mintală furnizează servicii ambulatorii. Se constată şi disparităţi regionale în ceea ce priveşte accesul la servicii specializate, unele judeţe neavând deloc servicii de tratare ambulatorie, precum şi coordonarea inadecvată a serviciilor de asistenţă. Aceasta în pofida faptului că, în 2003, a fost început un program prin care bătrânilor ce suferă de demenţă şi de afecţiuni psihice li se oferă îngrijire la domiciliu.

Cifrele de mai jos spun destul de multe celor care vor să le interpreteze:
- numărul de paturi de psihiatrie la 10 000 persoane 7.6
- nr de paturi în spitalele de psihiatrie la 10 000 persoane 5.5
- numărul de psihiatri la 100 000 persoane 4.1
- numărul de neurochirurgi la 100 000 persoane 1
- numărul de asistente (psihiatrie) la 100 000 persoane 8.9
- numărul de neurologi la 100 000 persoane 3
- numărul de psihologi la 100 000 persoane 4.5

Distribuţia teritorială a serviciilor este inegală. Aproximativ 7% dintre paturi se află în spitalele generale, 3,5% în incinte păzite şi doar 1% sunt alocate celor care urmează un tratament de dezintoxicare (consumatori de droguri). Din total, există paturi care sunt destinate exclusiv copiilor sau bătrânilor. Nu există niciun spital privat de psihiatrie.

vineri, 11 iulie 2008

Cât ne costă sănătatea mintală?

Conform unui studiu publicat în numărul din mai 2008 al Jurnalului American de Psihiatrie (nr 5, vol. 165), afecţiunile mentale severe îi costă anual pe americani 193 de miliarde de dolari. Suma nu reprezintă banii cheltuiţi pe tratament, ci pierderile înregistrate de pacienţi din cauza afecţiunilor de care suferă.

Până când se vor efectua şi în România studii referitoare la pierderile înregistrate de persoanele care suferă de tulburări obsesiv-compulsive, de atacuri de panică sau de depresie, iată mai jos câteva cifre care vorbesc de la sine:

# media câştigurilor anuale, în anul 2003, a persoanelor sănătoase a fost de 38,851 dolari, faţă de 22,545 dolari cât au reprezentat veniturile repondenţilor are au recunoscut că suferă de tulburări psihice severe (reprezentând o pierdere de aproximativ 42%);
# pentru acelaşi an, veniturile bărbaţilor cu o sănătate psihică bună au fost de 54,505 dolari, faţă de 28,070 dolari cât au căştigat bărbaţii care au reclamat tulburări de aceeaşi natură (piederea fiind egală cu 48,5%);
# în cazul femeilor, cifrele sunt de 28,026 dolari faţă de 18,700 dolari anual (veniturile fiind, în acest caz, cu 33,3% mai mici).

Texte de referinţă în terapia cognitiv-comportamentală

"Psihoterapia cognitiv-comportamentală" este o publicaţie internaţională pluri-disciplinară, editată de Asociaţia Britanică de Psihoterapii Cognitiv-comportamentale.

Apare de cinci ori pe an şi conţine articole cu rezultate ale cercetătorilor în domeniu, acoperind atât activitatea clinică şi pe cea experimentală, cât şi teoria, practica şi evoluţia terapiilor cognitiv-comportamentale (CBT).

Editorii îşi propun ca prin acest instrument să reflecte şi să influenţeze schimbările permanente înregistrate de concepte, metodologii şi tehnici. "Psihoterapia cognitiv-comportamentală" acoperă majoritatea aspectelor legate de experienţa şi de comportamentul uman, prezentând metode diferite de cercetare, de la încercări aleatorii la studii de caz detaliate.

Nu în ultimul rând, cei interesaţi pot găsi aici recenzii ale celor mai noi articole sau volume din aria CBT.

marți, 1 iulie 2008

Cum poate fi îmbunătăţită viaţa prin ştiinţele sociale şi comportamentale?

Am găsit pe site-ul Asociaţiei Psihologilor Americani un material extrem de interesant despre modul în care ştiinţele sociale şi comportamentale pot îmbunătăţi viaţa oamenilor. Elaborată de Institutul Naţional de Sănătate, broşura face practic o paralelă între trecut şi prezent.

Iată în cele ce urmează câteva extrase:

1. În 1900, speranţa de viaţă la naştere era undeva în jurul cifrei de 47 de ani. Oamenii nu ştiau dacă sunt sau nu sănătoşi până nu se simţeau rău, acesta fiind şi motivul pentru care adulţi şi copii, deopotrivă, mureau prematur. Astăzi, speranţa de viaţă la naştere este de 77 de ani şi creşte an de an. Chiar dacă, pe parcursul anilor, condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit simţitor, ştim deja că epidemiologia, demografia, ştiinţele economice, sociologia, psihologia sau cercetarea în domeniul sănătăţii au o pondere de 50-80% în calitatea sănătăţii, iar serviciile medicale se sprijină pe factorii culturali, sociali şi comportamentali.

2. În trecut existau diferenţe majore între rata de deces în rândul unor grupuri minoritare şi cea înregistrată la clasele sociale cu un nivel ridicat de educaţie, cu o poziţie socială şi cu un venit mai bun. Astăzi, cele mai multe decese au ca şi cauză fumatul, dietele excesive, stresul, lipsa de activitate fizică, hipertensiunea arterială, actele violente sau accidentele. Pe de altă parte, o serie de caracteristici ale sistemelor de asistenţă socială sau medicală îşi au şi ele partea lor de vină: erorile medicale, sărăcia, insensibilitatea culturală, lipsa asigurărilor de sănătate sau accesul slab la serviciile de urgenţă de calitate.

3. Prin 1960, cam jumătate dintre bărbaţi erau fumători, iar femeile începeau şi ele să copieze obiceiul masculin. Astăzi, radiografia este o analiză de bază şi un instrument de prevenire imbatabil.

La ce să ne aşteptăm în viitor? Principala întrebare care-i va frământa pe cercetători va fi: cum să prevenim îmbolnăvirea şi cum să ajustăm intervenţiile comportamentale, biomedicale, serviciile comunitare şi accesul la informaţie astfel încât tot mai multe persoane să poată fi ajutate într-o manieră eficientă şi ieftină? Înţelegându-ne comportamentul (atât cel individual, cât mai ales cel colectiv) şi modificându-l, vom reuşi să construim puntea de legătură dintre condiţiile de viaţă ambientale şi biologice.