Testul psihologic pentru permisul de arma: reglementari noi

Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 319/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.  Aceasta a intrat in vigoare la data de 14.01.2016. Aici gasiti materialul integral. 

Articolul 14, alineatul 5, stabileste responsabilitatile psihologilor avizati in specialitatea psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale de catre Colegiul Psihologilor din Romania. In acest sens, atunci cand persoana evaluata trebuie reexaminata sau a primit avizul 'inapt', psihologul are obligatia sa transmita rezultatul examinarii catre Inspectoratul General al Politiei Romane in maxim 5 zile. 

Prin noua reglementare se urmareste evitarea situatiilor in care o persoana care a picat testul psihologic pentru eliberarea avizului de port arma sa nu mai poata apela la serviciile altui psiholog inainte de termenul prevazut de lege. 

Reexaminarea se poate efectua o singura data, dupa cel putin 15 zile şi cel mai tarziu la 30 zile de la data primei evaluari. Avizul psihologic are valabilitate de 12 luni de la data emiterii acestuia.

Prizonier în propriul corp

Perioada de criză pe care o traversăm a acutizat una dintre problemele cu care se confruntă specialiștii din sănătatea mintală: depresia.

Nu există cifre clare în ceea ce privește numărul românilor care suferă de depresie, însă din activitatea curentă constat că astfel de cazuri sunt tot mai dese.

Una dintre întrebările pe care mi-o pun clienții mei este: de ce să fac psihoterapie (cu un psiholog) dacă urmez un tratament medicamentos (prescris de un medic psihiatru)?

Unul dintre motive este că medicamentele dau o stare de somnolență. Aceasta permite corpului să intre într-un repaus fizic care este benefic recuperării. Cu toate acestea, în perioadele de veghe gândurile negative revin. Iar prin gânduri negative mă refer la informațiile recurente legate de cauza depresiei.

În cazul unui pacient care dezvoltă o depresie din cauza presiunii de la locul de muncă, de exemplu, gândurile provin din neputință (vrea să schimb ceva, dar nu pot), din sentimentul de inutilitate (acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă), din frustrare (am vrut să îmbunătățesc procesul x, dar nu am fost lăsat / ascultat)…

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face de ani de zile recomandarea ca depresia să fie tratată combinat – tratament medicamentos + psihoterapie – tocmai pentru a preîntâmpina recăderile și pentru a nu transforma pacientul într-un prizonier în propriul corp.

Specialiștii OMS au constatat că atunci când medicația este întreruptă, gândurile negative – care nu sunt anihilate de antidepresive – revin cu aceeași intensitate sau sunt și mai puternice. Pe de altă parte, acestora li se adaugă și frustrarea că pacientul nu s-a vindecat deși a urmat, uneori ani în șir, un tratament care nu a dat rezultatele așteptate.

Rolul psihoterapiei este, printre altele, și acela de a-l ajuta pe pacient să-și restructureze (reformuleze) gândurile negative. ‘Vreau să schimb ceva, dar nu pot’ se poate transforma în ‘Voi putea schimba ceva dacă îmi pun mintea la contribuție, dacă găsesc soluții alternative’. ‘Acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă’ se poate reformula: ‘Boala nu este permanentă, ci e o stare temporară. Dacă urmez tratamentul corect și îmi fac exercițiile așa cum îmi recomandă psihoterapeutul meu, o să mă vindec mai repede.’ Și lista poate continua.

În depresie, lucrul în echipă este esențial. În centrul echipei este pacientul, iar alături de acesta, dincolo de medicul psihiatru și de psiholog / psihoterapeut, trebuie să fie familia. Cu toții colaborează pentru a-i oferi persoanei respective sprijinul de care are atât de multă nevoie. 

Nou: punct de lucru

Vă anunţ cu bucurie că am deschis un punct de lucru în zona Bd Mihalache (fost 1 mai) / Mareşal Averescu (fost Miciurn). Vă aştept cu acelaşi profesionalism şi aceleaşi servicii de calitate într-un cabinet modern, proaspăt amenajat.

Servicii de sănătate mintală pentru toţi

Colegiul Psihologilor din România a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la faptul că "documentul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 conține unele prevederi care au ca obiect și pot avea drept efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei prin limitarea autonomiei și stabilirea unor condiții discriminatorii pentru activitatea formelor independente de exercitare  a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică."

Conform noilor prevederi, psihologii, dar şi alte categorii profesionale reglementate din sistemul de sănătate, sunt lipsiţi "de posibilitatea contractării serviciilor psihologice cu casele de asigurări de sănătate. Această limitare creează un monopol al furnizorilor de servicii medicale ambulatorii în domenii în care nu au competențe profesionale. Totodată, apreciem că această modalitate indirectă de decontare a serviciilor psihologice reprezintă un caz de discriminare și de limitare a autonomiei furnizorilor de servicii psihologice. Modalitatea indirecta de contractare dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și furnizorul de servicii medicale – și nu dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și casele de asigurari de sănătate- reprezintă o încălcare a independenței profesionale a furnizorilor de servicii conexe, în speță de servicii psihologice şi determină existenţa abuzurilor în sistemul de contractare a serviciilor psihologice."

"În altă ordine de idei, referitor la conținutul pachetului de servicii care sunt decontate prin sistemul de asigurări de sănătate, trebuie precizat faptul că psihodiagnosticul se realizeaza în mod similar diagnosticului medical, pe baza unei consultații psihologice, efectuate de către psihologul clinician. Consultația psihologică nu este prevăzută ca și serviciu distinct care poate fi decontat prin sistemul de asigurări de sănătate, acest fapt constituind încă un motiv pentru care apreciem drept discriminatorie neincluderea serviciului de consultație psihologică în pachetul de servicii psihologice decontate, în raport cu serviciile medicale decontate, care au la baza o consultație medicală.

Apreciem că reglementarea prezentată mai-sus crează în general condiții discriminatorii pentru psihologii români în raport cu celelalte categorii de profesionişti din sistemul de sănătate, precum și pentru furnizorii de servicii psihologice, organizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2004, în raport cu furnizorii de servicii medicale."

”Prin depresie nu trebuie să treci singur”

Încep astăzi seria de guest post-uri ale unor pacienți de care m-am ocupat în ultima perioadă. Oricât de bine aș descrie-o eu ca specialist, experiența trăită de o persoană și mărturisită deschis este mult mai relevantă.

Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.

Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.

Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.

Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.

Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.

Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere. 

Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul. 

Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată. 

Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.

Teodora, București

De ce este importanta sanatatea mintala?

1. Pentru ca aproape jumatate dintre tulburarile mintale apar inainte de implinirea varstei de 14 ani. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se stimeaza ca 20% dintre copii si adolescenti sufera de tulburari sau afectiuni psihice.
2. Pentru ca depresia se caracterizeaza printr-o tristete prelungita, dublata de pierderea intereselor de ordin psihologic, comportamental si de simptome fizice. Este prima cauza de dizabilitate la nivel mondial.
3. Pentru ca aproape 800 000 de persoane sunt inregistrate anual cu tentative de suicid, 86% dintre acestea provenind din tarile cu venituri mici sau medii. Mai mult de jumatate dintre cei care-si pun capat zilelor au varsta cuprinsa intre 15 si 44 de ani. Cele mai mari rate ale suicidului se inregistreaza in tarile de estul Europei. Tulburarile mintale constituie principala cauza tratabila a suicidului.
4. Pentru ca razboaiele sau dezastrele naturale au un impact major asupra sanatatii mintale si a starii psihosociale; ratele afectiunilor mintale se dubleaza dupa incetarea situatiilor de urgenta.
5. Pentru ca afectiunile mintale se numara printre factorii de risc in bolile transmisibile si netransmisibile, ele conducand si la raniri intentionate sau accidentale.
6. Pentru ca atat pacientii, cat si familiile celor care sufera de tulburari psihice sunt stigmatizati sau discriminati. In ciuda aparentelor, nivelul stigmatizarii este mai mare in zonele urbane sau in randul persoanelor cu un nivel ridicat de educatie.
7. Pentru ca violarile drepturile pacientilor au devenit rutina in multe tari. Acestea includ legarea, separarea sau negarea unor drepturi de baza, inclusiv intimitatea sau confidentialitatea.
8. Pentru ca exista o inechitate covarsitoare in distributia fortei de munca pregatita sa acorde asistenta medicale. Principala bariera in furnizarea tratamentului sau asistentei specializate este numarul scazut de psihiatri, psihologi, asistenti sociali sau asistente/i medicale/i specializati.
9. Pentru ca sunt cinci elemente cheie care reduc disponibilitatea serviciilor de sanatate mintale: lipsa sanatatii mintale de pe agenda publica si efectele sale in ceea ce priveste finantarea; modul actual de organizare al serviciilor de asistenta medicala in sanatatea mintala; neintegrarea acestor servicii in serviciile medicale de baza; lipsa resurselor umane calificate in domeniul sanatatii mintale; lipsa leadership-ului.
10. Pentru ca lipsa resurselor financiare nu este o scuza suficient de buna a guvernelor, a finantatorilor sau a grupurilor reprezentand forta de munca din sanatatea mintala. Buna functionare a serviciilor de asistenta medicala este asigurata cu numai 2 dolari SUA pe an de persoana in tarile cu venituri mici sau 3-4 dolari SUA in statele cu venituri medii.

Afla mai mult.

Tu la cine apelezi când ai o problemă de sănătate mintală?

Aceasta este întrebarea la care au răspuns 412 francezi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 70 de ani. Ei au participat la un studiu ce urmărea să dezvăluie care sunt factorii luaţi în calcul de o persoană sănătoasă în cazul în care ar avea o problemă de sănătate mentală şi ar fi nevoită să apeleze la un specialist.

Trebuie subliniat faptul că toţi subiecţii au fost supuşi în prealabil testelor CIDI-SF şi CAGE şi că niciunul dintre ei nu avusese în ultimele 12 luni vreo problemă de ordin mental.

Rezultatele sunt următoarele: mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (57.8%) au spus că primul specialist la care ar apela este medicul de familie. Au răspuns astfel persoanele cu vârsta peste 50 de ani, cu un nivel mediu de educaţie. Psihiatrii s-au situat pe locul 2, fiind aleşi în special de cei cu studii superioare. Tendinţa este identică cu cea din SUA, Olanda şi Germania, ţări în care studiile de atitudine şi intenţie au reliefat că oamenii nu se duc la psihiatru din cauza presiunii sociale, cei care apelează la acest medic fiind catalogaţi drept "nebuni".

Pe de altă parte, cei care au fost în favoarea consultării unui psihiatru sau a unui psiholog au fost cei care nu beneficiau de sprijin social. Aceştia, de altfel, ar apela mai degrabă la un psiholog decât la medicul de familie sau la psihiatru, fapt ce se explică prin dorinţa de a-şi depăşi dificultăţile de ordin psihologic prin psihoterapie şi nu prin tratament medicamentos. Medicamentele, au spus ei, crează dependenţă, sunt inutile şi sunt doar pentru simptome, fără a avea efecte asupra problemelor / neliniştilor / temerilor lor. Faptul este susţinut şi de sistemul francez de asigurări de sănătate, conform căruia 20% dintre medicamentele psihotrope recomandate şi reţetele pentru antidepresivi prescrise nu au nicio legătură cu un diagnostic psihiatric.

Una dintre concluziile studiului este aceea că persoanele care se bazează doar pe sprijinul familiei sau al prietenilor, chiar şi atunci când suferă de afecţiuni severe, nu sunt deloc puţine la număr. Apoi, din analiză a reieşit faptul că medicii psihiatri (ale căror servicii sunt suportate de asigurările de sănătate) nu sunt preferaţi psihologilor (ale căror servicii sunt suportate din buzunarul pacientului). Blocajele care apar atunci când trebuie consultat un specialist ţin mai mult de factorul educaţional şi de prejudecăţi decât de aspectul financiar.

Tinerii şi sănătatea mintală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, deşi extrem de importantă, sănătatea mintală a tinerilor este un subiect neglijat în întreaga lume.

Ştim cu toţii că tinerii reprezintă viitorul. Pe de altă parte, jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 25 de ani. În condiţiile în care majoritatea problemelor sau a afecţiunilor psihice încep în adolescenţă şi dacă nu sunt depistate şi tratate la timp, ele au consecinţe de ordin emoţional şi social, uneori sever, la maturitate. Iar consecinţele se răsfrâng atât asupra lor, a tinerilor, cât şi asupra familiilor lor.

Dacă ar fi să aduc din nou în discuţie termenul "eficienţă", aş spune că prevenirea, identificarea şi apoi tratarea afecţiunilor psihice ale adolescenţilor salvează costurile materiale şi morale pe termen lung şi foarte lung.

Nu mai trebuie să ne spună nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nici alte foruri de specialitate că tulburările şi afecţiunile psihice înregistrează creşteri în rândul tinerilor. Cea mai tristă imagine este reflectată de rata suicidului la nivel mondial:
- în fiecare an se sinucid aproape un milion de persoane, adică un deces la fiecare 40 de secunde;
- rata suicidului în rândul populaţiei tinere a crescut atât de mult, încât acest grup a atins cel mai ridicat risc într-o treime din ţări;
- suicidul a ajuns cea de-a treia cauză de deces în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.

Cifrele pentru România sunt disponibile aici.

Cauzele sunt deja binecunoscute: schimbările sociale rapide, presiunea şi concurenţa de la şcoală, facultate sau de la locul de muncă, presiunea anturajului sau a grupurilor de influenţă, crizele familiale sau cele individuale şi dispariţia valorilor tradiţionale (care conduc la dificultăţi în stabilirea obiectivelor şi a aspiraţiilor).

Cum să alegi terapeutul potrivit pentru copilul tău?

Copilul tău are probleme emoţionale sau de comportament? Ai decis din proprie iniţiativă sau la sugestia medicului să apelezi la un psihoterapeut? Dacă răspunzi afirmativ la cel puţin una dintre cele două întrebări, urmează o a treia: cum să alegi terapeutul potrivit pentru copilul tău?

Fundaţia Nemours îţi oferă câteva sfaturi utile:

• asigură-te că specialistul este avizat să practice psihoterapia. Colegiul Psihologilor din România este singura entitate legală care poate elibera avizele de liberă practică, iar lista completă a psihologilor, pe specializări şi pe trepte de specializare este disponibilă aici.
• înainte de a-ţi face o programare, întreabă care este durata şedinţei şi care este costul acesteia.
• caută un psihoterapeut care să fie apropiat de copii. Pentru ca terapia să dea rezultate, relaţia dintre copil şi psihoterapeut trebuie să fie una relaxată. În plus, copilul tău nu trebuie să se simtă nici speriat, nici respins de psihoterapeut.
• întreabă care sunt "regulile casei": ce se întâmplă dacă anulezi o programare, cu cât timp în avans poţi face acest lucru, cât de disponibil este psihoterapeutul în afara programului stabilit sau în caz de urgenţă.
• caută un psihoterapeut care îi implică şi pe părinţi în planul terapeutic. Când există o problemă, aceasta va fi mai repede rezolvată dacă în terapie işi dau concursul toţi membrii familiei.
  

Cât de mult contează nivelul cultural al pacientului?

Nivelul cultural al pacientului sau al consumatorului de servicii de sănătate mintală are un rol extrem de important în starea sa de sănătate, în tulburările pe care le poate dezvolta sau în paternele de solicitare a sprijinului specializat. Trebuie menţionat, totuşi, faptul că generalizarea caracteristicilor culturale ale unui grup poate conduce la crearea unor stereotipuri şi la catalogarea celor care apelează la un psiholog sau psihoterapeut în funcţie de aparenţe. De obicei, există mai multă diversitate în interiorul unui grup (numit şi populaţie) decât în afara sa, diferenţele ţinând de vârstă, venit, educaţie, clasa socială sau starea de sănătate.

Psihiatrul american Arhur Kleinman spunea, în 1988, că factorul cultural influenţează inclusiv modul în care un pacient îşi descrie afecţiunea sau îşi evaluează nivelul de stres. Dacă pentru unii o tulburarea este "reală", alţii o pot considera "imaginară", indiferent dacă afecţiunea este una fizică sau mentală sau, de ce nu, combinată. Atitudinile (comportamentul) şi convingerile (cogniţiile) sunt cele care exprimă sau imprimă simpatia sau stigmatizarea, care pot cauza o tulburare sau alta şi, într-un final, care conduc la sucombare sau la victorie.

Înţelesul cultural al tulburării se reflectă în gradul de motivare a celor care apelează la un specialist, în modul în care pacienţii înţeleg să-şi urmărească şi apoi să-şi îndeplinească obiectivele stabilite, în nivelul de sprijin acordat de familie, de grupul de prieteni sau chiar de comunitate. Nu în ultimul rând, nivelul cultural influenţează decizia în alegerea tipului de serviciu (medicina alopată, psihologie/psihoterapie, homeopatie, vraci sau vrăjitoare) şi a costului acestuia.

E bine, dar se poate mult mai bine

Conform “Mental Health Atlas 2005” (Organizatia Mondiala a Sanatatii), România cheltuie 3% din bugetul total de sănătate pentru sănătatea mintală. Sursele primare de finanţare sunt, în ordine descrescătoare, asigurările sociale şi buzunarul pacientului sau al familiei.

Acelaşi document atrage atenţia asupra faptului că specialiştii din sistemul primar nu beneficiază de pregătire de specialitate (cursuri de formare continuă). Chiar dacă Ministerul Sănătăţii a elaborat, în 2001, un program de pregătire a medicilor generalişti care tratează depresia şi schizofrenia, acesta nu a fost implementat decât parţial.

Pacienţii care suferă de afecţiuni psihice nu au acces la facilităţi de tratament în comunitate, acestea fiind puse la dispoziţia bolnavilor de către organizaţii neguvernamentale, fundaţii şi aşezăminte religioase. Se remarcă existenţa unor centre de zi de îngrijire, însă numai 10% dintre laboratoarele de sănătate mintală furnizează servicii ambulatorii. Se constată şi disparităţi regionale în ceea ce priveşte accesul la servicii specializate, unele judeţe neavând deloc servicii de tratare ambulatorie, precum şi coordonarea inadecvată a serviciilor de asistenţă. Aceasta în pofida faptului că, în 2003, a fost început un program prin care bătrânilor ce suferă de demenţă şi de afecţiuni psihice li se oferă îngrijire la domiciliu.

Cifrele de mai jos spun destul de multe celor care vor să le interpreteze:
- numărul de paturi de psihiatrie la 10 000 persoane 7.6
- nr de paturi în spitalele de psihiatrie la 10 000 persoane 5.5
- numărul de psihiatri la 100 000 persoane 4.1
- numărul de neurochirurgi la 100 000 persoane 1
- numărul de asistente (psihiatrie) la 100 000 persoane 8.9
- numărul de neurologi la 100 000 persoane 3
- numărul de psihologi la 100 000 persoane 4.5

Distribuţia teritorială a serviciilor este inegală. Aproximativ 7% dintre paturi se află în spitalele generale, 3,5% în incinte păzite şi doar 1% sunt alocate celor care urmează un tratament de dezintoxicare (consumatori de droguri). Din total, există paturi care sunt destinate exclusiv copiilor sau bătrânilor. Nu există niciun spital privat de psihiatrie.

60% dintre clienţi consideră că terapia nu s-a terminat la momentul potrivit

Într-un articol publicat de ScienceDaily.com la începutul acestui an, se arată că 60 la sută dintre persoanele care au apelat la serviciile unor clinici de psihologie consideră că programul terapeutic fie s-a terminat prea repede, fie a durat prea mult. Datele au fost prezentate de şeful Departamentului de Sănătate Mintală Comunitară din cadrul Facultăţii de Bunăstare Socială şi Ştiinţe Medicale a Universităţii din Haifa. “Chiar dacă toţi subiecţii au recunoscut că este natural ca un plan terapeutic să se termine la un moment dat, terapeutul şi clientul convenind asupra acestui aspect, rezultatele cercetărilor noastre arată că adesea lucrurile nu stau chiar aşa”, a spus profesorul Roe.

Rezultatele studiului, publicat în trei jurnale de specialitate (Bulletin of the Menninger Clinic, The Journal of the American Academy of Psychoanalysis & Dynamic Psychiatry si Psychology and psychotherapy: Theory, research and practice), arată că 84% dintre subiecţi au recunoscut că ei sunt cei care au decis încheierea terapiei. Restul de 16% au declarat că terapia s-a încheiat de comun acord sau că decizia i-a aparţinut terapeutului. Numai 40% dintre subiecţi au considerat că terapia s-a încheiat la momentul potrivit, 37% - că s-a terminat mai repede decât şi-ar fi dorit, iar 23% au apreciat că terapia a durat prea mult timp.

Motivul cel mai des invocat de clienţii care au decis să pună capăt terapiei a fost cel financiar (34,5%), pe locul doi clasându-se nepotrivirea cu terapeutul (27,6%). Pe de altă parte, cei care au considerat că terapia a durat prea mult timp au furnizat următoarele explicaţii: disconfortul în relaţia cu terapeutul (26,3%), pierderea speranţei că terapia va da roade (21,1%) şi dependenţa de terapeut (21,1%).

Subiecţii care au răspuns că planul terapeutic s-a încheiat la momentul potrivit s-au declarat satisfăcuţi de relaţia cu terapeutul. Factorii care au contribuit la formarea unei păreri bune despre terapeut au fost: sentimentul că încheierea terapiei este o formă de manifestare a independenţei; reflectarea aspectelor pozitive ale relaţiei terapeutice; reflectarea câştigului dobândit în urma parcurgerii terapiei.

“Chiar dacă experienţa clinică sugerează că terapeuţii trebuie să-şi ajute clienţii să se concentreze mai ales asupra aspectelor care ţin de trauma emoţională şi de dificultatea despărţirii, conform datelor studiului este la fel de important ca terapeutul să inspire optimism”, a apreciat profesorul Roe.

Stresul acut

Stresul acut apare de obicei la o lună după ce o persoană a trecut printr-o experienţă neplăcută sau dureroasă de tipul unei ameninţări, unei tâlhării sau unui deces în familie, după un accident cu consecinţe serioase sau după o boală grea. La toate acestea, omul răspunde prin emoţii puternice, printr-o stare de teamă mai accentuată sau prin dezvoltarea sentimentului de neajutorare, uneori chiar de culpabilitate.

Încă din timpul primului război mondial, această stare a început să fie cunoscută sub numele de “suflu”, făcându-se analogia între explozia bombelor şi reacţia soldaţilor. În prezent, cei mai afectaţi sunt civilii, fiind tot mai clar că oamenii încep să sufere de stres acut într-o perioadă scurtă de timp şi semnalând simptomele imediat după o traumă.

Trauma poate fi definită în termeni medicali şi psihologici. Din punct de vedere medical, ea se referă la corpul uman (rănire, operaţie, accident). Această definiţie este de obicei asociată cu medicina de urgenţă. Din punct de vedere psihologic, însă, trauma are un înţeles diferit şi se referă în special la durerea emoţională, la tulburare sau la şocul psihic, acestea având adesea consecinţe pe termen lung atât la nivel mental, cât şi fizic.

Trauma psihică este un răspuns normal la un eveniment extrem şi presupune crearea memoriei emoţionale care este depozitată în profunzimea creierului uman. Se consideră că riscul apariţiei unei stări emoţionale puternice creşte odată cu expunerea la evenimentul traumatizant. Dacă privim manifestările violente din şcoli, de exemplu, un elev care a fost bătut va fi afectat fizic. Pe de altă parte, colegii care au asistat direct la bătaie vor fi mai afectaţi emoţional decât cei care doar au ascultat relatările legate de evenimentul în cauză. Dar chiar şi pentru cei din urmă, expunerea la violenţă poate fi traumatizantă. Din acest motiv, copiii şi adolescenţii care au fost expuşi la acte de violenţă sau la dezastre, fie ele relatate de mass media, trebuie monitorizaţi în timp pentru a detecta primele semne ale instabilităţii emoţionale.

Simptome

Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu tulburare acută de stres, simptomele trebuie să fi persistat între două zile (minimum) şi patru săptămâni de la evenimentul traumatic şi survine în decurs de patru săptămâni de la apariţia acestuia.

Dacă nu există alte afecţiuni de ordin mintal sau medical care să justifice simptomele, atunci se poate afirma că persoana respectivă suferă de tulburare acută de stres. Dacă simptomele persistă mai mult de o lună de zile, diagnosticul poate fi tulburare de stres post-traumatic.

Simptomatologia include: lipsa reacţiei emoţionale, senzaţia de detaşare, percepţia scăzută a spaţiilor înconjurătoare, depersonalizare, derealizare, amnezie disociativă, stare crescută de anxietate, stare crescută de somnolenţă, libidou scăzut, imagini recurente ale evenimentului traumatizant (gânduri, vise, halucinaţii), evitarea cu îndârjire a expunerii la gânduri, emoţii, discuţii, locuri sau oameni care i-ar putea aminti de traumă etc.

Oamenii au în ei instinctul de supravieţuire care intră în funcţiune imediat ce este percepută o ameninţare. Natura stresului acut este la fel de normală. Impulsul este transmis instantaneu şi transformat în bătăi mai accelerate ale inimii, în presiune arterială mai mare, în transpiraţie, în respiraţie, în metabolism şi în încordări ale muşchilor. Răspunsul cardiac imediat şi accelerarea metabolismului sunt elemente esenţiale ale mobilizării pentru luptă.

Citeşte mai multe aici.

Cum să-ţi alegi psihoterapeutul?

Psychology Today oferă cititorilor săi un ghid practic de alegere a psihoterapeutului. Este genul de informaţie de care orice individ are nevoie, motiv pentru care am adaptat sfaturile revistei americane la contextul românesc.

1. Locaţia. Este un detaliu important, mai ales în condiţiile de trafic din marile oraşe din România. Distanţa de parcurs înseamnă timp, iar timpul este o resursă neregenerabilă. Totuşi, atunci când aţi găsit specialistul potrivit, distanţa nu mai reprezintă un obstacol. În practica privată, există şi psihoterapeuţi care oferă servicii de tip "house call", adică vizite la sediul sau domiciliul clientului.

2. Siguranţă. Asiguraţi-vă că specialistul la care apelaţi este recunoscut de instituţiile abilitate. Dacă nu sunteţi sigur(ă), căutaţi în baza de date a Colegiului Psihologilor din România - registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică.

3. Specializare. Întrebaţi-vă psihologul ce competenţe are. Ca în orice alt domeniu, şi în psihologie există o serie întreagă de specializări: psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologia muncii şi organizaţională, psihologia transporturilor şi a serviciilor, psihologia aplicată în domeniul securităţii naţionale. De asemenea, psihoterapia are şi ea abordări diferite, conform şcolilor/curentelor în care s-au format psihologii (cognitiv-comportamentală, psihanalitică, adleriană, etc).

4. Gradul de confort. Psihologul/psihoterapeutul este persoana căreia îi veţi destăinui mare parte a secretelor dumneavoastră. Doriţi ca această persoană să fie un bărbat sau o femeie? Limba în care comunicaţi poate fi o barieră. Ce limbi străine vorbeşte psihologul la care apelaţi? Terapeutul are o experienţă mai bogată în tratarea unei probleme sau disfuncţionalităţi. Nu ezitaţi să căutaţi pe forumuri sau să întrebaţi prietenii care au sau au avut aceleaşi tulburări, care au apelat la un specialist şi care au fost sau nu mulţumiţi de rezultate.

5. Prima impresie. Înainte de a face alegerea finală, mergeţi la doi-trei specialişti. Chiar dacă în aparenţă pare scump, investiţia totală poate fi redusă atunci când aţi întâlnit specialistul care vă oferă încredere şi sfaturi pertinente, care comunică bine cu dumneavoastră şi în faţa căruia vă puteţi deschide sufletul fără teamă.

6. Aspectul financiar. Când sunaţi pentru a stabili prima întâlnire, întrebaţi cât costă şi cât durează aceasta. Cum şedinţele de psihoterapie nu sunt încă suportate de planul naţional de asigurări de sănătate, aspectul financiar nu este unul de neglijat.

Sănătatea mintală pe agenda europeană

Bruxelles-ul va găzdui la mijlocul lunii iunie întâlnirea la nivel înalt având ca tema sănătatea mintală din Uniunea Europeană. Obiectivul conferinţei este acela de a întocmi un Pact european multisectorial în domeniu, cele patru direcţii de discuţie fiind: prevenirea suicidului, sănătatea mintală a tinerilor şi educaţia acestora, sănătatea mintală la locul de muncă şi persoanele în vârstă.

De ce începe să capete sănătatea mintală o importanţă atât de mare? Pentru simplul motiv că un om trebuie să fie sănătos atât fizic, cât şi psihic, sănătatea mintală fiind un aspect important atât pentru indivizi, cât mai ales pentru societate. La nivel personal, un nivel bun al sănătăţii mintale le permite oamenilor să-şi pună în valoare potenţialul intelectual şi emoţional şi să-şi îndeplinească rolul în activitatea socială, şcolară sau profesională. La nivel social, un grad ridicat al sănătăţii mintale este sursa coeziunii sociale şi a bunăstării economice.

Site-ul oficial al Uniunii Europene arată că aproximativ 27% dintre cetăţeni au tulburări psihice, ceea ce înseamnă că aproape fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva care a avut sau are o astfel de problemă. Afecţiunile psihice pot reduce drastic nivelul calităţii vieţii celor afectaţi şi a famillilor acestora şi sunt cauza principală a unor dizabilităţi. Cele mai frecvente afecţiuni mintale din statele membre ale Uniunii Europene sunt anxietatea şi depresia, aceasta din urmă afectând anual 4,5% din populaţie. De altfel, se estimează că, până în anul 2020, depresia va ocupa locul doi în clasamentul celor mai frecvente cauze ale dizabilităţii în ţările dezvoltate.

Şi pentru că depresia conduce adeseori la suicid, trebuie menţionat faptul că anual se sinucid 58 000 de persoane, în timp ce accidentele de maşină produc 50 700 de decese. Aproape 90% din cazurile de suicid au la bază o afecţiune mintală, de cele mai multe ori depresia.

Dincolo de impactul economic, sănătatea mintală are consecinţe şi în plan socio-uman: excluderea socială, stigmatizarea şi discriminarea celor care suferă de tulburări sau de afecţiuni psihice fac parte din cotidian. Aceste persoane, însă, trebuie să se bucure cel puţin de tratament egal, dacă nu de practici care să le garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin acestea se numără şi demnitatea.

Sursa aici.

Despre femei, de ziua lor

Chiar dacă speranţa de viaţă la naştere a femeilor este, în marea majoritate a ţărilor, mai mare decât cea a bărbaţilor, există o serie de factori de ordin social şi medical care conduc la o mai slabă calitate a vieţii în cazul femeilor. Accesul inegal la informaţie, la servicii de asistenţă şi de îngrijire medicală primară nu fac decât să sporească riscurile la care sunt supuse femeile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra faptului că discriminarea pe bază de sex conduce la violenţă fizică şi sexuală împotriva femeilor, la creşterea numărului de boli cu transmitere sexuală, a numărului cazurilor de infecţie cu virusul HIV, de malarie şi de obstrucţie pulmonară cronică. Tot mai multe femei fumează, ceea ce determină creşterea ratei mortalităţii materne fie în timpul sarcinii, fie imediat după naştere.

fotografie preluată de pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Factorii de risc

• Rata fumatului în rândul bărbaţilor este de zece ori mai mare decât în cazul femeilor. Totuşi, campaniile agresive derulate de companiile producătoare de tutun au ca ţintă femeile, motiv pentru care tot mai multe tinere din ţările în curs de dezvoltare s-au apucat de fumat. Femeile au probleme mai mari decât bărbaţii atunci când vor să renunţe la ţigară, iar terapiile ce vizează excluderea nicotinei sunt mai puţin eficiente în cazul lor.


• Din numărul total al adulţilor din Africa sub-Sahariană infectaţi cu virusul HIV, 61% sunt femei. În zona Caraibelor, cifra este de 43% şi, cu toate că procentele sunt mai mici în America Latină, Asia şi Europa de Est, acestea sunt în creştere.


• Între 15 şi 71% dintre femeile din întreaga lume au fost victimele unui act de violenţă fizică sau sexuală, atacatorul fiind, la un moment dat în viaţă, partenerul lor intim. Abuzurile nu ţin cont de poziţia socială sau economică şi au efecte serioase asupra sănătăţii femeilor.


• Unele studii arată că una din cinci femei (20%) s-au plâns că au fost abuzate sexual înainte de a fi împlinit vârsta de 15 ani.


• Chiar dacă vârsta la care se căsătoresc este în creştere, 100 de milioane de fete (estimat) se vor căsători în următorii 10 ani înainte de a fi împlinit 18 ani, ceea ce echivalează cu o treime din numărul adolescentelor din ţările în curs de dezvoltare (mai puţin China). De obicei, tinerele fete nu au minimul de cunoştinţe necesare despre sex şi despre riscurile pe care le prezintă infecţiile cu transmitere sexuală şi HIV/SIDA.


• Aproximativ 14 milioane de adolescente devin în fiecare an mame.


• În fiecare zi, 1 600 de femei şi peste 10 000 de nou născuţi mor din cauza unor complicaţii din timpul sarcinii sau de la naştere ce putea fi prevenite


• Gătitul este, peste tot în lume, sarcina principală a femeilor. Atunci când fac mâncare la foc deschis, ele inhalează un amestec format din sute de substanţe poluante. Fumul produs de foc a fost cauza celor 1,3 milioane de decese produse anual de obstrucţiile pulmonare cronice. Dintre acestea, jumătate au fost în rândul femeilor, faţă de numai 12% în cazul bărbaţilor. În timpul sarcinii, expunerea embrionului la astfel de poluanţi poate conduce la avort spontan sau la naşteri înainte de termen.


• Femeile prezintă un risc mai mare decât bărbaţii în a-şi pierde vederea. Chiar şi aşa, accesul la asistenţa oftalmologică le este limitat.

Psihoterapia, între moft şi necesitate

Într-un articol publicat de New York Times Magazine în 27 ianuarie, Daphne Merkin spune că psihoterapia este, pentru unii, “o necesitate scumpă”, în timp ce pentru alţii – categorie constituită din semeni care “nu ar trece pragul unui cabinet de psihoterapie indiferent cât de ridicat ar fi nivelul lor de anxietate” sau care „nu se împacă prea bine cu viaţa de zi cu zi” – ea, psihoterapia, este “o simplă pălăvrăgeală.

”Dorind să convingă cititorul că psihoterapia, atunci când este practicată corect, nu este deloc “un moft scump”, Merkin dă câteva exemple de filme şi seriale (Monk, Frasier sau Huff fiind difuzate şi pe micile noastre ecrane) care oferă telespectatorului o imagine a problemelor pe care le poate rezolva un psihoterapeut.

Frumuseţea psihoterapiei este aceea că, printr-o relaţie sănătoasă, de durată medie sau lungă, adevărul, acceptarea şi transformarea pot învinge în final un comportament inadaptativ, violent sau negativist. Lupta cu propriul EU trebuie purtată şi nu este deloc una dureroasă. Dimpotrivă, este una dintre puţinele lupte din care nu ieşi decât învingător.

În pofida confuziei care ne domină, împotriva tristeţii şi a poverilor din prezent, bătălia cu noi înşine ne ajută să ne redescoperim şi să ne acceptăm aşa cum suntem.

Cum arată prima şedinţă de psihoterapie?

Acest blog este din ce în ce mai accesat de cei care doresc să afle mai multe despre atacurile de panică, despre fobii, despre stările depresive, despre sănătate mintală, pe scurt: despre serviciile psihologice.

Căutarea pe Internet este primul pas pe care-l face o persoană ce conştientizează că are o problemă, dar nu ştie nici care este natura acesteia, nici ce-ar putea face pentru a-şi ameliora starea în care se află.

Al doilea pas ar fi contactarea unui specialist. Aici, însă, încep să se exprime rezervele sau să se ridice barierele. Întrebările pe care şi le pune orice individ care ar dori să apeleze la un psiholog ar fi: Cât de confortabil m-aş simţi în prezenţa specialistului? Este acesta cu adevărat calificat? Care ar fi costul unei şedinţe pentru identificarea problemei sau al parcurgerii unui plan terapeutic pentru rezolvarea acesteia? Ce vor spune rudele, colegii sau prietenii când vor auzi că merg la psiholog?

Să presupunem că nevoia este atât de acută încât trecem peste orice sentiment de ruşine sau prejudecată şi ne facem o programare. Urmează, inevitabil, prima şedinţă. Nu am mai făcut niciodată un astfel de pas şi în mod sigur nu ne vom simţi în largul nostru. Nu ştim dacă specialistul va păstra confidenţialitatea. Până la urmă, ne punem sufletul pe tavă şi îi furnizăm informaţii extrem de delicate despre noi şi despre cei cu care convieţuim. Nu ştim dacă psihoterapeutul va fi capabil să interacţioneze corespunzător aşteptărilor noastre, să empatizeze sau să ne facă să ne simţim bine în prezenţa sa, oferindu-ne totodată soluţii viabile.

La al treilea pas suntem deja în cabinet şi, pentru a nu uita de ce ne aflăm acolo, avem în buzunar lista de motive, cauzele ce au produs starea de disconfort, durata acesteia şi simptomele, ce ne-a ajutat să depăşim o situaţie limită sau ce ne-a agravat condiţia. Este bine să ne gândim din timp şi la o persoană sau două (membru al familei sau prieten) care-ar putea participa alături de noi în terapie, dacă este cazul.

Odată încheiată prima şedinţă, începem să analizăm: suntem mulţumiţi sau nu de specialist? Dacă nu, este dreptul nostru şi avem opţiunea de a alege pe altcineva, Colegiul Psihologilor din România furnizând datele tuturor celor avizaţi şi cu drept de liberă practică, pe specializări. Sentimentul final este unul de satisfacţie? Atunci stabilim cu psihologul data următoarei şedinţe, tema acesteia, durata estimată a planului terapeutic şi obiectivele urmărite.

Întrebări frecvente

Unele dintre cele mai des întâlnite întrebări ale celor interesaţi să discute cu un psiholog / psihoterapeut sunt:

Au problemele mele vreo legătură cu experienţele din copilărie?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de părinţi, de fraţi / surori sau de colegi, dar soluţiile sunt întotdeauna la dumneavoastră, în modul în care gândiţi sau acţionaţi în prezent. Este bine, totuşi, ca din când în când să apelaţi la un specialist cu ajutorul căruia să identificaţi sursa care produce problemele, să discutaţi aceste probleme şi să învăţaţi cum să vă schimbaţi modul în care le percepeţi acum.

Pentru a-mi rezolva problemele trebuie să iau medicamente?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de secreţia hormonală, dar sunt şi alţi factori la fel de importanţi – cum ar fi modul în care gândiţi, vă comportaţi şi relaţionaţi, dar şi suma evenimentelor din prezent sau din trecutul dumneavoastră. Urmarea unei terapii cognitiv- comportamentale nu presupune luarea de pastile, dar nici nu exclude un tratament medicamentos. Există însă suficiente dovezi conform cărora, în multe afecţiuni de ordin psihiatric, terapia cognitiv-comportamentală este la fel de eficientă ca şi medicamentaţia. De exemplu, la atingerea unui nivel ridicat de depresie sau anxietate, ar putea fi chiar indicat să combinaţi tratamentul medicamentos cu psihoterapia. Avantajul terapiei cognitiv-comportamentale este că învăţaţi cum să vă rezolvaţi singur problemele în timp.

De unde ştiu când şi dacă m-am facut bine?
Dumneavoastră, împreună cu psihoterapeutul, veţi identifica la începutul terapiei, nişte obiective clare pe care le puteţi însă modifica pe parcurs. Astfel puteţi să evaluaţi singur(ă) dacă şi când aţi devenit mai puţin depresiv(ă), anxios/anxioasă, furios/furioasă şi aşa mai departe. Sunteţi liber(ă) să îi daţi psihoterapeutului feedback referitor la orice progres. Feedback-ul este extrem de util pentru a vedea ce a funcţionat şi ce nu a mers aşa cum v-aţi fi dorit.

Unde pot găsi mai multe informaţii despre psihoterapia cognitiv-comportamentală?
Psihoterapeutul vă poate recomanda fie cărţi, fie articole, fie site-uri, în funcţie de problemele pe care doriţi să le rezolvaţi. Cu cât vă veţi cunoaşte mai bine, cu atât vă veţi simţi mai bine - garantăm acest lucru. Vrem să vă învăţăm cum să deveniţi propriul prihoterapeut.