luni, 28 aprilie 2008

7 mituri legate de alcool

1. Un alcoolic nu se poate lăsa brusc de băut. Teoretic, aşa este. Dacă persoana a fost diagnosticată ca fiind „dependentă de alcool”, răspunsul este „nu”. Foarte rar se întâmplă ca un dependent să se lase brusc de băut. Dar cei care nu sunt dependenţi, ci au doar probleme legate de alcool, îşi pot impune o limită, aceasta fiind chiar zero, în ceea ce priveşte cantitatea de alcool consumată.

2. Toţi cei care beau sunt alcoolici sau au probleme cu alcoolul. Fals. Sunt consumatori ocazionali care nu au avut şi nu vor avea niciodată probleme cu alcoolul. Există o serie de patru întrebări elaborate de John Ewing (în engleză cunoscute sub denumirea de „testul CAGE”). Răspunsul afirmativ la oricare dintre cele patru întrebări sugerează posibilitatea existenţei unei probleme cu alcoolul. Dacă aveţi vreo rudă sau vreun prieten despre care credeţi că face abuz de alcool, încercaţi să-l convingeţi să meargă la un specialist pentru o evaluare sau, dacă este necesar, pentru rezolvarea problemei.

3. Există riscul unei predispoziţii genetice a copiilor care provin din familii în care cel puţin unul dintre părinţi este alcoolic. Adevărat, sunt studii numeroase care identifică o serie de factori de risc pentru ca un consumator ocazional să devină dependent de alcool. Printre aceşti factori se numără: membrii ai familiei (fraţi sau părinţi) dependenţi de alcool; presiune excesivă a anturajului; relaţii de familie disfuncţionale (atât de cuplu, cât şi între părinţi şi copii); conflicte familiale excesive (inclusiv violenţă domestică); sănătate mentală precară a membrilor de familie; rezistenţă scăzută la stres (în familie şi/sau la locul de muncă).

4. Cei care au probleme cu alcoolul nu se vor lăsa niciodată de băut. Fals. Există metode prin care astfel de persoane îşi pot rezolva problema, una dintre acestea fiind psihoterapia cognitiv-comportamentală. În acelaşi timp, persoana în cauză îşi poate stabili propriile reguli sau justificări pentru a se auto-proteja: nu-mi place gustul; nu-mi place starea pe care mi-o produce; vreau să mă controlez singur; mă simt mai bine când sunt treaz; ştiu că, mai târziu, alcoolul o să-mi dăuneze sănătăţii; în fiecare an mor mii de oameni care s-au urcat băuţi la volan; nu mai vreau să beau.

5. Nu este bine să vorbesc cu familia sau cu prietenii despre problemele mele cu alcoolul. Greşit: chiar dacă aveţi impresia că familia sau anturajul se vor distanţa, se vor supăra sau vă vor ocoli, este bine să aveţi sprijinul primar atât de necesar. Familia poate căuta specialişti sau instituţii specializate. Prietenii pot discuta cu experţi sau medici pentru a înţelege mai bine care este natura problemei şi care sunt paşii de urmat. Atât familia, cât şi prietenii vă pot oferi sprijinul social – uneori chiar financiar – extrem de necesar în urmarea unei cure sau a unei terapii.

6. Un alcoolic va rămâne alcoolic toată viaţa sa. Adevărat şi fals. Marea majoritate pot să se lase de băut fără a lua medicamente, dar consumatorii care prezintă simptome de dependenţă într-un grad moderat spre sever trebuie ţinuţi sub observaţie strictă şi au nevoie de tratament medicamentos. Procesul se numeşte dezintoxicare. Chiar şi după o astfel de cură, unele studii raportează o minoritate care rămâne „curată” cel puţin un an de zile, în timp ce alţi dependenţi au perioade de abstinenţă urmate de recăderi. Există, însă, şi o parte formată din cei ce nu se pot lăsa de băut. Trebuie subliniat faptul că un număr mare a celor ce încearcă să se lase de băut au cel puţin o recădere până ajung la abstinenţa totală. Deosebit de importantă este restructurarea sau reabilitarea, fază în care psihoterapeutul vă învaţă cum să identificaţi situaţiile sau sentimentele care vă îndeamnă spre pahar şi vă prezintă metodele prin care vă puteţi rezolva problemele fără a apela la alcool.

7. Cura de dezintoxicare sau terapia poate dura şi ani de zile. Depinde de faza în care a fost depistată, respectiv recunoscută, dependenţa sau problema cu alcoolul. În primă instanţă, persoana în cauză este sfătuită să se lase de băut. A doua fază (doar în cazul dependenţilor) este cea de dezintoxicare şi poate dura 2-3 săptămâni. În următoarele 3-12 luni se va parcurge o etapă în care vor fi combinate tratamentul medicamentos cu psihoterapia, consilierea familiei, terapia de grup şi restructurarea cognitivă. Ultima fază este cea de abstinenţă şi prevenire a recăderii şi poate dura între 3 şi 5 ani sau chiar mai mult (în funcţie de gravitate).

sâmbătă, 26 aprilie 2008

Realitate sau fantezie digitală?

Sunt zile de sărbătoare, de vacanţă, zile în care persoanele extrem de active nu se pot rupe complet de muncă. Unii îşi mai citesc mesajele rămase nedeschise, alţii îşi mai pun în ordine documentele nerezolvate, fiecare explicând că se odihneşte activ.

Există o altă categorie formată din dependenţii de calculator care, deşi nu muncesc, profită de timpul liber pentru a mai descoperi lucruri noi pe Internet sau pur şi simplu pentru a juca un joc. Nu toate jocurile sunt la fel, este adevărat, însă mare parte dintre ele sunt încărcate de violenţă, iar agresivitatea acumulată în zilele de repaus poate fi uşor "transportată" din spaţiul virtual în cel real. Pentru a oferi un singur exemplu, peste 85% dintre jocurile de pe site-ul www.addictinggames.com conţin acte de violenţă.

Dacă măsurăm agresivitatea din comportament, după numai 20 de minute de jucat pe astfel de platforme o să realizăm că în mâinile noastre nu avem doar un joystick sau un mouse, ci o adevărată problemă. Cel mai simplu test la care ne putem supune singuri este măsurarea tensiunii arteriale înainte şi după ce am jucat un joc de conţine acte de violenţă sau înainte de a viziona un film mai dur şi la finalul acestuia. Diferenţa vorbeşte de la sine.

Un alt pericol prezentat de jocurile violente este desensibilizarea. Mulţi specialişti ar spune că desensibilizarea este bună. Sunt perfect de acord, dar numai dacă vorbim despre un chirurg, despre un poliţist sau despre un asistent social (sunt doar câteva exemple), oameni care văd zi de zi sânge, chin şi durere. Pe aceştia, desensibilizarea îi ajută să-şi depăşească momentele de revoltă normală, firească în faţa neputinţei de a face ceva, îi ajută să-şi facă mai departe meseria.

Alte tipuri de desensibilizare sunt, însă, dăunătoare. Obişnuiţa cu actele de violenţă nu ne permite să intervenim atunci când cineva este atacat pe stradă sau ne lasă indiferenţi la injurii, la furturi sau la bătaia dintre doi copii. În astfel de cazuri ştim - sau ar trebui să ştim - cum să ne păstrăm calmul şi cum să acordăm victimei sprijinul de care are nevoie. Doar că, de cele mai multe ori, n-o facem.

Cineva ar putea întreba: de ce joacă lumea jocuri încărcate de violenţă? Răspunsul este simplu: sunt mai scurte şi/sau sunt împărţite pe niveluri. Jocurile de strategie necesită din partea jucătorului un timp mai îndelungat, un anumit nivel de pregătire şi o gândire logică. Celelalte, însă, cer doar o reacţie rapidă. Jucătorul apasă cât de repede poate pe un buton pentru a rămâne în viaţă, pentru a ucide un personaj şi pentru a trece la nivelul următor.

Am amintit de reacţie: aceasta este fizică, emoţională şi mentală. O reacţie se modifică în funcţie de context şi de moment. După ce am petrecut mai mult timp în faţa calculatorului, suntem mai experimentaţi, încercăm lucruri noi şi aşteptăm compensaţii diferite. Pe parcurs, şi motivaţia se schimbă. În timp, se crează dependenţa, iar diferenţa dintre realitate şi fantezie se micşorează.

În România nu există cercetări care să ne ofere informaţii pertinente legate de această problemă. Până când va fi studiată, însă, bucuraţi-vă de zilele libere alături de familie şi de prieteni. Ei sunt realitatea.

În Marea Britanie a fost efectuat recent un studiu privind siguranţa copiilor în lumea digitală. Chiar dacă în document se recunosc beneficiile extraordinare ale noii tehnologii pentru societate în ansamblu, deci şi pentru copii şi tineri, se atrage atenţia asupra faptului că expunerea trebuie să ţină cont de vârstă. Jocurile sunt create, de obicei, de adulţi, iar ceea ce poate fi benefic pentru ei, poate fi dăunător pentru copii.

duminică, 6 aprilie 2008

Consilierea psihologică în beneficiul angajaţilor

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2000), cel puţin trei angajaţi din zece suferă de tulburări de natură psihică.

Pentru a analiza care sunt motivele pentru care angajaţii intră în concediu medical, cercetătorii din Marea Britanie au efectuat o serie de studii ale căror rezultate indică faptul că principalele cauze care conduc la creşterea numărului de zile-absenţă de la serviciu sunt stresul şi afecţiunile mintale. Totodată, s-a remarcat că, prin acordarea unei consilieri de specialitate (psihologică), angajaţii beneficiază de sprijinul social de care au nevoie şi pot face faţă mai bine presiunilor excesive.

Companiile au început să ofere angajaţilor programe de tip CALM (Counselling and Life Management). Acestea sunt organizate în colaborare cu Asociaţia Britanică de Consiliere şi Psihoterapie, au o durată scurtă (între două şi şase şedinţe) şi sunt opţionale. Specialiştii care oferă serviciile de consiliere sunt psihoterapeuţi cu o bună înţelegere a culturii organizaţionale şi a factorilor ce pot avea un impact asupra stării de sănătate a angajatului. De asemenea, ei trebuie să aibă în vedere nevoile tuturor actorilor implicaţi şi să fie perfect conştienţi de potenţialul conflict dintre interesele angajatorului şi cele ale angajatului. Pentru a putea răspunde nevoilor diferite, psihoterapeuţii trebuie să efectueze mai întâi un audit al nivelului de stres din organizaţie.

Citeşte mai multe despre consilierea psihologică la locul de muncă aici.