Expunerea in vivo în cazul atacului de panică

Una dintre tehnicile pe care le practic în cazul pacienţilor mei care suferă de atacuri de panică este expunerea in vivo. Este mult mai uşor pentru cei care acuză asemenea tulburări să-şi dezvolte mecanismele de adaptare pe termen lung şi să-şi împărtăşească sentimentele, să discute cu psihoterapeutul lor ce simt, de ce simt şi mai ales cum pot depăşi momentele atât de neplăcute pentru ei.

Să luăm, de exemplu, cazul unui şofer care nu poate urca o pantă mai abruptă din cauza fricii că va avea un atac de panică şi că, din această cauză, va provoca un incident rutier. Teama este atât de pronunţată încât se caută rute alternative care, cel puţin în cazul capitalei, înseamnă ore în plus de petrecut în trafic, stare accentuată de nervozitate, zgomot - pe scurt, stres suplimentar.

Pacienţii mei ştiu că, la sfârşit de săptămână, putem parcurge împreună una sau mai multe rute dintre cele obişnuite pentru ei. Această abordare îi ajută să deprindă exerciţiile şi tehnicile pe care le pot practica atunci când sunt singuri în trafic, în timp ei reuşind să se descurce în condiţii similare fără a mai apela la un ajutor specializat. Pe de altă parte, în timpul unei astfel de sesiuni îşi pot descrie stările prin care trec, astfel încât să găsim împreună soluţiile de care au nevoie şi care le pot fi la îndemână oricând în situaţii asemănătoare.

Am ales, pentru acest post, Bucureştiul, însă panta este o problemă majoră pentru cei care doresc să-şi petreacă un sfârşit de săptămână sau un concediu la munte. Sunt persoane care evită să se deplaseze pe drumurile montane tocmai din teama de a se pune într-o situaţie inconfortabilă, chiar jenantă, în faţa partenerilor de afaceri sau a prietenilor. Prin expunerea in vivo, toţi cei care doresc acest lucru pot dobândi cunoştinţele necesare şi îşi pot îmbunătăţi capacitatea de a-şi gestiona teama şi de a petrece momente plăcute în aer liber, în linişte, departe de tumultoasa capitală în care se vor întoarce de fiecare dată.