Realitate sau fantezie digitală?

Sunt zile de sărbătoare, de vacanţă, zile în care persoanele extrem de active nu se pot rupe complet de muncă. Unii îşi mai citesc mesajele rămase nedeschise, alţii îşi mai pun în ordine documentele nerezolvate, fiecare explicând că se odihneşte activ.

Există o altă categorie formată din dependenţii de calculator care, deşi nu muncesc, profită de timpul liber pentru a mai descoperi lucruri noi pe Internet sau pur şi simplu pentru a juca un joc. Nu toate jocurile sunt la fel, este adevărat, însă mare parte dintre ele sunt încărcate de violenţă, iar agresivitatea acumulată în zilele de repaus poate fi uşor "transportată" din spaţiul virtual în cel real. Pentru a oferi un singur exemplu, peste 85% dintre jocurile de pe site-ul www.addictinggames.com conţin acte de violenţă.

Dacă măsurăm agresivitatea din comportament, după numai 20 de minute de jucat pe astfel de platforme o să realizăm că în mâinile noastre nu avem doar un joystick sau un mouse, ci o adevărată problemă. Cel mai simplu test la care ne putem supune singuri este măsurarea tensiunii arteriale înainte şi după ce am jucat un joc de conţine acte de violenţă sau înainte de a viziona un film mai dur şi la finalul acestuia. Diferenţa vorbeşte de la sine.

Un alt pericol prezentat de jocurile violente este desensibilizarea. Mulţi specialişti ar spune că desensibilizarea este bună. Sunt perfect de acord, dar numai dacă vorbim despre un chirurg, despre un poliţist sau despre un asistent social (sunt doar câteva exemple), oameni care văd zi de zi sânge, chin şi durere. Pe aceştia, desensibilizarea îi ajută să-şi depăşească momentele de revoltă normală, firească în faţa neputinţei de a face ceva, îi ajută să-şi facă mai departe meseria.

Alte tipuri de desensibilizare sunt, însă, dăunătoare. Obişnuiţa cu actele de violenţă nu ne permite să intervenim atunci când cineva este atacat pe stradă sau ne lasă indiferenţi la injurii, la furturi sau la bătaia dintre doi copii. În astfel de cazuri ştim - sau ar trebui să ştim - cum să ne păstrăm calmul şi cum să acordăm victimei sprijinul de care are nevoie. Doar că, de cele mai multe ori, n-o facem.

Cineva ar putea întreba: de ce joacă lumea jocuri încărcate de violenţă? Răspunsul este simplu: sunt mai scurte şi/sau sunt împărţite pe niveluri. Jocurile de strategie necesită din partea jucătorului un timp mai îndelungat, un anumit nivel de pregătire şi o gândire logică. Celelalte, însă, cer doar o reacţie rapidă. Jucătorul apasă cât de repede poate pe un buton pentru a rămâne în viaţă, pentru a ucide un personaj şi pentru a trece la nivelul următor.

Am amintit de reacţie: aceasta este fizică, emoţională şi mentală. O reacţie se modifică în funcţie de context şi de moment. După ce am petrecut mai mult timp în faţa calculatorului, suntem mai experimentaţi, încercăm lucruri noi şi aşteptăm compensaţii diferite. Pe parcurs, şi motivaţia se schimbă. În timp, se crează dependenţa, iar diferenţa dintre realitate şi fantezie se micşorează.

În România nu există cercetări care să ne ofere informaţii pertinente legate de această problemă. Până când va fi studiată, însă, bucuraţi-vă de zilele libere alături de familie şi de prieteni. Ei sunt realitatea.

În Marea Britanie a fost efectuat recent un studiu privind siguranţa copiilor în lumea digitală. Chiar dacă în document se recunosc beneficiile extraordinare ale noii tehnologii pentru societate în ansamblu, deci şi pentru copii şi tineri, se atrage atenţia asupra faptului că expunerea trebuie să ţină cont de vârstă. Jocurile sunt create, de obicei, de adulţi, iar ceea ce poate fi benefic pentru ei, poate fi dăunător pentru copii.