Claxoane, fluierături, înjurături, ţipete, ceartă, scandal, încăierare, bătaie, lovire, ucidere – toate aceste cuvinte definesc într-un fel sau altul furia. O trăire, un sentiment sau o emoţie se poate transforma într-o secundă în furie – un sentiment cât de poate de normal – consecinţele fiind problemele la locul de muncă, în viaţa privată şi înrăutăţirea radicală a calităţii vieţii.
Asociaţia Americană a Psihologilor a elaborat o broşură care vine în sprijinul celor care vor să-şi înţeleagă şi să-şi controleze furia. Iată câteva dintre explicaţiile şi sfaturile oferite:
Charles Speilberger, psiholog specializat în studiul furiei, o defineşte ca fiind „starea care variază în intensitate de la iritare medie la ieşiri necontrolate şi chiar ură”. Ca orice altă emoţie, ea este însoţită de modificări de ordin psihologic şi biologic: atunci când se enervează, o persoană va avea un ritm cardiac mai accelerat, presiunea arterială va creşte, la fel cum se va întâmpla şi cu nivelul hormonilor, al adrenalinei şi al noradrenalinei.
Factorii care provoacă furia pot fi de ordin intern şi extern. O persoană (coleg de muncă sau şef), un eveniment (aglomeraţia din trafic, pierderea trenului sau a avionului) sau grija excesivă purtată unei persoane dragi (rudă sau prieten), inclusiv rememorarea unei traume, pot perturba ritmul normal de funcţionare şi pot provoca accese de furie.
Cel mai instinctiv mod de a ne exprima furia este agresivitatea. Furia este un răspuns adaptativ la ameninţare, ea inspirând manifestări ale puterii (în sensul agresiv al cuvântului) care ne permit să ne controlăm adversarul şi să ne apărăm atunci când suntem atacaţi. Normele sociale, legale şi chiar bunul simţ nu ne permit să ne manifestăm fizic împotriva celor care ne enervează şi de aceea avem nevoie, la nivel conştient şi inconştient, de metode şi de procese care să ne ajute să combatem sau să ne reprimăm sentimentele de furie.
Principalele trei abordări sunt: exprimarea, suprimarea şi calmarea. Exprimarea asertivă (şi nu agresivă) a furiei este cea mai sănătoasă metodă de manifestare. Procedând astfel, veţi învăţa cum să vă clarificaţi poziţia faţă de un subiect, nevoile pe care le aveţi, modul în care vă puteţi îndeplini obiectivele fără a-i jigni sau răni pe cei din jur. Asertivitatea înseamnă respect faţă de sine şi faţă de cei din jur.
Furia poate fi suprimată, transformată şi apoi redirecţionată, proces ce poate fi parcurs dacă vă delimitaţi de propriile sentimente, renunţaţi a vă mai gândi la cauza ce le-a produs şi începeţi să vă concentraţi asupra unui comportament constructiv. Pericolul acestei metode constă în faptul că, nefiind pregătiţi să vă descărcaţi astfel, o să vă consumaţi în interior, ceea ce vă poate afecta sănătatea (hipertensiune arterială sau depresie). Acumularea furiei poate amplifica problemele, ajungându-se chiar la exprimarea patologică a furiei prin dezvoltarea comportamentului de tip pasiv-agresiv sau a unui tip de personalitate cinică şi ostilă. Persoanele care jignesc permanent în stânga şi-n dreapta, care critică tot şi pe toată lumea şi care fac comentarii cinice nu au învăţat cum să-şi exprime furia în mod constructiv. Nu surprinde pe nimeni faptul că aceste persoane nu se înţeleg cu prea multă lume.
Nu în ultimul rând, furia trebuie calmată din interior. Aceasta nu înseamnă că trebuie să vă reprimaţi ieşirile, ci trebuie să controlaţi răspunsurile interioare, parcurgând o serie de paşi pentru a vă reduce ritmul cardiac, pentru a vă calma şi pentru a pune sentimentele pe plan secundar.
„Când niciuna dintre aceste tehnici nu funcţionează, cineva, undeva, sigur va avea de suferit”, concluzioneaza Spielberger.
Articolul complet aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu