Puţini sunt cei care nu au auzit încă de criza imobiliară din Statele Unite ale Americii şi de efectele sale asupra pieţelor similare din Europa. Unda de şoc a atins pe rând Marea Britanie, Spania şi alte state europene, urmând ca în următoarele luni să ajungă şi în Europa de Răsărit, inclusiv în România.
Din punct de vedere psihologic, însă, impactul a fost resimţit imediat, motivaţia fiind una pur financiară. Milioane de persoane resimt povara îndatorării, contul de credit sporindu-şi valoarea de la o zi la alta. "Când oamenii au de acoperit munţi de datorii, şansele de apariţie a problemelor de sănătate sunt din ce în ce mai mari. Aceasta înseamnă ulcer, depresie severă sau atacuri de panică", se arată într-un sondaj efectuat de Associated Press-AOL Health.
"Chiar dacă mulţi dintre cei afectaţi par să se descurce şi să-şi administreze bine datoriile, undeva între 10 şi 16 milioane de americani suferă teribil, ceea ce are un impact negativ acut asupra stării lor de sănătate", a afirmat Paul J. Lavrakas, psiholog cercetător şi consultant al AP. "Nivelul stresului acestor persoane este cu mult peste limită şi, din această cauză, au dezvoltat cel puţin trei afecţiuni produse de stres", a continuat el.
Cu un mediu economic deloc facil şi cu un cost al vieţii în continuă creştere, indicele de stres calculat de AP-AOL este cu 14% mai mare decât în anul 2004. Sondajul relevă faptul că cei care suferă de stres financiar au raportat şi următoarele probleme de sănătate:
- 27% - ulcer sau probleme ale tractului digestiv (faţă de 8% în cazul celor expuşi unui nivel scăzut de stres financiar)
- 44% - migrene sau alte dureri de cap (faţă de 15%)
- 29% - anxietate severă (4%)
- 23% - depresie severă (4%)
- 6% - afecţiuni cardiace (3%)
- 51% - dureri musculare, inclusiv dureri acute în zona lombară (31%)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu