Până la sfârşitul acestei luni (31 octombrie), publicul larg este invitat să participe pe forumul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, exprimându-şi liber sugestiile referitoare la modul în care poate fi stopat abuzul de alcool.
Alcoolul curmă, în fiecare an, viaţa a peste 2,3 milioane de persoane. Tocmai de aceea, Benedetto Saraceno, director al departamentului de sănătate mintală şi abuz de substanţe din cadrul OMS, se declară interesat "în special de abordările integrate prin care pot fi protejate grupurile de risc, cum ar fi tinerii sau cei afectaţi direct, fizic sau psihic, de consumul excesiv de alcool al persoanelor din familie (soţii, copii) sau al prietenilor."
Pe forum sunt încurajaţi să contribuie reprezentanţii instituţiilor guvernamentale de resort, ai societăţii civile, ai institutelor de cercetare, companii private şi specialişti independenţi. Opiniile exprimate vor fi sintetizate într-o serie de documente ce vor fi discutate apoi cu reprezentanţii producătorilor de băuturi alcoolice.
Pentru a citi mai multe despre managementul consumului excesiv şi dăunător de substanţe, click aici.
vineri, 3 octombrie 2008
Consultare publică pentru stoparea abuzului de alcool
Etichete: alcool, sanatate publica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu