Intervenţia psihosocială în caz de dezastru

Haiti. Un coşmar, un şoc, o situaţie incredibilă: cea mai mare catastrofă umanitară ivită din senin într-o ţară care oricum era la limita sărăciei.

Urgenţele au un impact puternic asupra persoanelor, familiilor şi comunităţilor pe diferite paliere sociale. Indiferent de nivel, un dezastru erodează factorul protectiv care ar fi, în mod normal, la îndemână. Mă refer aici la sprijinul moral, psihic, uneori material ce ar putea fi oferit de grupul primar (familie) sau de cel secundar (prieteni, colegi de serviciu). Aceştia fie nu mai există, fie au şi ei, la rândul lor, nevoi similare. Dezastrul sporeşte riscul amplificării problemelor deja existente şi dă naştere altora, invizibile până la apariţia cataclismului. Chiar dacă diferendele sociale şi psihologice există în fiecare grup, ele sunt trăite în mod diferit, de fiecare persoană în parte, în funcţie de resursele disponibile şi de capacitatea de adaptare la noua situaţie.

În cazul unui dezastru, partea socială nu poate fi separată de cea psihologică. O problemă socială pre-existentă (apartenenţa la un grup discriminat sau marginalizat) este influenţată de una psihologică identic pre-existentă (abuzul de alcool sau existenţa unor tulburări mentale). După dezastru, separarea de familie, lipsa siguranţei, stigmatizarea, ruperea reţelelor sociale, distrugerea structurilor comunitare, pierderea resurselor şi chiar a încrederii sunt dublate de doliu, de stres post-traumatic, de creşterea consumului de alcool, de depresie sau tulburări de anxietate. Chiar şi asistenţa umanitară are aceeaşi influenţă bivalentă: socială (suprapopulare, dispariţia intimităţii, dependenţa de ajutor) şi psihologică (anxietate sporită din cauza lipsei informaţiilor privind distribuţia ajutoarelor alimentare sau nealimentare). Continuare...

IASC Global Health Cluster a elaborat un set de principii pentru intervenţia în caz de dezastru. Acesta este aşezat pe o piramidă formată din trei straturi. Primul vizează funcţiile comune: coordonarea sectorului sănătate mintală cu cel de asistenţă socială, evaluarea şi monitorizarea, asigurarea standardelor în domeniul drepturilor omului şi resursa umană. Al doilea palier se referă la sprijinul psihosocial şi la sănătatea mintală: mobilizarea comunităţii şi asigurarea sprijinului necesar, serviciile de sănătate, educaţia şi accesul la informaţie. Ultimul nivel vizează componenta socială a tuturor sectoarelor nesociale (securitate alimentară şi nutriţie, adăpost şi planificarea amplasamentelor, accesul la apă şi la servicii de salubritate).

Cum ar putea contribui psihologii în caz de dezastru? În primul rând, comunicând cu pacienţii. Aceştia au nevoie de informaţii clare şi precise legate de starea lor de sănătate şi de disponibilitatea serviciilor medicale. Chiar dacă medicii lucrează contracronometru într-o astfel de situaţie, ei ar trebui să intre în pâine numai după ce au parcurs o sesiune de tip "reminder", condusă de un psiholog, care să cuprindă module cum ar fi comunicarea veştilor rele într-o manieră empatică, suportivă, colaborarea cu pacieţii nervoşi, cu cei care au o anxietate peste medie, sau - de ce nu - cum să facă faţă ei înşişi unui eveniment atât de emoţional.

Ar mai fi vorba, apoi, de "primul ajutor psihologic", care presupune acordarea unei asistenţe psihologice primare, pragmatice, bazată mai ales pe ascultare neforţată. Acest tip de sprijin  este o abordare non-clinică, umană, menită a-l ajuta pe individ imediat după apariţia evenimentului extrem de stresant. Oricât de obişnuit ar fi debriefing-ul psihologic, acesta NU trebuie utilizat, fiind considerat de specialiştii IASC o tehnică pe cât de controversată, pe atât de ineficientă.

Pentru mai multe informaţii, utile mai ales colegilor mei, psihologi, daţi click aici.