Ment insana

Tragedia de la maternitatea Giuleşti din Bucureşti deschide un subiect considerat tabu de prin anii `70-`80: consilierea psihologică a pacienţilor. Din cauza acestui eveniment, relaţia dintre pacient şi psiholog, mai bine spus nevoia pacientului şi a familiei de consiliere psihologică sau de psihoterapie, este pe buzele tuturor.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a locului şi rolului psihologului în societatea românească, am căutat prin arhiva de publicaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii câteva date pe care eu le consider concludente.

Aşadar, conform Mental Health Atlas 2005, sănătatea se bucura în anul 2004 de un buget echivalent cu 6,5% din PIB, cheltuiala publică totală per capita fiind de 460 dolari, din care 365 de dolari erau investiţie publică (guvernamentală). Aceeaşi publicaţie arată că la începutul anilor '90, rata mortalităţii pacienţilor dependenţi de alcool era de 1,97%, semnificativ mai mare decât acelaşi indicator în cazul celorlalte afecţiuni mentale (0,36%). În urma unui studiu (Berlescu et all) efectuat în 1995, s-a aflat că tulburările mentale apar în special şi/sau se agravează în timpul sarcinii sau perioadei post-partum (642 de cazuri). Acestea erau asociate cu nivelul scăzut al educaţiei, cu o structură biologică şi psihologică labilă, cu rate mari ale avortului şi cu complicaţiile post-natale.

La capitolul "mental health resources" (în România), OMS scrie negru pe alb: "A mental health policy is absent". Cu toate acestea, există o politică referitoare la abuzul de substanţe, făcându-se referire la interzicerea fumatului în spaţii publice. Pe de altă parte, există un program de sănătate mentală aprobat în 1999 şi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, dar - şi aici citez din raportul OMS - "nu sunt disponibile detalii referitoare la aplicarea acestui program". Lipsa acestor date este, de altfel, recunoscută şi de Ministerul Sănătăţii care, în planul său de activităţi pe termen scurt, îşi propune "Reînfiinţarea Programului Naţional de Sănătate Mentală". Responsabil de această reînfiinţare este MS/INCDS.

Din bugetul total alocat sănătăţii, doar 3% se îndreaptă către sănătatea mentală, "principalele surse de finanţare fiind bugetul de asigurări sociale şi buzunarul pacienţilor sau al familiilor acestora".

În termeni economici, "posibilele consecinţe ale tulburărilor mentale sunt numeroase şi includ cogniţii şi comportamente distorsionate care pot afecta pacienţii şi pe cei care îi au în îngrijire, dar şi pierderi (de tipul veniturilor şi economiilor) ca rezultat al pierderii capacităţii de muncă sau din cauza cheltuielilor de îngrijire şi tratament. Aceste tulburări pun presiune şi pe societate, care trebuie să furnizeze servicii de îngrijire şi tratament", spune OMS. "Costurile suplimentare ale psihoterapiei faţă de tratamentul medicamentos, mai ales în cazurile unor afecţiuni severe cum ar fi schizofrenia sau tulburările bipolare, sunt modeste, dar rezultatele adaugă un plus de valoare, făcând din combinaţia tratament medicamentos+psihoterapie cea mai eficientă strategie de intervenţie. La pacienţii diagnosticaţi cu depresie sau anxietate, psihoterapia este versiunea generică cea mai eficientă inclusiv în comparaţie cu noii anti-depresivi", se arată în analiza OMS. Cea mai mare problemă, identificată de forul suprem în materie de sănătate, este lipsa de resurse umane care să acopere necesarul de intervenţie psihologică. 

La capitolul cifre, România se mândreşte cu 4,1 medici psihiatri la 100 000 locuitori (faţă de 11,8 în Austria, 9 în Bulgaria, 12,1 în Cehia, 16 în Danemarca, 22 în Finlanda, 11,8 în Germania, 15 în Grecia, 20 în Norvegia, 9 în Olanda, 6 în Polonia) şi cu 4,5 psihologi la 100 000 locuitori (faţă de 49 în Austria, 0,9 în Bulgaria, 4,9 în Cehia, 85 în Danemarca, 79 în Finlanda, 51,5 în Germania, 14 în Grecia, 68 în Norvegia, 28 în Olanda, 18,4 în Polonia). Lista completă este disponibilă aici.