Prizonier în propriul corp

Perioada de criză pe care o traversăm a acutizat una dintre problemele cu care se confruntă specialiștii din sănătatea mintală: depresia.

Nu există cifre clare în ceea ce privește numărul românilor care suferă de depresie, însă din activitatea curentă constat că astfel de cazuri sunt tot mai dese.

Una dintre întrebările pe care mi-o pun clienții mei este: de ce să fac psihoterapie (cu un psiholog) dacă urmez un tratament medicamentos (prescris de un medic psihiatru)?

Unul dintre motive este că medicamentele dau o stare de somnolență. Aceasta permite corpului să intre într-un repaus fizic care este benefic recuperării. Cu toate acestea, în perioadele de veghe gândurile negative revin. Iar prin gânduri negative mă refer la informațiile recurente legate de cauza depresiei.

În cazul unui pacient care dezvoltă o depresie din cauza presiunii de la locul de muncă, de exemplu, gândurile provin din neputință (vrea să schimb ceva, dar nu pot), din sentimentul de inutilitate (acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă), din frustrare (am vrut să îmbunătățesc procesul x, dar nu am fost lăsat / ascultat)…

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face de ani de zile recomandarea ca depresia să fie tratată combinat – tratament medicamentos + psihoterapie – tocmai pentru a preîntâmpina recăderile și pentru a nu transforma pacientul într-un prizonier în propriul corp.

Specialiștii OMS au constatat că atunci când medicația este întreruptă, gândurile negative – care nu sunt anihilate de antidepresive – revin cu aceeași intensitate sau sunt și mai puternice. Pe de altă parte, acestora li se adaugă și frustrarea că pacientul nu s-a vindecat deși a urmat, uneori ani în șir, un tratament care nu a dat rezultatele așteptate.

Rolul psihoterapiei este, printre altele, și acela de a-l ajuta pe pacient să-și restructureze (reformuleze) gândurile negative. ‘Vreau să schimb ceva, dar nu pot’ se poate transforma în ‘Voi putea schimba ceva dacă îmi pun mintea la contribuție, dacă găsesc soluții alternative’. ‘Acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă’ se poate reformula: ‘Boala nu este permanentă, ci e o stare temporară. Dacă urmez tratamentul corect și îmi fac exercițiile așa cum îmi recomandă psihoterapeutul meu, o să mă vindec mai repede.’ Și lista poate continua.

În depresie, lucrul în echipă este esențial. În centrul echipei este pacientul, iar alături de acesta, dincolo de medicul psihiatru și de psiholog / psihoterapeut, trebuie să fie familia. Cu toții colaborează pentru a-i oferi persoanei respective sprijinul de care are atât de multă nevoie.