Cum să-ţi pregăteşti copilul pentru întâlnirea cu psihologul

Dacă vi s-a recomandat să mergeţi la un psiholog sau pur şi simplu aţi constatat că trebuie să faceţi acest pas deoarece copilul are probleme emoţionale sau de comportament, atunci vă veţi întreba: ca părinte, ce fac înainte de prima întâlnire?

Iată câteva sfaturi utile, oferite de Fundaţia Nemours:

• fiţi sinceri şi deschişi atunci când îi explicaţi copilului de ce trebuie să consultaţi un psiholog
• asiguraţi-vă că cel mic înţelege că psihologul este o persoană cu care o să stea de vorbă şi nu un doctor care o să-i facă o injecţie sau o să-l consulte
• explicaţi-i copilului că psihoterapeutul este specialistul care-i ajută pe copii să se simtă mai bine
• în cazul adolescenţilor, aceştia trebuie să ştie că tot ceea ce vor discuta cu psihoterapeutul este confidenţial şi că psihologul nu va divulga părinţilor nimic din ceea ce copilul a declarat în cadrul şedinţei. Excepţie fac cazurile în care copilul spune că intenţionează să-şi facă rău lui sau altor colegi ori prieteni
  
• explicaţi copilului faptul că psihoterapeutul lucrează cu întreaga familie pentru că toţi membrii acesteia sunt egali, iar schimbarea trebuie să se producă din toate direcţiile şi pe cât mai multe planuri.

Tinerii şi sănătatea mintală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, deşi extrem de importantă, sănătatea mintală a tinerilor este un subiect neglijat în întreaga lume.

Ştim cu toţii că tinerii reprezintă viitorul. Pe de altă parte, jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 25 de ani. În condiţiile în care majoritatea problemelor sau a afecţiunilor psihice încep în adolescenţă şi dacă nu sunt depistate şi tratate la timp, ele au consecinţe de ordin emoţional şi social, uneori sever, la maturitate. Iar consecinţele se răsfrâng atât asupra lor, a tinerilor, cât şi asupra familiilor lor.

Dacă ar fi să aduc din nou în discuţie termenul "eficienţă", aş spune că prevenirea, identificarea şi apoi tratarea afecţiunilor psihice ale adolescenţilor salvează costurile materiale şi morale pe termen lung şi foarte lung.

Nu mai trebuie să ne spună nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nici alte foruri de specialitate că tulburările şi afecţiunile psihice înregistrează creşteri în rândul tinerilor. Cea mai tristă imagine este reflectată de rata suicidului la nivel mondial:
- în fiecare an se sinucid aproape un milion de persoane, adică un deces la fiecare 40 de secunde;
- rata suicidului în rândul populaţiei tinere a crescut atât de mult, încât acest grup a atins cel mai ridicat risc într-o treime din ţări;
- suicidul a ajuns cea de-a treia cauză de deces în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.

Cifrele pentru România sunt disponibile aici.

Cauzele sunt deja binecunoscute: schimbările sociale rapide, presiunea şi concurenţa de la şcoală, facultate sau de la locul de muncă, presiunea anturajului sau a grupurilor de influenţă, crizele familiale sau cele individuale şi dispariţia valorilor tradiţionale (care conduc la dificultăţi în stabilirea obiectivelor şi a aspiraţiilor).

Accidentele de maşină şi efectele lor psihologice asupra copiilor

Peste 2000 de copii mor în lume, în fiecare zi, din cauze ce ar fi putut fi prevenite, este concluzia unui raport lansat cu puţin timp în urmă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de UNICEF. Pe primele locuri se află accidentele de maşină, înecurile, arsurile, căzăturile şi intoxicaţiile/ otrăvirile.

Bine, bine, o să spuneţi, şi care este legătura cu psihologia?

Să luăm accidentele de maşină. Conform publicaţiei, copiii care supravieţuiesc unui astfel de accident pot suferi de stres post-traumatic, de anxietate şi pot dezvolta fobii, tulburări care se accentuează dacă unul dintre părinţi a fost rănit grav sau a decedat în accidentul respectiv. Copiii răniţi pot trece prin distres psihosocial şi se pot simţi izolaţi în suferinţa lor.

Câteva studii au relevat niveluri ridicate de distres al copiilor în timpul sau imediat după accidentul de maşină. Astfel, la cinci zile de la accident, 98% dintre copiii care au fost implicaţi sufereau de stres post-traumatic, de depresie sau de anxietate. La o lună de la producerea accidentului, 44% dintre copii încă retrăiau acele momente (flashback-uri), se temeau să nu mai fie răniţi, sufereau de tulburări de dispoziţie, nu puteau dormi şi visau că suferă schimbări corporale. Un alt studiu arată că un sfert dintre aceşti copii suferă de stres post-traumatic şi la trei luni de la accident.

Accidentele de maşină pot avea efecte profund psihologice asupra copiilor şi atunci când aceştia nu sunt direct implicaţi, dar când îşi pierd un părinte sau o rudă apropiată.

Raportul complet este disponibil aici.

Gânduri care să inspire II

"Creierul poate să te lase într-o mulţime de feluri. E complicat ca o maşină scumpă, dar, în acelaşi timp, e fabricat în serie, cu peste şase miliarde de unităţi în circulaţie." Ian McEwan, Sâmbătă, Editura Polirom 2006

"Când eşti bolnav, nu e înţelept să-ţi brutalizezi şamanul." Ian McEwan, Sâmbătă, Editura Polirom 2006

"Cei mai mulţi dintre noi rămânem înţepeniţi în medieval, detaşaţi şi distanţi de ceea ce nu putem nici poseda, nici controla pe deplin, de ceea ce nu putem vedea sau înţelege." John Fowles, Copacul, Editura Polirom 2007

"... ceea ce durează te face să gândeşti şi, prin urmare, e periculos." Luis Sepulveda, Hot Line, Editura Polirom 2004

"Crede-mă, o să dureze ceva vreme, dar aici există o ordine, abia perceptibilă, dar foarte umană." Michael Ondaatje, În pielea unui leu, Editura Polirom 2004

"În răutatea lui, omul este mai crud şi mai puţin sensibil decât crocodilul din apă. Inima lui este mai dură decât piatra. Vanitatea lui este mai deşartă decât pulberea. Aruncă-l în apă; după ce va ieşi şi hainele i se vor fi uscat, el va fi acelaşi ca înainte. Împinge-l spre tristeţe şi disperare şi, dacă el se va ridica, se va ridica acelaşi ca înainte." Mika Waltari, Egipteanul, Editura Polirom 2008

Principalul stres al americanilor este cel financiar

Asociaţia Psihologilor Americani a publicat în numărul de săptămâna aceasta al revistei Monitor on Psychology rezultatele unei cercetări referitoare la factorii de stres din SUA. Conform studiului, aproape jumătate dintre subiecţi s-au declarat din ce în ce mai stresaţi de grija de a asigura familiei lor nevoile de bază. Firesc, de altfel, în condiţiile în care criza financiară mondială a pornit de pe continentul nord-american.

Opt din zece americani au spus că în fruntea listei factorilor stresori se află banii şi situaţia economică. În plus, 67% din ei sunt stresaţi din cauza locului de muncă şi a problemelor de sănătate pe care le au membrii familiei, în timp ce 62% s-au declarat îngrijoraţi de costurile legate de spaţiul locativ. Stabilitatea locului de muncă îi stresează pe 56% dintre americani.

Cercetarea arată că femeile sunt, în general, mai stresate decât bărbaţii din cauza banilor (83% dintre femei şi 78% dintre bărbaţi), după care urmează în ordine economia (84% femei, 75% bărbaţi), problemele de sănătate ale familiei (70% femei faţă de 63% bărbaţi), costurile legate de casă (66% femei, 58% bărbaţi) şi stabilitatea locului de muncă (57% femei, 55% bărbaţi).

În ultimul an, nivelul de stres a crescut pentru 47% dintre adulţi, aceştia acuzând diferite simptome fizice şi emoţionale după cum urmează:

• 53% se declară mai obosiţi, faţă de 51% în 2007;
• 60% spun că sunt mai iritaţi sau mai nervoşi, faţă de 50% anul trecut;
• 52% recunosc că nu pot dormi, faţă de 48% în urmă cu un an.

Americanii nu par să facă faţă prea bine nivelului crescut de stres: aproape 48% dintre ei mănâncă în exces sau consumă alimente nesănătoase din cauza stresului, în timp ce 39% au sărit în ultima lună peste mese din acelaşi motiv. Şi acest caz, femeile sunt cele care dezvoltă comportamente adictive, cum ar fi mâncatul (56% femei faţă de 40% bărbaţi) sau shoppingul (25% femeil şi 11% bărbaţi). Pe de altă parte, stresul îi îndeamnă pe 18% dintre americani să consume alcool peste limitele normale şi pe 16% să fumeze.

"Mulţi spun că se descurcă, dar sunt tot mai numeroşi cei care acuză tot felul de simptome fizice sau emoţionale. Dacă americanii vor continua să fie expuşi unui nivel ridicat de stres pe termen lung, există riscul de a se îmbolnăvi grav", se arată în studiu.

Există şi americani care adoptă comportamente sănătoase pentru a-şi putea controla stresul, dar numărul acestora este mai mic decât anul trecut. Anul acesta, 47% dintre subiecţi au spus că fac exerciţii fizice sau merg pe jos, faţă de 50% anul trecut.

Atunci când vine vorba de problemele lor, americanii discută cu partenerul sau partenera de viaţă (64%), cu prietenii (47%), cu colegii de muncă (19%) şi cu copiii (14%). Îngrijorător este faptul că 58% dintre cei care au participat la cercetare au spus că nu ar apela la o consiliere psihologică pentru a-şi controla stresul sau problemele cauzate de stres.

Cine face evaluări psihologice?

Acum doi sau trei ani de zile îmi căutam un loc de muncă. Trimiteam CV-uri, compuneam scrisori de motivaţie şi uneori eram chemat la interviuri. O perioadă din care am învăţat multe şi la care acum, din perspectiva celui care evaluează psihologic diferite categorii socio-profesionale, mă gândesc mereu.

Una dintre experienţele la care vreau să mă refer în acest post este legată de aplicaţia depusă la o mare companie de securitate. Aplicaţia mea a convins reprezentanţii firmei că merit să fiu chemat la interviu. Persoanele din faţa mea acopereau partea „tehnică” şi departamentul resurse umane. Din punctul de vedere al competenţelor, eram mai mult decât potrivit, iar şeful departamentului de resort era nerăbdător să începem colaborarea. Momentul de graţie a început odată cu testarea psihologică. Directoarea de resurse umane mi-a înmânat un chestionar, pentru cunoscători CPI.

Conform TestCentral, singura firmă din România autorizată să vândă licenţa, "CPI este un instrument psihologic de clasă B. Instrumentele de clasă B sunt destinate acelor persoane care au absolvit studii universitare cu profil psihologic ori asimilate acestora (asistenţă socială, psiho-sociologie, psihopedagogie specială). Instrumentele de clasă B nu pot fi licenţiate către profesionişti fără studii de psihologie decât în condiţii speciale, în care competenţa în domeniul utilizat poate fi probată prin utilizarea licenţiată a altor teste, prin participarea la conferinţe ştiinţifice ori prin calitatea de membru în asociaţii ori organizaţii profesionale ori ştiinţificie recunoscute."

În baza celor de mai sus, "mi-am permis" s-o întreb pe directoarea de resurse umane dacă este licenţiată să aplice testul respectiv. Răspunsul a fost "Are vreo importanţă?" După multe insistenţe, doamna în cauză a recunoscut că nu este licenţiată, dar că va trimite chestionarul completat de mine unui specialist care este o somitate în domeniu şi care-l va interpreta.

Este mai puţin important faptul că n-am mai primit nicio veste de la firma în cauză. Ceea ce contează este că toţi candidaţii ar trebui să primească informaţiile relevante atunci când urmează să fie evaluaţi psihologic. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este dreptul oricărei persoane să ceară explicaţii, avize, licenţe, mai ales dacă de rezultatul evaluării respective depinde obţinerea unui loc de muncă, promovarea, pe scurt cariera profesională.

Pe de altă parte, ceea ce ar trebui să înţeleagă conducătorii unor companii este că, la rândul lor, poartă o responsabilitate atunci când deleagă activitatea de resurse umane unor angajaţi care nu au competenţe extinse în acest domeniu. Cunoaşterea legislaţiei muncii este o condiţie necesară, dar insuficientă, mai ales atunci când procesul de selecţie, recrutare, integrare, promovare şi dezvoltare - toate etapele conţinând o componentă psihologică - este lăsat pe mâna unor neavizaţi.

Femei în umbră. Umbre

Luni, 1 decembrie, la ora 19:30, vă aştept la Museo Café (Muzeul de Geologie de pe şoseaua Kiseleff), la două filme documentare de excepţie.

Rezervări la telefon 0751 690 690.

Austria: Cartonaşul roşu (22 de minute). „Mă lovea încontinuu, în burtă şi-n spate, ca să pierd copilul sau ca să nasc prematur. Eram plină de vânătăi, după cum era şi băieţelul meu.” Este povestea unei femei, victimă a violenţei domestice. În fiecare an sunt raportate la poliţia austriacă 7 000 de cazuri de violenţă domestică, dar există suspiciunea că numărul real al victimelor este mult mai mare. Autorităţile austriece au legalizat un „cartonaş roşu” prin care poliţia este autorizată să pătrundă şi să-l dea afară din propria casă pe agresor atunci când domiciliul se transformă în sanctuar al violenţei împotriva femeii. În acest episod al seriei „Women in the frontline”, prezentat de Annie Lennox, se pune problema dacă o lege radicală poate oferi femeilor o siguranţă reală.

Maroc: Niciodată (22 de minute). „Asalturile poliţiei erau nemiloase, iar arestările se operau cu sălbăticie. Ştiam că nimeni nu e în siguranţă.” „Şocuri electrice la laba piciorului, sub unghii – eram la mila lor. Durerea era de nedescris.” Două femei, două deţinute politice. În ultimul timp, numărul de încălcări ale drepturilor omului din Maroc a scăzut. Intervenţiile televizate ale reprezentanţilor unei comisii guvernamentale de reconciliere au şocat întreaga ţară, scoţând la iveală atrocităţile comise timp de 38 de ani, sub regimul Regelui Hassan. Cu ajutorul mărturiilor celor care, în anii `70-`80, au fost ţinuţi în detenţie sub acuzaţii false şi torturaţi, descoperim rolul pe care l-au avut femeile în „epoca de fier”. În acest episod al seriei „Women in the frontline”, prezentat de Annie Lennox, descoperim viaţa uluitoare a celor două supravieţuitoare care au luptat pentru adevăr, justiţie şi independenţă şi care sunt acum, pentru tânăra generaţie, un exemplu de speranţă şi de rezistenţă.