Întrebarea de mai sus este, de fapt, titlul unui studiu analitic (un gen de eurobarometru) efectuat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în perioada 22 - 30 septembrie 2008 de către Gallup.
În cadrul acestui proiect a fost analizată percepţia părinţilor vis-a-vis de calitatea vieţii copiilor: activitatea fizică, dispoziţii şi emoţii, autonomie, relaţiile cu colegii/prietenii, sprijin social şi mediul în care-şi desfăşoară activitatea (şcoală).
O să "decupez" în acest articol doar partea care ţine de psihologie:
- "copilul nu a fost trist în ultima săptămână", au declarat trei din zece părinţi, în timp ce jumătate dintre aceştia au spus că au remarcat o indispoziţie în starea copiilor. 18% dintre părinţi au recunoscut că starea este "destul de frecventă", 2% - foarte frecventă, iar 1% au apreciat că indispoziţia îi caracterizează pe copii lor în permanenţă;
- o majoritate covârşitoare a părinţilor (56%) consideră că, în ultimele şapte zile, copiii lor nu s-au simţit însinguraţi, iar o treime au spus că remarcă uneori această stare la copii lor. Numai 8% dintre părinţi, respectiv 1%, recunosc că în ultima săptămână copiii lor s-au simţit singuri sau deosebit de singuri. Majoritatea părinţilor care nu remarcă nicio problemă în atitudinea copiilor lor provin din Franţa, România, Polonia şi ţările baltice;
- întrebaţi fiind în ce măsură s-au distrat copiii lor cu prietenii (de aceeaşi vârstă), 21% dintre părinţii din România au răspuns "foarte rar" sau "niciodată";
- atunci când li s-a cerut să caracterizeze starea generală de sănătate a copiilor lor, 8,5% dintre români au spus că nu e grozavă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu