Stresul şi costurile pe care le implică

România Liberă de astăzi mi-a captat atenţia cu un titlu: "Stresul de la job responsabilizează." Afirmaţia mi s-a părut cu atât mai interesantă cu cât este făcută de un medic psihiatru. Nu îmi propun nici să susţin, nici să contrazic declaraţia, ci doar să prezint o serie de fapte aşa cum sunt ele văzute de instituţiile specializate.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) consideră stresul la locul de muncă o problemă căreia, de ani buni încoace, îi acordă o atenţie specială. "Dacă sănătatea este definită ca un echilibru dinamic, atunci stresul face parte din acest întreg. Sănătatea există doar prin interacţiunea cu alte persoane şi cu mediul care ne înconjoară. Doar stresul în exces este patologic. Stresul este, aşadar, şi normal, şi necesar atât la locul de muncă, cât şi în afara acestuia. Atunci când devine intens, continuu şi repetat, atingând niveluri pe care o persoană nu le poate stăpâni, stresul se transformă într-un fenomen negativ care provoacă tulburări sau afecţiuni psihologice. La locul de muncă, rezultatul final este inadaptarea la situaţia dată şi imposibilitatea de a funcţiona la nivelul optim."

Distresul sau mai bine spus "procesul de interacţiune psihologică dintre un individ şi o situaţie" este perceput ca pe un dezechilibru între cerinţele interne şi cele externe (conţinutul activităţii) şi abilitatea persoanei (contextul activităţii) de a face faţă acestor cerinţe.

Pentru a întări cele de mai sus, ILO pune la dispoziţia celor interesaţi şi un tabel cu cele mai stresante ocupaţii, scala de ierarhizare pornind de la 0 spre 10, cifra 6 reprezentând un nivel mediu de stres. Constatăm astfel că cel mai stresat muncitor este minerul (8,3), urmat de poliţist (7,7), pilot, jurnalist (7,5), dentist (7,3), actor (7,2), personalul de pe ambulanţă şi pompier (6,3), profesor (6,2), asistent social şi manager resurse umane (6).

Aşa cum este normal, stresul are un cost, acesta fiind tradus prin zilele în care un angajat nu vine la serviciu sau, dimpotrivă, este prezent la muncă, dar nu "produce" la nivelul aşteptărilor. Criza economică şi financiară care se manifestă de doi ani în lume şi care a ajuns acum şi-n România aduce cu sine şi stres. Conform OECD "Restructurarea organizaţională şi reducerile de personal au drept consecinţă o presiune mai mare asupra angajaţilor păstraţi în funcţii, volumul de muncă al acestora şi viteza cu care trebuie să producă rezultate crescând corespunzător. Pe de altă parte, tot mai mulţi angajaţi optează pentru flexibilitatea programului, fie lucrând cu normă parţială, fie subcontractând diferite servicii. Din această cauză, încrederea în siguranţa locului de muncă este în cădere şi se reflectă în tendinţele care afectează un număr tot mai mare de angajaţi."

Mulţi manageri se întreabă, aşadar, dacă este cazul să investească în măsuri de combatere a stresului sau dacă această linie bugetară trebuie închisă. Fiind vorba de costuri "economice" şi "non-economice", managerii trebuie să ia în calcul absenteismul (eficienţă scăzută), costurile medicale sporite (concedii medicale, abonamentele la clinicile medicale, medicamente), plecarea angajaţilor, urmată de creşterea costurilor cu recrutarea, formarea noilor angajaţi (productivitate scăzută).

În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, există studii recente care subliniază legătura strânsă dintre stresul la locul de muncă şi violenţă, consumul excesiv de alcool şi/sau droguri. Până voi reveni pe larg, găsiţi mai multe informaţii despre acest aspect aici.