Şi băieţii cresc câteodată

Copilărie. Adolescenţă. Maturitate. Bătrâneţe. Simplu, nu? Sunt patru etape ale vieţii pe care orice om le parcurge de-a lungul existenţei sale. Complicaţiile apar odată cu pragurile dintre primele trei stadii ale dezvoltării umane. Poate nu întâmplător, cel mai dureros este pragul dintre copilărie şi adolescenţă pentru că, citând o vorbă din popor, după ce ne-am lovit cu capul de sus suntem întotdeauna atenţi la pragul de jos.

Copii fiind, ne dorim să creştem cât mai repede pentru a putea fi deopotrivă cu cei pe care îi ridicăm la rangul de modele: colegii de şcoală, vecinii de bloc sau prietenii din cartier. Odată ajunşi la adolescenţă, principalul gând care ne frământă este acela de a scăpa de sub tutela părinţilor şi de a lua propriile decizii. Responsabilităţile nu intră în calcul pentru că vrem o libertate cu clauze. Părinţii trebuie să ne finanţeze nevoile, uneori chiar capriciile, însă le este strict interzis amestecul în treburile interne.

În mod natural, etapa următoare este trecerea la maturitate. Femeile vor fi întotdeauna curioase să ştie când şi cum se coc bărbaţii, când se consideră aceştia desprinşi de fusta mamei şi când devin pregătiţi să-şi asume responsabilitatea care derivă din poziţia de cap al familiei.

Aş începe prin a aminti că în istoria noastră recentă, atunci când se întâlneau doi bărbaţi, prima întrebare care apărea într-o discuţie era: tu din ce leat eşti? Era momentul care delimita taberele şi care marca respectul reciproc. Adesea, conjunctura era legată de armată, perioadă în care flăcăii fuseseră rupţi de familie şi în care trecuseră prin încercări diverse, depăşind momentele grele şi învăţând la cald lecţiile de viaţă.

Astăzi armata este opţională, iar cei care decid să se înroleze sunt priviţi cu suspiciune. Odată stagiul militar terminat, însă, ei se întorc în comunitate şi sunt admiraţi pentru dârzenia lor. Dintr-o dată, nu mai sunt consideraţi "puiul mamei", fiind perfect pregătiţi să treacă prin şi peste greutăţile vieţii. Stagiul de iniţiere - un prag psihologic - a fost depăşit, băiatul fiind forţat să se obişnuiască şi să respecte un set de norme (sau reguli) impuse, să se descurce în situaţii deosebite, să-şi asume răspunderi.

Vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce se întâmplă cu voinicii care nu mai fac armata... Nevoia individului de apartenenţă la grup se manifestă indiferent de sex sau vârstă, motiv pentru care tinerii adulţi aderă la ideologii, anturaje şi asocieri în care, pentru a-şi dovedi bărbăţia - lor înşişi şi membrilor grupului - au de parcurs nişte "ritualuri" care, nu de puţine ori, intră în conflict cu legea. Pe de altă parte, cei care sunt mai retraşi ajung să sufere de anxietate pentru că se văd puşi în faţa unor provocări pentru care nu au fost pregătiţi. Un astfel de exemplu este căsătoria, lucru pe cât de banal, pe atât de natural, dar care, în cazul unui încă-adolescent necălit, poate produce inclusiv stări de panică.

Nu susţin reintroducerea stagiului militar obligatoriu, dar capacitatea indivizilor de a depăşi bariera psihologică a ruperii de părinţi şi de a se adapta la noul mediu este un barometru al societăţii în care trăim.