Violenţa intră în casă prin ecranul TV

În urmă cu câteva săptămâni, o bunică îmi povestea cum nepoţelul ei a vrut să se arunce pe stradă, în faţa unei maşini. Când a explicat gestul, copilul a povestit cu inocenţă că a văzut el la televizor cum trecea un camion peste un nene, iar nenea n-a păţit nimic. Nu a trecut mult şi am văzut şi eu la Pro TV un spot promoţional al unei emisiuni de magie. Cel mic avea dreptate: peste nene urma să treacă un compresor. Promo-ul a fost repetat de câteva ori în cursul aceleiaşi zile, la ore accesibile copiilor şi în cadrul unor programe care nu erau interzise minorilor.

Un studiu efectuat de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare şi finanţat de UNICEF arată că numărul actelor de violentă care pot fi urmărite într-o oră de transmisie televizată variază de la 23,4 la Pro TV la 9 la TVR1. Ce este mai grav, însă, urmează: cele trei canale destinate exclusiv copiilor şi monitorizate de CSMNTC conţin 37 de acte de violenţă în 60 de minute (Jetrix), 31 de acte (Cartoon Network) şi "numai" 20 (Minimax), valoarea din urmă fiind aşadar apropiată de cea mai mare valoare măsurată pentru canalele pentru adulţi (23,4).

În ceea ce priveşte durata totală maximă a unui act de violenţă care poate fi urmărită într-un interval de 60 de minute, această măsoară 22,6 minute (OTV) sau 16 minute (Pro TV).

"Tipologia violenţei arată care este repartiţia procentuală a tipurilor de violenţă (fizică, verbală, psihologică, economică, socială, sexuală) pe canale. Pe primul loc ca pondere a frecvenţei se plasează violenţa verbală, cu aprox. 44%, urmată de cea fizică, cu 33.6%, psihologică cu 9%, economică cu 8,4%, socială cu 4,1% şi sexuală cu 1%. Ponderea fiecărui tip de violenţă depinde de canalele analizate, ca şi de specificul fiecărui canal. Astfel, OTV, prin natura emisiunii analizate, are cea mai mare pondere a violenţei de tip verbal (75.6% din toate tipurile de violenţă), ca şi cea mai mică pondere a violenţei de tip fizic: 6.5%. Canalul care a prezentat cea mai mare parte a actelor de violenţă fizică este PROTV (57.4%), unde au predominat filmele de acţiune. Formele de manifestare ale violenţei fizice cel mai des prezente pe micul ecran sunt bătăile şi omuciderile, care împreună reprezintă 46% dintre toate formele de manifestare ale violenţei fizice. Pe primul loc în topul formelor de manifestare a violenţei verbale se află ţipetele şi ridicările de ton, cu o pondere de 28%, urmată de formele de tipul violenţă verbală de întreruperilor celuilalt (16%). În ceea ce priveşte violenţa psihologică, pe primul loc ca formă de manifestare se află ameninţare, cu cca. 70% din numărul total al actelor de violenţă de acest tip. Cel mai des difuzate forme de manifestare a violenţei economice sunt incendierile (accidentale sau premeditate) şi furturile. Mai mult de jumătate dintre formele de manifestare a violenţei sociale sunt sinucideri. Deşi au fost întâlnite doar 20 de acte de violenţă de tip sexual, formele de manifestare pentru acest tip de violenţă au acoperit o plajă largă, de la hărţuire sexuală şi viol până la pornografie, prostituţie şi pedofilie."

În cazul în care aveaţi vreun dubiu vis-a-vis de reacţia copilului amintit în primul paragraf, iată ce spune studiul: "Faptul că în aproape 44% din actele de violenţă mediatizate nu sunt prezentate consecinţele actelor de violenţă pentru victimă poate conduce la formarea opiniei în rândul telespectatorilor tineri şi foarte tineri că violenţa nu are urmări asupra victimelor ei."

Sumarul executiv al studiului conţine un capitol dedicat exclusiv violenţei de pe canelele TV pentru copii. Îl redau integral, cu speranţa că părinţii care-l vor citi se vor gândi de câteva ori înainte de a lăsa telecomanda la îndemâna copiilor.

Reprezentarea violenţei televizuale pe canalele pentru copii

Pornind de la constatarea că, desenele animate difuzate pe canalele internaţionale sunt cele mai consumate programe TV de către copii (în lipsa unor programe autohtone special dedicate lor) şi de la ideea că nu putem să sancţionăm (cel puţin nu atâta timp cât este difuzată de canale internaţionale) violenţa din desenele animate (DA), am realizat un demers de „cunoaştere” a ei, cunoaştere care ar trebui să ne permită fie să protejăm copiii prin limitarea timpului sau limitarea accesului la anumite tipuri de desene animate, fie, şi aceasta ar fi soluţia dezirabilă, să „educăm” copiii astfel încât să diminuăm efectele negative ale acesteia. Din păcate, această ultimă soluţie este şi cel mai greu de realizat, ea deschizând marea dezbatere a media literacy, dezbatere care durează în occident din anii ’60-’70. A face pe tinerii telespectatori să înţeleagă mecanismele narative care aduc uneori violenţa de tip ficţional în registrul legitimului (binele care restabileşte ordinea ameninţată de principiul răului, poate folosi şi el violenţa, dar strict în acest registru), sau al logicului (Propp a arătat, în analiza basmului, că o secvenţă inerentă a acestuia este ameninţarea sau chiar acţiunea răului care pune în pericol ordinea „firească” a lucrurilor, legea morală etc.) sau al ludicului (cel care „dezamorsează” situaţia prin efectul comic pe care îl stârneşte) îi pregăteşte pe aceştia să observe şi să înţeleagă derapajele care au început să existe în aceste forme ficţionale pentru copii. Vorbim despre derapaje deoarece literatura pentru copii şi, prin extindere, ficţiunea televizuală (animată sau nu) adresată aceloraşi consumatori, ar trebui să beneficieze de un maniheism structural care să nu pună probleme de interpretare valorică micului lector; în ultimul timp însă, aceste poveşti sunt din ce în ce mai complexe, într-un registru postmodern , autoreflexive uneori , practicând un metadiscurs alteori, distanţându-se de mai vechile basme sau chiar amalgamându-le într-un dadaism animat.

Au fost cercetate trei canale pentru copii: Cartoon Network (CN), Jetix (J) şi Minimax (MM), timp de o săptămână (săptămâna 5-11 ianuarie 2009), patru ore pe zi. Alegerea acestor patru ore a fost făcută în funcţie de un algoritm prin care să fie analizate toate emisiunile (de pe parcursul unei zile ) care sunt difuzate pe aceste canale prin varierea celor patru ore zilnice.
La nivel general, pe întreaga perioadă monitorizată s-au înregistrat 2005 acte de violenţă în desenele animate de pe cele trei canale. Media per canal este de 668 acte de violenţă, cel mai violent canal, din punct de vedere al frecvenţei „pure”, fiind Jetix-ul, cu 852 de acte, urmat de Cartoon Network (815 acte) şi de MM, cu 338 acte. Pentru comparativitate, am construit indicatori compuşi care să exprime frecvenţa medie pe unitate narativă sau pe unitate de timp. Astfel, în ceea ce priveşte frecvenţa medie per emisiune, clasamentul rămâne acelaşi, dar diferenţele dintre canalul cel mai violent şi următorul se accentuează: pe canalul Jetix sunt, în medie, 14 scene de violenţă pe emisiune, în timp ce pe CN sunt doar 9 iar pe MM sunt 6 scene. Menţionăm de asemenea că, în timp ce pe canalele CN şi J nu a existat nicio emisiune fără cel puţin un act de violenţă (ceea ce automat îi dădea eticheta respectivei emisiuni de emisiune violentă), pe canalul Minimax au existat astfel de emisiuni . Şi în ceea ce priveşte frecvenţa medie a violenţei per unitatea de timp (oră) Jetix-ul este cel mai violent canal (37 scene pe oră de emisiune), urmat de CN cu 31 de acte şi de MM cu 20 de acte de violenţă pe oră.
Un alt indicator de măsurare a violenţei televizuale (VTV), considerat foarte „obiectiv”, este cel al duratei actelor de violenţă. Relevanţa acestuia este dată de faptul că unele studii au arătat că micul telespectator suportă mai bine mai multe scene de violentă scurte decât mai puţine scene de violenţă dar mai lungi . CN este canalul care are cea mai mare durată medie a unui act violent (15’’, faţă de 11’’ pe J şi 10’’ pe MM).

Un indicator compus folosit pentru studiul VTV este cel care uneşte frecvenţa de durată dând ponderea violenţei în cadrul unei emisiuni. Altfel spus, cât la sută din durata unei emisiuni este reprezentată de scene de violenţă. După acest indicator, cel mai violent canal este CN, în cadrul căruia, 13,3% din durata unei emisiuni medii este ocupată de violenţă, în timp ce cel mai puţin violent canal este MM-ul cu doar 5,4% din emisiuni cu violenţă. J-ul, cu 11,5% violenţă este apropiat de media per canal (10,7% violenţă din durata unei emisiuni). Traducând procentele în minute, găsim că în cadrul unei ore de program, pe un canal de DA, sunt 6,4’ de violenţă.

Din punct de vedere a tipurilor VTV, la nivelul tuturor canalelor, cea mai mare cantitate de violenţă este de tip fizic, 52% dintre acte fiind de acest tip, urmată de V verbală, cu 29% dintre acte, de cea psihologică, 13%, cea economică (4%) şi socială (2%). La nivelul fiecărui canal, există variaţii mari ale tipurilor de violenţă, nu doar ca cifre, ci şi ca structură. Astfel, dacă pe J şi CN cea mai frecventă violenţă este cea fizică(59,5% şi 53,6%), pe MM cea mai frecventă violenţă este cea verbală, cu 39,3% dintre acte, urmată de cea fizică cu 33,4%. De asemenea violenţa psihologică variază puternic de la un canal la altul: pe MM, violenţa psihologică în stare “pură” (adică fără a însoţi alte acte de violenţă) este la cel mai ridicat nivel (aproape o cincime din numărul de acte de pe respectivul canal), în timp ce pe Jetix aceasta ajunge doar la o pondere de 8% din totalul actelor de violenţă difuzate pe respectivul canal. Ori această variaţie dă seama de profilul canalului, de înclinaţia lui spre o violenţă simbolică/„soft” sau spre o violenţă concretă/„hard”: MM este un canal cu violenţă „soft”, în timp ce pe J si CN violenţa este „hard”.

Au mai fost analizate şi alte aspecte care califică la nivel calitativ scenele de violenţă, cum ar fi: actanţii violenţei, contextele de semnificare ale acestora, intenţionalitatea etc.
Ca o concluzie vom spune că nu se poate vorbi despre o “ierarhie” definitivă a violenţei pe aceste canale, depinzând de fiecare dată de indicatorul pe care îl avem în vedere. O afirmaţie tranşantă putem face despre canalul Minimax care, după toţi indicatorii, este cel mai puţin violent canal. Vorbind însă de profilul canalelor J şi CN, trebuie să observăm că acestea sunt net diferite în ceea ce priveşte violenţa transmisă. Astfel, în timp ce J-ul difuzează mai multă violenţă (fiind superior în ceea ce priveşte frecvenţa actelor de violenţă), pe CN acestea durează mai mult (durata actelor de violenţă fiind aici mai mare). Dacă teoriile despre care am vorbit mai sus, privind nocivitatea mai ridicată a actelor de violenţă lungi, faţă de cele mai dese este adevărată şi universal valabilă, atunci canalul CN, deşi cu mai puţine scene de violenţă, este totuşi mai periculos decât canalul Jetix.