Sârguinţa e muma norocului

Ieri după-amiază m-am uitat la meciul dintre echipele feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborog. Am fost curios să văd care este legătura dintre seria de superstiţii (prezenţa în sală a Gabrielei Szabo, drumul parcurs cu acelaşi avion cu care a zburat şi Unirea Urziceni spre meciul din ligă etc) şi scorul final.

Este uimitor cum la acest nivel - vorbim totuşi de finala Ligii Campionilor - lumea încă mai crede în superstiţii. Şi nu vorbesc de o persoană sau două, ci de o colectivitate formată din jucătoare şi din aparatul tehnic (antrenori, medici etc).

Suntem în anul 2010, avem mijloace ştiinţifice şi metode de intervenţie care să pregătească psihic un meci de o asemenea importanţă. Iar noi încă mai credem în superstiţii, vrăjitoare, descântece...

Handbalistele de la Oltchim au pierdut cu 21 la 28. Aştept acum să văd la ce alte surse de noroc mai apelează echipa pentru meciul de săptămâna viitoare din Bucureşti.

Servicii de sănătate mintală pentru toţi

Colegiul Psihologilor din România a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la faptul că "documentul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 conține unele prevederi care au ca obiect și pot avea drept efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei prin limitarea autonomiei și stabilirea unor condiții discriminatorii pentru activitatea formelor independente de exercitare  a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică."

Conform noilor prevederi, psihologii, dar şi alte categorii profesionale reglementate din sistemul de sănătate, sunt lipsiţi "de posibilitatea contractării serviciilor psihologice cu casele de asigurări de sănătate. Această limitare creează un monopol al furnizorilor de servicii medicale ambulatorii în domenii în care nu au competențe profesionale. Totodată, apreciem că această modalitate indirectă de decontare a serviciilor psihologice reprezintă un caz de discriminare și de limitare a autonomiei furnizorilor de servicii psihologice. Modalitatea indirecta de contractare dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și furnizorul de servicii medicale – și nu dintre furnizorul de servicii conexe (psihologice) și casele de asigurari de sănătate- reprezintă o încălcare a independenței profesionale a furnizorilor de servicii conexe, în speță de servicii psihologice şi determină existenţa abuzurilor în sistemul de contractare a serviciilor psihologice."

"În altă ordine de idei, referitor la conținutul pachetului de servicii care sunt decontate prin sistemul de asigurări de sănătate, trebuie precizat faptul că psihodiagnosticul se realizeaza în mod similar diagnosticului medical, pe baza unei consultații psihologice, efectuate de către psihologul clinician. Consultația psihologică nu este prevăzută ca și serviciu distinct care poate fi decontat prin sistemul de asigurări de sănătate, acest fapt constituind încă un motiv pentru care apreciem drept discriminatorie neincluderea serviciului de consultație psihologică în pachetul de servicii psihologice decontate, în raport cu serviciile medicale decontate, care au la baza o consultație medicală.

Apreciem că reglementarea prezentată mai-sus crează în general condiții discriminatorii pentru psihologii români în raport cu celelalte categorii de profesionişti din sistemul de sănătate, precum și pentru furnizorii de servicii psihologice, organizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2004, în raport cu furnizorii de servicii medicale."

Azi am fost pacient

Astăzi am încercat să intru în pielea unei persoane interesate să urmeze un program psihoterapeutic. Scenariul de la care am pornit a fost următorul: criza asta economică ne stresează pe toţi, relaţiile de familie încep să se erodeze, stresul cotidian atinge cote aproape insuportabile, iar eu, om aşezat şi conştient de problemele pe care le am, doresc să mi le rezolv pe termen lung. În plus, am alături de mine o persoană dispusă să facă acelaşi efort astfel încât relaţia noastră să rămână funcţională.

Primul pas a vizat informarea. Am intrat mai întâi pe site-ul Colegiului Psihologilor din România ca să descopăr câte ceva despre psihologi şi psihoterapie sau consiliere psihologică.

Am început apoi să caut locuri, date de contact, să citesc informaţiile existente pe site-urile clinicilor, după care am pus mâna pe telefon.

Am început cu clinica Sanador. Conform datelor de pe site, preţurile sunt de 75 lei (consiliere psihologică adult) sau 90 lei (copil), iar şedinţa de psihoterapie costă 80 de lei (individual) sau 100 lei (de cuplu). Înainte de a începe consilierea sau psihoterapia, este nevoie de un psihodiagnostic (100 lei - 40 de minute). Iniţial, doamna de la recepţie nu a reuşit să-mi spună exact cât durează şedinţa de psihoterapie ("depinde de medic"), dar după insistenţe am aflat că aceasta ţine 20 de minute. În opinia aceleiaşi doamne, nu există nicio diferenţă între consilierea psihologică şi psihoterapie, deşi inclusiv preţurile diferite afişate pe site o contrazic.

Am sunat apoi la MindCare, clinică specializată în servicii de psihiatrie şi psihoterapie. Primul aspect care mi-a atras atenţia a fost faptul, confirmat de altfel şi de recepţie, că nu există nimeni specializat în psihoterapia cognitiv-comportamentală. Majoritatea specialiştilor sunt psihanalişti. Preţurile sunt: 130 lei (45-50 de minute) pentru terapia individuală şi 220 lei (90 minute) pentru cea de cuplu. Informaţiile au fost complete, pertinente, oferite cu profesionalism.

Al treilea apel a fost la MedLife. După acesta am oprit jocul pentru că răspunsurile m-au surprins de-a dreptul. De la recepţionera de serviciu am aflat că psihoterapeutul poate practica toate formele de psihoterapie ("logic, nu?"), că prima consultaţie costă 100 de lei (30 de minute) şi nu contează dacă am nimerit sau nu la psihoterapeutul potrivit (tot logica e vinovată). Medicul (?) îmi stabileşte apoi orarul noilor consultaţii, iar acestea m-ar costa 125 lei (individual) sau 160 lei (cuplu). Există şi consultaţii la domiciliu (360 lei), dar durata acestora este necunoscută.

Recomand din nou persoanelor interesate să apeleze la serviciile de sănătate mintală să se informeze. În primul rând, consilierea psihologică şi psihoterapia nu sunt acelaşi lucru, iar diferenţa este clar precizată în Procedurile de atestare, acreditare şi certificare elaborate de Colegiul Psihologilor din România.

Apoi, încercaţi să aflaţi mai multe despre formele de psihoterapie şi alegeţi tipul care vi se potriveşte în funcţie de problema pe care o aveţi. De asemenea, asiguraţi-vă că specialistul la care apelaţi are avizul (valid!) de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor în specialitatea respectivă (psihologie clinică şi/sau psihoterapie).

Nu în ultimul rând, odată ce sunaţi pentru programare, solicitaţi informaţii despre durata şedinţei, despre instrumentele folosite în evaluare (acestea trebuie să fie licenţiate şi avizate de Colegiul Psihologilor, iar psihologul trebuie să fie autorizat să le utilizeze) sau orice alte aspecte pe care le doriţi clarificate. Nicio întrebare nu este greşită, niciun răspuns nu trebuie să fie evaziv. Drepturile pacientului sunt reglementate.

Sănătate mintală pe sponci

Colegiul Psihologilor din România consideră "abuzive şi discriminatorii noile Norme metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 şi solicită instituţiilor responsabile amendarea de urgenţă a dispoziţiilor privind decontarea serviciilor psihologice", se arată într-un comunicat emis în data de 15 aprilie.

În Programul Naţional de Sănătate Mintală, Ministerul Sănătăţii s-a angajat, printre altele "să combată stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală" şi "la creşterea calităţii serviciilor de sănătate mintală cu accent pe dezvoltarea activităţilor de reabilitare psiho-socială." 

Conform Biroului Internaţional al Muncii, pentru a cita o singură organizaţie internaţională preocupată de problemele de sănătate mintală - în acest caz la locul de muncă - "costurile asociate problemelor de sănătate mintală sunt: concediul medical, indemnizaţii speciale, tratamente medicale, scăderea productivităţii, pierderea potenţialului şi nivelul moral scăzut al angajaţilor". Dacă cel puţin aceste costuri nu sunt acoperite de asigurările de sănătate - pe care fiecare angajat le plăteşte lunar - pierderile totale pot avea efecte serioase asupra PIB-ului (produsul intern brut) de până la 3-4% (media în statele membre ale Uniunii Europene) sau, în cifre absolute, de 30-44 miliarde de dolari în SUA pentru o singură tulburare: depresia!

Referindu-mă strict la depresie, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceasta se tratează medicamentos (tratament prescris de medicul psihiatru) şi prin psihoterapie (servicii oferite de psihologi), rata de succes în cazul psihoterapiei fiind de 60-80%. Este, poate, şi motivul pentru care tot mai mulţi medici psihiatri se formează în diferite şcoli de psihoterapie.

"Prin noile prevederi (n.r. ale CNAS) este aruncată în derizoriu o profesie importantă, independentă şi liberală, care are ca obiectiv principal evaluarea stării de sănătate mintală şi restabilirea acesteia, respectiv un act esenţial în restabilirea stării de sănătate generală a celor aflaţi în suferinţă. Statutul de auxiliar sau conex, ori de “tolerat”, pe care îl conferă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate psihologilor este astăzi nu numai o stare de fapt, ci şi una de drept", se mai precizează în comunicatul Colegiului Psihologilor din România.

Psihologia violenţei

Asociaţia Psihologilor Americani anunţă lansarea unei noi serii de publicaţii: Psihologia violenţei. Primul număr urmează să apară la începutul anului viitor, dar până atunci se caută articole bazate pe cercetări.

Psihologia violenţei va include între copertele sale toate formele de violenţă şi agresiune, unele interconectate; toate materialele publicate vor include rezultate ale cercetărilor întreprinse de psihologi, medici, neurologi, sociologi şi alţi specialişti în ştiinţele sociale şi comportamentale. Temele de interes includ violenţa sexuală, violenţa tinerilor, maltratarea copiilor, ameninţări, expunerea copiilor la violenţă, violenţa între partenerii de viaţă, suicid, omucidere, violenţa la locul de muncă, eforturi internaţionale de prevenire a violenţei.

Informaţii despre modul în care puteţi contribui cu materiale şi articole la noua serie de publicaţii a APA sunt disponibile aici.

”Prin depresie nu trebuie să treci singur”

Încep astăzi seria de guest post-uri ale unor pacienți de care m-am ocupat în ultima perioadă. Oricât de bine aș descrie-o eu ca specialist, experiența trăită de o persoană și mărturisită deschis este mult mai relevantă.

Nu am ales întâmplător subiectul de început: depresia. Numărul românilor care trec prin depresie este îngrijorător de mare și, chiar dacă există explicații, adesea ele nu folosesc decât celor care întocmesc statistici. Familiile celor care s-au sinucis sau ale celor care au trecut printr-o tentativă de suicid nu sunt interesate de cifre.

Vă invit, așadar, să intrați într-o realitate palpabilă, deși uneori invizibilă. Vă aștept comentariile sau întrebările și contez pe intervenția autorilor, deși numele cu care semnează sunt fictive.

Toată lumea mă felicită și-mi spune ce bine arăt și cât de mult am slăbit. Evident, apar întrebările legate de cura de slăbire, dietă, factorul magic. Abia acum pot să recunosc: am trecut printr-o depresie cumplită. Nu cred că sunt mulți cei care vor să beneficieze de rețeta fermecată, după cum nu cred că sunt mulți cei care trec printr-o astfel de experiență și sunt dispuși să admită: da, este vorba de depresie. Arăt bine pe dinafară, dar sufletul meu este ca un burete stors.

Abia acum am aflat că unul dintre semnele vizibile ale depresie este scăderea bruscă în greutate în condițiile în care toate analizele sunt perfecte. Cu asemenea rezultate, cum să accept că am o problemă? Această întrebare, mai precis negarea existenței unei probleme este, iarăși, un semn al depresiei. M-am îngropat în muncă, eram ca un robot, dar nu simțeam nicio satisfacție a rezultatelor obținute, foarte bune de altfel. Cu alte cuvinte, un alt indiciu care indica instalarea depresiei.

Anul trecut, mama mea a avut o tentativă de suicid. Trecuse și ea, la rândul ei, printr-o depresie. O mascase - așa cum am făcut și eu. Asta pentru că de fiecare dată când încerca să vorbească despre supărările ei schimbam subiectul - atitudine de care m-am ”bucurat” și eu. Ea nu a apelat la un specialist - e rușinos să faci așa ceva, crede lumea. Eu am făcut-o, ceea ce m-a menținut pe linia de plutire. De la specialist am aflat și tot ceea ce am scris în paragraful anterior.

Tot de la specialist am mai aflat un lucru: prin depresie nu trebuie să treci singur. Iar când spun ”singur” nu mă refer neapărat la familie sau la prieteni, care au și ei rolul lor, ci la un profesionist, la un psihoterapeut sau la un psihiatru. Depresia nu e nebunie: nu simți că-ți pierzi mințile, poți funcționa la serviciu relativ bine, nu ai o stare permanentă de iritare, nu te cerți cu cei din jur. Dimpotrivă, prima tentativă e cea de fugă, de izolare, de retragere. 

Eu nu am apelat la psihiatru: nu am vrut să iau pastile pentru că știam că ele mă tâmpesc, dar nu-mi rezolvă problema. Ca depresiv, simți nevoia să împarți necazul cu cineva, să vorbești, iar cel mai potrivit om - în cazul meu, firește - a fost psihologul. 

Mai am și acum zile în care-mi vine să mă ascund de oameni, am seri în care plâng în zeci de batiste, dar știu că în orice moment pot vorbi cu cineva, chiar dacă familia sau prietenii mei nu au timp sau chef de bocetele sau de scâncetele mele depresive. Vindecarea? A început cu recunoașterea. Ca să poată fi rezolvata, o problemă trebuie mai întâi acceptată. 

Prof. Mihaela Miroiu a numit-o ”urâta”. A fost diplomată: depresia e hidoasă. De altfel, o poți numi cum vrei pentru că, la un moment dat în viață, tot te întâlnești cu ea. Important este s-o recunoști. Este primul pas spre propria vindecare.

Teodora, București

Viitorul sună... ocupat

"Up in the air" rulează acum pe ecrane. Este un film pe care ar trebui să-l vedem cu toţii pentru că, într-un fel sau altul, ne pregăteşte pentru momentul în care "You're fired" va intra în viaţa noastră. Nu mă refer aici la decizia lui Donald Trump, ci la una dintre consecinţele fireşti ale unei crize economice şi financiare: pierderea locului de muncă.

Problema pe care vreau să o ridic acum nu ţine de modul în care sunt concediaţi angajaţii, ci de tipul de angajat care ar trebui concediat. Să luăm un exemplu cald. Imediat după ce am ieşit de la Movieplex am coborât la Vodafone (Plaza România). Mă interesa să aflu cum anume aş putea renunţa la abonament, una dintre soluţiile vizate fiind cartela reîncărcabilă. Deşi am abonamentul respectiv de aproape 13 ani, business consultant-ul Ramona Neagu nu mi-a adresat o întrebare banală, dar care reflectă conceptul de fidelizare a clientului: "De ce doriţi să renunţaţi la el?" Nu am auzit decât "aveţi nevoie de ştampilă", "trebuie să vă achitaţi mai întâi factura" şi apoi un lung şir de extra-opţiuni disponibile, variante de reîncărcare, costuri suplimentare etc. Totul enunţat cu aroganţa salariatului căruia îi intră bonusul lunar în cont fără să transpire sau să îngheţe, după caz, indiferent câte contracte reziliază lunar.

Am cerut să vorbesc cu managerul de magazin. Înainte să-i expun ceea ce vreau să fac, am ţinut să-i comunic părerea mea despre subordonata cu care tocmai încheiasem discuţia. Am aşteptat - ce eroare din partea mea - aceeaşi întrebare: "De ce vreţi să renunţaţi la abonament?" Am primit, în schimb, explicaţii la explicaţii cu ştampila, cu declaraţia pe propria răspundere, cu proceduri mai complicate decât un proces de divorţ. Nu-mi venea să cred. Le-am recomandat să meargă la Up in the air, să vadă ce se întâmplă atunci când îţi pleacă clienţii. Nicio reacţie. Managerul mi-a cerut un număr de telefon la care să poată lua legătura cu mine. I-am oferit cele două opţiuni disponibile: 075terapie şi 07depresie. M-a rugat să nu-l iau la mişto, "pentru că el mă respectă pe mine". Eram înmărmurit şi gândul mi-a plecat imediat la Elling: Helloooo! 07depresie se formează 0733 77 37 43, adică... Vodafone. Culmea, număr contractat chiar în magazinul condus de domnul manager Cosmin Iancu.

Acum vă întreb pe voi şi pe cei de la Vodafone: dacă aş fi în locul lui Donald Trump, cui să-i spun You're fired? În rolul lui George Clooney n-aş avea nicio problemă: ştiu cum s-o fac.

Bonus: am renunţat şi la adresa de email, şi la Internetul de la Vodafone.