Atacul de panică

Atacurile de panică sunt episoade neplăcute, uneori chiar înspăimântăoare pentru cei care le experimentează Ele sunt tulburări de anxietate şi pot apărea oricând în timpul zilei sau chiar în timpul somnului. Literatura americană de specialitate, citată de site-ul www.medicinenet.com, arată că aproximativ 1,7% dintre adulţi (5% din populaţie) au avut cel puţin o dată în viaţă un asemenea atac. Chiar dacă pentru România nu există o cifră oficială referitoare la această tulburare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, în cazul adulţilor din ţara noastră, 16% dintre bărbaţi şi 20,5% dintre femei suferă de tulburări neuropsihice.

Simptomele variază extrem de mult de la o persoană la alta şi tocmai de aceea metodele şi tehnicile de tratare a atacurilor de panică trebuie adaptate fiecărui caz în parte. “Tremur îngrozitor”, “mă doare inima”, “mă ia cu ameţeală”, “mi s-au încleştat fălcile”, “simt că mâinile şi picioarele nu mă mai ajută”, “mi-a intrat groaza în suflet”, “nu mai pot să respir” – sunt doar câteva dintre stările acuzate de cei care au dezvoltat atacuri de panică şi care au apelat la serviciile cabinetului.

Un client a avut un atac de panică în timp ce conducea în drumul spre muncă, un altul a dezvoltat un episod similar într-un hypermarket, pentru ca o altă persoană să acuze apariţia unui atac de panică în lift. Temerile iraţionale, cunoscute şi sub denumirea de "fobie", determină subiectul să dezvolte tehnici de apărare şi de evitare a situaţiilor inconfortabile. Tiparul mecanismului de evitare şi nivelul de anxietate atins de fiecare subiect îl pot aduce pe acesta în stare de blocaj total, fiindu-i inclusiv frică să mai iasă din casă. Acesta este stadiul în care se spune despre persoana în cauză că are un atac cu agorafobie, dar şi momentul de impact asupra vieţii cotidiene.

„Am simţit cum din senin mă cuprinde un val de teamă, am avut palpitaţii, dureri în piept, nu mai puteam respira, am crezut că mor”, „Nu pot să ies din casă, mi-e frică şi să deschid uşa, iar o să mi se facă rău”. Un atac de panică nu durează mai mult de câteva minute şi este una dintre cele mai neplăcute experienţe pe care le poate trăi cineva. În multe cazuri, primul atac de panică nu este şi ultimul şi dacă nu se apelează la un specialist, frecvenţa şi intensitatea atacurilor pot creşte în timp.

Sunt persoane care sună la ambulanţă, simpla prezenţă a medicului oferindu-le confort şi ajutându-i să-şi recapete încrederea în propria persoană sau să înţeleagă că a fost vorba despre o alarmă falsă. Totuşi, astfel de reacţii nu au efecte pe termen lung şi nici nu sunt recomandate. Ele nu fac altceva decât să întărească un comportament inadecvat, întărind potenţialul de dezvoltare în viitor a unor stări similare. Atâta timp cât nu se intervine asupra cauzei, efectele vor continua să-şi facă simţită prezenţa din ce în ce mai des şi mai intens.

Întrebări frecvente

Unele dintre cele mai des întâlnite întrebări ale celor interesaţi să discute cu un psiholog / psihoterapeut sunt:

Au problemele mele vreo legătură cu experienţele din copilărie?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de părinţi, de fraţi / surori sau de colegi, dar soluţiile sunt întotdeauna la dumneavoastră, în modul în care gândiţi sau acţionaţi în prezent. Este bine, totuşi, ca din când în când să apelaţi la un specialist cu ajutorul căruia să identificaţi sursa care produce problemele, să discutaţi aceste probleme şi să învăţaţi cum să vă schimbaţi modul în care le percepeţi acum.

Pentru a-mi rezolva problemele trebuie să iau medicamente?
Unele dintre problemele pe care le aveţi ar putea fi cauzate de secreţia hormonală, dar sunt şi alţi factori la fel de importanţi – cum ar fi modul în care gândiţi, vă comportaţi şi relaţionaţi, dar şi suma evenimentelor din prezent sau din trecutul dumneavoastră. Urmarea unei terapii cognitiv- comportamentale nu presupune luarea de pastile, dar nici nu exclude un tratament medicamentos. Există însă suficiente dovezi conform cărora, în multe afecţiuni de ordin psihiatric, terapia cognitiv-comportamentală este la fel de eficientă ca şi medicamentaţia. De exemplu, la atingerea unui nivel ridicat de depresie sau anxietate, ar putea fi chiar indicat să combinaţi tratamentul medicamentos cu psihoterapia. Avantajul terapiei cognitiv-comportamentale este că învăţaţi cum să vă rezolvaţi singur problemele în timp.

De unde ştiu când şi dacă m-am facut bine?
Dumneavoastră, împreună cu psihoterapeutul, veţi identifica la începutul terapiei, nişte obiective clare pe care le puteţi însă modifica pe parcurs. Astfel puteţi să evaluaţi singur(ă) dacă şi când aţi devenit mai puţin depresiv(ă), anxios/anxioasă, furios/furioasă şi aşa mai departe. Sunteţi liber(ă) să îi daţi psihoterapeutului feedback referitor la orice progres. Feedback-ul este extrem de util pentru a vedea ce a funcţionat şi ce nu a mers aşa cum v-aţi fi dorit.

Unde pot găsi mai multe informaţii despre psihoterapia cognitiv-comportamentală?
Psihoterapeutul vă poate recomanda fie cărţi, fie articole, fie site-uri, în funcţie de problemele pe care doriţi să le rezolvaţi. Cu cât vă veţi cunoaşte mai bine, cu atât vă veţi simţi mai bine - garantăm acest lucru. Vrem să vă învăţăm cum să deveniţi propriul prihoterapeut.

Intervenţia psihoterapeutică

Orice problemă de ordin psihologic poate fi rezolvată printr-o serie de modele psihoterapeutice, fiecare model conţinând un număr de componente. Planul terapeutic este alcătuit împreună cu pacientul în funcţie de preferinţele acestuia, de costuri şi de timpul de care dispune. Metodele şi tehnicile de intervenţie sunt practic nelimitate, fiecare individ fiind unic.

Despre sănătatea mintală

Sănătatea mintală este starea de bine pe care o simte fiecare individ şi care îi permite acestuia să-şi pună în valoare potenţialul, să facă faţă stresului cotidian, să fie eficient la locul de muncă sau să poată învăţa cu spor.

Factorul mental este de altfel prezent şi în definiţia termenului „sănătate” furnizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: “sănătatea este statutul complet al unei persoane (fizic, mental şi de bunăstare socială) şi nu doar absenţa unei boli sau a unei infirmităţi.”

În multe state, în special în cele cu venituri mici sau medii, serviciile de asistenţă mintală suferă serios din cauza lipsei resurselor umane şi financiare. Serviciile medicale care există sunt specializate în tratamentul şi îngrijirea afecţiunilor mintale şi sunt mai puţin orientate către sistemul integrat de sănătate mintală. În loc să furnizeze asistenţă în spitale cu profil unic de psihiatrie, sistemele de sănătate mintală ar trebui integrate în sistemul primar de sănătate, asistenţa mintală putând fi furnizată în spitalele cu profil general. Este tot mai necesară dezvoltarea unor servicii comunitare specializate.

Sănătatea mintală necesită acţiuni multi-sectoriale în care să fie implicate atât instituţiile guvernamentale, cât şi societatea civilă sau comunităţile locale. O atenţie sporită trebuie acordată copiilor şi tinerilor, asigurându-le un start sănătos în viaţă şi prevenind astfel apariţia afecţiunilor mintale la maturitate sau la bătrâneţe.