Alcoolul şi problemele pe care le crează

Divizia europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii raportează cele mai mari valori ale consumului de alcool pe cap de locuitor, cifra fiind de două ori mai mare decât media la nivel mondial.

În Europa, consumul de alcool este una dintre cauzele majore de deces şi de dizabilitate, peste 6,3% dintre decesele premature raportate în 2002 (600 000 de persoane) având această cauză. Dintre acestea, mai mult de 63 000 au fost persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani.

Consumul de alcool poate reprezenta un factor determinant atât în evaluarea stării de sănătate, cât şi a bunăstării populaţiei. În orice societate, nivelul problemelor legate de alcool creşte sau scade în funcţie de rata de consum. Se estimează că europenii beau cam 12,1 litri de alcool pur pe an, mai mult decât dublul mediei mondiale (5,8 litri). Mai mult, din consumul total, 20-30% revine femeilor, aceasta fiind cea mai mare rată din lume.

Anunţurile recente conform cărora un consum redus de alcool poate preveni apariţia afecţiunilor cardiace sunt interpretate greşit şi contravin avertizărilor referitoare la efectele negative ale acestuia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează, de altfel, că şi atunci când există efecte pozitive, consecinţele nu sunt deloc neglijabile.

De aceea, sub pretextul că alcoolul este un medicament, foarte multe persoane ajung să facă abuz, ajungând într-un final la dependenţă. Pentru recuperarea acestora şi în funcţie de situaţie, se recomanda parcurgerea unui plan psihoterapeutic însoţit de tratament medicamentos.

Mai multe informaţii referitoare la alcool şi efectele sale sunt disponibile aici, aici şi aici.

Sănătatea mintală pe agenda europeană

Bruxelles-ul va găzdui la mijlocul lunii iunie întâlnirea la nivel înalt având ca tema sănătatea mintală din Uniunea Europeană. Obiectivul conferinţei este acela de a întocmi un Pact european multisectorial în domeniu, cele patru direcţii de discuţie fiind: prevenirea suicidului, sănătatea mintală a tinerilor şi educaţia acestora, sănătatea mintală la locul de muncă şi persoanele în vârstă.

De ce începe să capete sănătatea mintală o importanţă atât de mare? Pentru simplul motiv că un om trebuie să fie sănătos atât fizic, cât şi psihic, sănătatea mintală fiind un aspect important atât pentru indivizi, cât mai ales pentru societate. La nivel personal, un nivel bun al sănătăţii mintale le permite oamenilor să-şi pună în valoare potenţialul intelectual şi emoţional şi să-şi îndeplinească rolul în activitatea socială, şcolară sau profesională. La nivel social, un grad ridicat al sănătăţii mintale este sursa coeziunii sociale şi a bunăstării economice.

Site-ul oficial al Uniunii Europene arată că aproximativ 27% dintre cetăţeni au tulburări psihice, ceea ce înseamnă că aproape fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva care a avut sau are o astfel de problemă. Afecţiunile psihice pot reduce drastic nivelul calităţii vieţii celor afectaţi şi a famillilor acestora şi sunt cauza principală a unor dizabilităţi. Cele mai frecvente afecţiuni mintale din statele membre ale Uniunii Europene sunt anxietatea şi depresia, aceasta din urmă afectând anual 4,5% din populaţie. De altfel, se estimează că, până în anul 2020, depresia va ocupa locul doi în clasamentul celor mai frecvente cauze ale dizabilităţii în ţările dezvoltate.

Şi pentru că depresia conduce adeseori la suicid, trebuie menţionat faptul că anual se sinucid 58 000 de persoane, în timp ce accidentele de maşină produc 50 700 de decese. Aproape 90% din cazurile de suicid au la bază o afecţiune mintală, de cele mai multe ori depresia.

Dincolo de impactul economic, sănătatea mintală are consecinţe şi în plan socio-uman: excluderea socială, stigmatizarea şi discriminarea celor care suferă de tulburări sau de afecţiuni psihice fac parte din cotidian. Aceste persoane, însă, trebuie să se bucure cel puţin de tratament egal, dacă nu de practici care să le garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin acestea se numără şi demnitatea.

Sursa aici.

Despre femei, de ziua lor

Chiar dacă speranţa de viaţă la naştere a femeilor este, în marea majoritate a ţărilor, mai mare decât cea a bărbaţilor, există o serie de factori de ordin social şi medical care conduc la o mai slabă calitate a vieţii în cazul femeilor. Accesul inegal la informaţie, la servicii de asistenţă şi de îngrijire medicală primară nu fac decât să sporească riscurile la care sunt supuse femeile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra faptului că discriminarea pe bază de sex conduce la violenţă fizică şi sexuală împotriva femeilor, la creşterea numărului de boli cu transmitere sexuală, a numărului cazurilor de infecţie cu virusul HIV, de malarie şi de obstrucţie pulmonară cronică. Tot mai multe femei fumează, ceea ce determină creşterea ratei mortalităţii materne fie în timpul sarcinii, fie imediat după naştere.

fotografie preluată de pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Factorii de risc

• Rata fumatului în rândul bărbaţilor este de zece ori mai mare decât în cazul femeilor. Totuşi, campaniile agresive derulate de companiile producătoare de tutun au ca ţintă femeile, motiv pentru care tot mai multe tinere din ţările în curs de dezvoltare s-au apucat de fumat. Femeile au probleme mai mari decât bărbaţii atunci când vor să renunţe la ţigară, iar terapiile ce vizează excluderea nicotinei sunt mai puţin eficiente în cazul lor.


• Din numărul total al adulţilor din Africa sub-Sahariană infectaţi cu virusul HIV, 61% sunt femei. În zona Caraibelor, cifra este de 43% şi, cu toate că procentele sunt mai mici în America Latină, Asia şi Europa de Est, acestea sunt în creştere.


• Între 15 şi 71% dintre femeile din întreaga lume au fost victimele unui act de violenţă fizică sau sexuală, atacatorul fiind, la un moment dat în viaţă, partenerul lor intim. Abuzurile nu ţin cont de poziţia socială sau economică şi au efecte serioase asupra sănătăţii femeilor.


• Unele studii arată că una din cinci femei (20%) s-au plâns că au fost abuzate sexual înainte de a fi împlinit vârsta de 15 ani.


• Chiar dacă vârsta la care se căsătoresc este în creştere, 100 de milioane de fete (estimat) se vor căsători în următorii 10 ani înainte de a fi împlinit 18 ani, ceea ce echivalează cu o treime din numărul adolescentelor din ţările în curs de dezvoltare (mai puţin China). De obicei, tinerele fete nu au minimul de cunoştinţe necesare despre sex şi despre riscurile pe care le prezintă infecţiile cu transmitere sexuală şi HIV/SIDA.


• Aproximativ 14 milioane de adolescente devin în fiecare an mame.


• În fiecare zi, 1 600 de femei şi peste 10 000 de nou născuţi mor din cauza unor complicaţii din timpul sarcinii sau de la naştere ce putea fi prevenite


• Gătitul este, peste tot în lume, sarcina principală a femeilor. Atunci când fac mâncare la foc deschis, ele inhalează un amestec format din sute de substanţe poluante. Fumul produs de foc a fost cauza celor 1,3 milioane de decese produse anual de obstrucţiile pulmonare cronice. Dintre acestea, jumătate au fost în rândul femeilor, faţă de numai 12% în cazul bărbaţilor. În timpul sarcinii, expunerea embrionului la astfel de poluanţi poate conduce la avort spontan sau la naşteri înainte de termen.


• Femeile prezintă un risc mai mare decât bărbaţii în a-şi pierde vederea. Chiar şi aşa, accesul la asistenţa oftalmologică le este limitat.

Viaţa de după pierderea vieţii

Cred că suntem cu toţii de acord că nu există tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Şi atunci, de ce ne este atât de greu să acceptăm moartea, să recunoaştem că este lucrul cel mai natural şi că oricât ne este de greu, viaţa noatră trebuie să meargă mai departe?

Durerea provocată de decesul unei persoane dragi sau apropiate nu este o simplă emoţie, ci o reacţia psihologică normală, un proces îndelungat de detaşare de experienţele comune. Pe toată durata unei relaţii acumulăm informaţii şi sentimente ce definesc legătura cu acea persoană şi tocmai de aceea pierderea bruscă a unui partener sau a unui colaborator ne obligă să ne redefinim. Lucru nu tocmai uşor. 

Omul trebuie să accepte că există un început şi un sfârşit. Suntem profund materialişti pentru că ne raportăm la lume şi noi înşine suntem materie, una care-şi schimbă în timp proprietăţile. Teama de moarte porneşte de la lipsa de certitudini şi oricât am căuta şi cerceta, acel tărâm rămâne unul închis, limitat de propria capacitate de interpretare, înţelegere şi acceptare a fenomenului.

Poate fi durerea produsă de pierderea cuiva drag o problemă? Da, iar aceasta este anunţată de câţiva factori: pierderea interesului în activităţile sociale, inclusiv în muncă; ostilitate la adresa unor persoane din anturaj; judecată iraţională, mai ales de ordin financiar; simptome de agitaţie depresivă (comportament hiperactiv, combinat cu o tristeţe profundă) şi autoînvinovăţire; rememorarea unor amintiri legate de persoana dispărută, uneori pentru o lungă perioadă de timp; dificultăţi în acceptarea faptului că fiinţa dragă a dispărut complet din viaţa noastră; comportament de evitare a locurilor sau a celor care au avut vreo legătură cu persoana dispărută (casa bătrânească în care au murit bunicii sau cunoştinţele comune); inducerea unor simptome fizice similare afecţiunii de care-a suferit persoana decedată; inducerea unor simptome psihosomatice, cum ar fi durerile de cap, de stomac sau alte tipuri de durere care nu au nicio legătură cu o boală sau alta.

În psihoterapia cognitiv-comportamentală există o serie de tehnici şi metode menite să ajute supravieţuitorii să-şi înfrângă teama sau anxietatea, aceştia fiind încurajaţi să-şi exprime emoţiile indiferent de natura acestora (ură, dragoste). Tehnica scrisorilor implică aşternerea pe hârtie a lucrurilor ce trebuiau spuse dar, dintr-un motiv sau altul, au rămas nerostite. În metoda scaunului gol, scrisoarea este citită în faţa unui scaun pe care ar fi putut sta defunctul. Procesul de vindecare a suferinţei trebuie supravegheat îndeaproape de psihoterapeut pentru a se evita extremele şi a se previni derapajele emoţionale şi comportamentale.

Sănătatea mintală în detenţie

Divizia europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a editat anul trecut un ghid care analizează problemele de sănătate din instituţiile de detenţie. Două dintre capitolele publicaţiei vizează sănătatea mintală: unul se referă la deţinuţi, iar altul la angajaţii penitenciarelor.

Dintre cele nouă milioane de deţinuţi din întreaga lume, mai mult de jumătate suferă de tulburări de personalitate, iar un milion suferă de afecţiuni mintale severe de tipul psihozelor sau al depresiilor. Cei care comit suicid în detenţie sunt de ordinul miilor. Aproape toţi deţinuţii trec prin stări de anxietate (89%) sau stres (74%). Concluzia? Regimul de detenţie este evident asociat cu problemele de sănătate mintală.

Privarea de libertate implică, inevitabil, şi restrângerea libertăţii de decizie. Deţinuţii nu-şi mai pot alege modul de viaţă, anturajul sau modalitatea de petrecere a timpului liber, ei trebuind să se supună unor reguli impuse de alţii. Legăturile cu familia şi prietenii sunt limitate, iar atunci când sunt posibile, acestea sunt lipsite de intimitate. Factorii suplimentari care pot avea un efect negativ asupra psihicului sunt supraaglomerarea din închisori, mizeria, alimentaţia nesănătoasă, serviciile de sănătate precare şi agresivitatea (fizică, verbală, rasială sau sexuală).

Angajaţii penitenciarelor sunt, la rândul lor, supuşi unui tip aparte de stres. Lipsa capacităţii de a trece peste experienţele traumatizante din activitatea profesională îi împinge, adeseori, pe aceşti funcţionari către consumul excesiv de alcool. Conform publicaţiei, angajaţii fac faţă unui număr sporit de îndatoriri, factorii care cresc nivelul stresului fiind aglomerarea, conflictele interculturale, criminalitatea în grup, consumul de droguri, barierele lingvistice, precum şi numărul mic de angajaţi, adeseori slab pregătiţi.

Ei se mai confruntă şi cu discrepanţele dintre rolul interactiv pe care l-ar avea de jucat în procesul de reabilitare şi realitatea din închisori, care le limitează aportul la furnizarea de servicii şi la asigurarea pazei. O analiză a percepţiei pe care o are personalul şi contribuţia reală pe care ar putea-o avea s-ar exprima grafic printr-o linie având la un capăt "gardianul", iar la celălalt "asistentul social".

În comparaţie cu angajaţii din alte domenii, cum ar fi serviciile de sănătate sau cele de pază, angajaţii penitenciarelor manifestă un spirit critic faţă de propria meserie. Atmosfera de lucru, care include lipsa loialităţii sau a dorinţei de cooperare, dar şi structurile organizaţionale inadecvate, afectează gradul de motivaţie al angajaţilor şi pot aduce un plus de stres. Satisfacţia, însă, creşte pe măsură ce angajaţii îşi pot exprima mai liber doleanţele şi atunci când autonomia în decizii sporeşte.

Gânduri care să inspire

lista rămâne deschisă

"Colegii sau prietenii aşteaptă prea mult de la tine? Le poţi spune: nu pot mulţumi decât o persoană pe zi. Astăzi nu e ziua ta, iar mâine e deja programat altcineva." (anonim)

"Când simţi că poţi face ceva, dar şi când simţi că nu poţi face acel lucru, cam ai dreptate." (Henry Ford)

"Cel mai uşor e să interacţionezi cu 10 000 de oameni, cel mai greu e să comunici cu unul singur." (anonim)

"Dacă stai să judeci oamenii, atunci n-ai timp să-i iubeşti." (Maica Tereza)

"Acceptă faptul că în unele zile eşti cioara, iar în altele statuia." (anonim)

"Nu mai există teamă de Dumnezeu. Nici măcar hoţii nu se mai tem decât, poate, de poliţişti." (părintele Paolo Ficca)

"Copilăria este vârsta primelor suferinţe. În grădina ei plângem cel mai mult." (Maryse Vaillant, scriitoare şi psiholog)

Psihoterapia, între moft şi necesitate

Într-un articol publicat de New York Times Magazine în 27 ianuarie, Daphne Merkin spune că psihoterapia este, pentru unii, “o necesitate scumpă”, în timp ce pentru alţii – categorie constituită din semeni care “nu ar trece pragul unui cabinet de psihoterapie indiferent cât de ridicat ar fi nivelul lor de anxietate” sau care „nu se împacă prea bine cu viaţa de zi cu zi” – ea, psihoterapia, este “o simplă pălăvrăgeală.

”Dorind să convingă cititorul că psihoterapia, atunci când este practicată corect, nu este deloc “un moft scump”, Merkin dă câteva exemple de filme şi seriale (Monk, Frasier sau Huff fiind difuzate şi pe micile noastre ecrane) care oferă telespectatorului o imagine a problemelor pe care le poate rezolva un psihoterapeut.

Frumuseţea psihoterapiei este aceea că, printr-o relaţie sănătoasă, de durată medie sau lungă, adevărul, acceptarea şi transformarea pot învinge în final un comportament inadaptativ, violent sau negativist. Lupta cu propriul EU trebuie purtată şi nu este deloc una dureroasă. Dimpotrivă, este una dintre puţinele lupte din care nu ieşi decât învingător.

În pofida confuziei care ne domină, împotriva tristeţii şi a poverilor din prezent, bătălia cu noi înşine ne ajută să ne redescoperim şi să ne acceptăm aşa cum suntem.