Intervenţia psihosocială în caz de dezastru

Haiti. Un coşmar, un şoc, o situaţie incredibilă: cea mai mare catastrofă umanitară ivită din senin într-o ţară care oricum era la limita sărăciei.

Urgenţele au un impact puternic asupra persoanelor, familiilor şi comunităţilor pe diferite paliere sociale. Indiferent de nivel, un dezastru erodează factorul protectiv care ar fi, în mod normal, la îndemână. Mă refer aici la sprijinul moral, psihic, uneori material ce ar putea fi oferit de grupul primar (familie) sau de cel secundar (prieteni, colegi de serviciu). Aceştia fie nu mai există, fie au şi ei, la rândul lor, nevoi similare. Dezastrul sporeşte riscul amplificării problemelor deja existente şi dă naştere altora, invizibile până la apariţia cataclismului. Chiar dacă diferendele sociale şi psihologice există în fiecare grup, ele sunt trăite în mod diferit, de fiecare persoană în parte, în funcţie de resursele disponibile şi de capacitatea de adaptare la noua situaţie.

În cazul unui dezastru, partea socială nu poate fi separată de cea psihologică. O problemă socială pre-existentă (apartenenţa la un grup discriminat sau marginalizat) este influenţată de una psihologică identic pre-existentă (abuzul de alcool sau existenţa unor tulburări mentale). După dezastru, separarea de familie, lipsa siguranţei, stigmatizarea, ruperea reţelelor sociale, distrugerea structurilor comunitare, pierderea resurselor şi chiar a încrederii sunt dublate de doliu, de stres post-traumatic, de creşterea consumului de alcool, de depresie sau tulburări de anxietate. Chiar şi asistenţa umanitară are aceeaşi influenţă bivalentă: socială (suprapopulare, dispariţia intimităţii, dependenţa de ajutor) şi psihologică (anxietate sporită din cauza lipsei informaţiilor privind distribuţia ajutoarelor alimentare sau nealimentare). Continuare...

Stresul la locul de muncă

Ce ar putea determina o situaţie în care trei angajate de la recepţia unei clinici medicale private să aibă fiecare propria părere asupra modului în care funcţionează sistemul de ticketing? Pe cine să crezi atunci când una dintre funcţionare îţi spune că ai nevoie de bilet de ordine, alta - că dimpotrivă, pentru ca cea din urmă să intre în defensivă, acuzându-te pe tine, clientul, că nu înţelegi cum trebuie să foloseşti sistemul.

O primă concluzie ar ţine de modul în care au fost recrutate cele trei persoane şi, mai apoi, despre felul în care managerul înţelege să-şi instruiască personalul la locul de muncă. Analizând mai profund, însă, îmi explic speţa doar prin prezenţa unui nivel ridicat de stres al angajatelor respective, stres care conduce iniţial la lipsă de coordonare, iar mai apoi la dezvoltarea unui comportament total inadecvat faţă de client.

Biroul Internaţional al Muncii (ILO) a efectuat la mijlocul anului trecut un sondaj în rândul a 30 000 de subiecţi. Pe baza rezultatelor, ILO estimează că 2% dintre angajaţi (aproximativ 10 milioane de persoane la nivel european) devin victime ale violenţei fizice a colegilor de serviciu; 4% dintre angajaţi sunt victime ale violenţei fizice din partea unor persoane din afara serviciului; 2% dintre angajaţi sunt hărţuiţi sexual; iar 5% (aproximativ 25 de milioane) dintre ei au parte de intimidare şi agresivitate. În ceea ce priveşte ultima categorie, 8% din totalul celor 25 000 000 provin din sistemul medical, rată egală cu cea din hoteluri şi restaurante şi mai mare decât domeniul educaţiei şi al transporturilor (6%).

Cele mai afectate sunt femeile, în special cele tinere (15-29 de ani), numărul celor supuse agresivităţii şi hărţuirii fiind dublul numărului de bărbaţi din aceeaşi categorie de vârstă.

Unul dintre factorii care creşte şansele de manifestare a violenţei la locul de muncă este presiunea timpului.

Revenind la cele relatate la început, stau şi mă întreb dacă şefa celor trei recepţionere s-a întrebat vreodată dacă nu cumva starea lor de iritabilitate, faptul că nu-şi ascultă clientul şi că-l întrerup atunci când acesta vorbeşte, durerile de cap de după discuţiile din care tot cele trei ies şifonate, eventualele dureri de stomac, starea de anxietate sau insomniile acestora nu sunt produse de un nivel crescut al stresului la locul de muncă.

Tinereţe fără bătrâneţe

În urmă cu ceva timp, unul dintre pacienţii mei îmi povestea că a ajuns în camera de gardă a unui spital din cauza unui atac de panică. Lângă el, o femeie în vârstă (aproape 90 de ani), îl ruga pe medic să nu cumva să uite de pastilele ei, pentru că ea nu vrea să moară.

Când a văzut-o cât de mult ţine la viaţă, pacientul meu şi-a venit rapid în fire şi a plecat acasă, uitând de suferinţa lui şi înţelegând că locul lui nu era nicidecum la camera de gardă. El este bine, sănătos, acum, a dus la bun sfârşit planul terapeutic şi sunt ferm convins că vrea să ajungă şi el la o vârstă venerabilă. Pentru el, dar şi pentru cei care ţin la viaţă suficient de mult cât să-şi dorească să trăiască 100 de ani, iată câteva sfaturi utile:

Sănătatea femeilor începe să scârţâie

Este demonstrat deja că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii. La nivel mondial, diferenţa dintre durata vieţii femeilor şi a bărbaţilor a ajuns la şase ani.

La fel, este argumentat şi faptul că femeile muncesc mai mult decât bărbaţii. După cele opt ore de serviciu, reprezentantele sexului frumos mai au de tras câteva ore şi la domiciliu cu activităţile casnice. Acesta este şi motivul pentru care tiparele de sănătate încep să se modifice:
- în ţările cu venituri medii şi mari, principala cauză de deces a adolescentelor sunt accidentele de maşină;
- în statele cu venituri mari, principala cauză de deces a femeilor cu vârsta între 20 şi 59 de ani este cancerul de sân;
- cunoscute ca afecţiuni ale bărbaţilor, bolile cardiovasculare au devenit, la nivel mondial, un killer al femeilor.

Tot mai multe fete consumă în mod frecvent tutun şi alcool (aceasta şi pentru că publicitatea la tutun vizează mai ales femeile tinere, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), care prezintă un risc ridicat de dezvoltare a afecţiunilor la maturitate, mai ales dacă lor li se adaugă lipsa exerciţiilor fizice şi o dietă inadecvată.

În ceea ce priveşte sănătatea mintală, OMS estimează că la nivel mondial, numărul femeilor care suferă anual cel puţin un episod depresiv a ajuns 73 de milioane. Depresia post-partum afectează în următoarele 12 luni de la naştere aproximativ 13% dintre femei. Depresia netratată la timp şi corespunzător are consecinţe grave: suicidul este cea de-a şaptea cauză de deces a femeilor cu vârsta între 20 şi 59 de ani.

Femeile în vârstă plătesc pentru greşelile din tinereţe - fumat, stil de viaţă sedentar, diete nepotrivite -, consecinţele fiind severe: depresie, demenţă, artrită, pierderea vederii şi a auzului.

Mai multe detalii în tabelul de mai jos.

De ce este importanta sanatatea mintala?

1. Pentru ca aproape jumatate dintre tulburarile mintale apar inainte de implinirea varstei de 14 ani. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se stimeaza ca 20% dintre copii si adolescenti sufera de tulburari sau afectiuni psihice.
2. Pentru ca depresia se caracterizeaza printr-o tristete prelungita, dublata de pierderea intereselor de ordin psihologic, comportamental si de simptome fizice. Este prima cauza de dizabilitate la nivel mondial.
3. Pentru ca aproape 800 000 de persoane sunt inregistrate anual cu tentative de suicid, 86% dintre acestea provenind din tarile cu venituri mici sau medii. Mai mult de jumatate dintre cei care-si pun capat zilelor au varsta cuprinsa intre 15 si 44 de ani. Cele mai mari rate ale suicidului se inregistreaza in tarile de estul Europei. Tulburarile mintale constituie principala cauza tratabila a suicidului.
4. Pentru ca razboaiele sau dezastrele naturale au un impact major asupra sanatatii mintale si a starii psihosociale; ratele afectiunilor mintale se dubleaza dupa incetarea situatiilor de urgenta.
5. Pentru ca afectiunile mintale se numara printre factorii de risc in bolile transmisibile si netransmisibile, ele conducand si la raniri intentionate sau accidentale.
6. Pentru ca atat pacientii, cat si familiile celor care sufera de tulburari psihice sunt stigmatizati sau discriminati. In ciuda aparentelor, nivelul stigmatizarii este mai mare in zonele urbane sau in randul persoanelor cu un nivel ridicat de educatie.
7. Pentru ca violarile drepturile pacientilor au devenit rutina in multe tari. Acestea includ legarea, separarea sau negarea unor drepturi de baza, inclusiv intimitatea sau confidentialitatea.
8. Pentru ca exista o inechitate covarsitoare in distributia fortei de munca pregatita sa acorde asistenta medicale. Principala bariera in furnizarea tratamentului sau asistentei specializate este numarul scazut de psihiatri, psihologi, asistenti sociali sau asistente/i medicale/i specializati.
9. Pentru ca sunt cinci elemente cheie care reduc disponibilitatea serviciilor de sanatate mintale: lipsa sanatatii mintale de pe agenda publica si efectele sale in ceea ce priveste finantarea; modul actual de organizare al serviciilor de asistenta medicala in sanatatea mintala; neintegrarea acestor servicii in serviciile medicale de baza; lipsa resurselor umane calificate in domeniul sanatatii mintale; lipsa leadership-ului.
10. Pentru ca lipsa resurselor financiare nu este o scuza suficient de buna a guvernelor, a finantatorilor sau a grupurilor reprezentand forta de munca din sanatatea mintala. Buna functionare a serviciilor de asistenta medicala este asigurata cu numai 2 dolari SUA pe an de persoana in tarile cu venituri mici sau 3-4 dolari SUA in statele cu venituri medii.

Afla mai mult.

Tu la cine apelezi când ai o problemă de sănătate mintală?

Aceasta este întrebarea la care au răspuns 412 francezi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 70 de ani. Ei au participat la un studiu ce urmărea să dezvăluie care sunt factorii luaţi în calcul de o persoană sănătoasă în cazul în care ar avea o problemă de sănătate mentală şi ar fi nevoită să apeleze la un specialist.

Trebuie subliniat faptul că toţi subiecţii au fost supuşi în prealabil testelor CIDI-SF şi CAGE şi că niciunul dintre ei nu avusese în ultimele 12 luni vreo problemă de ordin mental.

Rezultatele sunt următoarele: mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (57.8%) au spus că primul specialist la care ar apela este medicul de familie. Au răspuns astfel persoanele cu vârsta peste 50 de ani, cu un nivel mediu de educaţie. Psihiatrii s-au situat pe locul 2, fiind aleşi în special de cei cu studii superioare. Tendinţa este identică cu cea din SUA, Olanda şi Germania, ţări în care studiile de atitudine şi intenţie au reliefat că oamenii nu se duc la psihiatru din cauza presiunii sociale, cei care apelează la acest medic fiind catalogaţi drept "nebuni".

Pe de altă parte, cei care au fost în favoarea consultării unui psihiatru sau a unui psiholog au fost cei care nu beneficiau de sprijin social. Aceştia, de altfel, ar apela mai degrabă la un psiholog decât la medicul de familie sau la psihiatru, fapt ce se explică prin dorinţa de a-şi depăşi dificultăţile de ordin psihologic prin psihoterapie şi nu prin tratament medicamentos. Medicamentele, au spus ei, crează dependenţă, sunt inutile şi sunt doar pentru simptome, fără a avea efecte asupra problemelor / neliniştilor / temerilor lor. Faptul este susţinut şi de sistemul francez de asigurări de sănătate, conform căruia 20% dintre medicamentele psihotrope recomandate şi reţetele pentru antidepresivi prescrise nu au nicio legătură cu un diagnostic psihiatric.

Una dintre concluziile studiului este aceea că persoanele care se bazează doar pe sprijinul familiei sau al prietenilor, chiar şi atunci când suferă de afecţiuni severe, nu sunt deloc puţine la număr. Apoi, din analiză a reieşit faptul că medicii psihiatri (ale căror servicii sunt suportate de asigurările de sănătate) nu sunt preferaţi psihologilor (ale căror servicii sunt suportate din buzunarul pacientului). Blocajele care apar atunci când trebuie consultat un specialist ţin mai mult de factorul educaţional şi de prejudecăţi decât de aspectul financiar.

Suicidul, a treia cauză de deces în rândul tinerilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că numărul tinerilor (10-24 de ani) care mor anual a ajuns la 2,6 milioane, principalele cauze de deces fiind, în ordine, accidentele de maşină, complicaţiile din timpul sarcinii sau de la naştere, suicidul, actele de violenţă, HIV/SIDA şi tuberculoza.

În ceea ce priveşte suicidul (responsabil de 6% din totalul deceselor în rândul tinerilor) şi violenţa (12% din numărul deceselor în rândul băieţilor), pentru a promova comportamentele sigure şi pentru a preveni decesul în rândul tinerilor, OMS recomandă facilitarea accesului tinerilor la lecţii de viaţă, implicarea părinţilor în viaţa adolescenţilor şi reducerea consumului de alcool şi a accesului la materiale şi mijloace letale (arme de foc, arme albe, pesticide şi sedative).

Pe termen scurt şi lung, consecinţele accidentărilor, intoxicărilor şi ale actelor de violenţă por fi reduse semnficativ prin îmbunătăţirea accesului tinerilor la servicii comunitare de sănătate, la asistenţă medicală de urgenţă, prin asigurarea tratamentului şi acordarea sprijinului psihologic necesar copiilor şi adolescenţilor expuşi la tratamente abuzive, inclusiv de ordin sexual, şi la violenţă.

Citeşte mai multe aici.