Ment insana

Tragedia de la maternitatea Giuleşti din Bucureşti deschide un subiect considerat tabu de prin anii `70-`80: consilierea psihologică a pacienţilor. Din cauza acestui eveniment, relaţia dintre pacient şi psiholog, mai bine spus nevoia pacientului şi a familiei de consiliere psihologică sau de psihoterapie, este pe buzele tuturor.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a locului şi rolului psihologului în societatea românească, am căutat prin arhiva de publicaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii câteva date pe care eu le consider concludente.

Aşadar, conform Mental Health Atlas 2005, sănătatea se bucura în anul 2004 de un buget echivalent cu 6,5% din PIB, cheltuiala publică totală per capita fiind de 460 dolari, din care 365 de dolari erau investiţie publică (guvernamentală). Aceeaşi publicaţie arată că la începutul anilor '90, rata mortalităţii pacienţilor dependenţi de alcool era de 1,97%, semnificativ mai mare decât acelaşi indicator în cazul celorlalte afecţiuni mentale (0,36%). În urma unui studiu (Berlescu et all) efectuat în 1995, s-a aflat că tulburările mentale apar în special şi/sau se agravează în timpul sarcinii sau perioadei post-partum (642 de cazuri). Acestea erau asociate cu nivelul scăzut al educaţiei, cu o structură biologică şi psihologică labilă, cu rate mari ale avortului şi cu complicaţiile post-natale.

La capitolul "mental health resources" (în România), OMS scrie negru pe alb: "A mental health policy is absent". Cu toate acestea, există o politică referitoare la abuzul de substanţe, făcându-se referire la interzicerea fumatului în spaţii publice. Pe de altă parte, există un program de sănătate mentală aprobat în 1999 şi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, dar - şi aici citez din raportul OMS - "nu sunt disponibile detalii referitoare la aplicarea acestui program". Lipsa acestor date este, de altfel, recunoscută şi de Ministerul Sănătăţii care, în planul său de activităţi pe termen scurt, îşi propune "Reînfiinţarea Programului Naţional de Sănătate Mentală". Responsabil de această reînfiinţare este MS/INCDS.

Din bugetul total alocat sănătăţii, doar 3% se îndreaptă către sănătatea mentală, "principalele surse de finanţare fiind bugetul de asigurări sociale şi buzunarul pacienţilor sau al familiilor acestora".

În termeni economici, "posibilele consecinţe ale tulburărilor mentale sunt numeroase şi includ cogniţii şi comportamente distorsionate care pot afecta pacienţii şi pe cei care îi au în îngrijire, dar şi pierderi (de tipul veniturilor şi economiilor) ca rezultat al pierderii capacităţii de muncă sau din cauza cheltuielilor de îngrijire şi tratament. Aceste tulburări pun presiune şi pe societate, care trebuie să furnizeze servicii de îngrijire şi tratament", spune OMS. "Costurile suplimentare ale psihoterapiei faţă de tratamentul medicamentos, mai ales în cazurile unor afecţiuni severe cum ar fi schizofrenia sau tulburările bipolare, sunt modeste, dar rezultatele adaugă un plus de valoare, făcând din combinaţia tratament medicamentos+psihoterapie cea mai eficientă strategie de intervenţie. La pacienţii diagnosticaţi cu depresie sau anxietate, psihoterapia este versiunea generică cea mai eficientă inclusiv în comparaţie cu noii anti-depresivi", se arată în analiza OMS. Cea mai mare problemă, identificată de forul suprem în materie de sănătate, este lipsa de resurse umane care să acopere necesarul de intervenţie psihologică. 

La capitolul cifre, România se mândreşte cu 4,1 medici psihiatri la 100 000 locuitori (faţă de 11,8 în Austria, 9 în Bulgaria, 12,1 în Cehia, 16 în Danemarca, 22 în Finlanda, 11,8 în Germania, 15 în Grecia, 20 în Norvegia, 9 în Olanda, 6 în Polonia) şi cu 4,5 psihologi la 100 000 locuitori (faţă de 49 în Austria, 0,9 în Bulgaria, 4,9 în Cehia, 85 în Danemarca, 79 în Finlanda, 51,5 în Germania, 14 în Grecia, 68 în Norvegia, 28 în Olanda, 18,4 în Polonia). Lista completă este disponibilă aici.

Cu mintea intreaga la psihoterapeut

Ce este, de fapt, un psihoterapeut? Laetitia, aflata temporar in penitenciarul de femei de la Targsor, raspunde:

De cele mai multe ori, psihoterapeutul este perceput ca o persoana care a ajuns in posesia multor secrete de viata; ca un om care este tot timpul fericit, dar dispus sa asculte cu un interes infinit durerile sufletesti ale tuturor. 

De ce, totusi, in ciuda acestor calitati, utilitatea acestei profesii este profund desconsiderata, de ce exista aceasta retinere de a frecventa cabinetul de psihologie / psihoterapie sau de-a considera psihoterapia un domeniu tabu?

Din pacate, si eu am crezut ca nu voi avea nevoie de psihoterapie. Pana-ntr-o zi... cand s-a intamplat ceva ce avea sa-mi schimbe complet viata, modul de a gandi, prioritatile... In acel moment, in acest  loc (Targsor), l-am vazut prima oara pe cel care avea sa ma "cucereasca" dupa cateva sedinte cu blandetea lui, cu non-conformismul lui, cu distragerea de la subiect atunci cand se acumula prea multa tensiune. 

Psihoterapeutul meu avea sa devina la un nivel profund oglinda mea, iar eu asteptam de-acum sa aflu cate ceva despre mine, ceva ce inca nu stiam, ceva ce ar fi putut sa ma sperie. Cu toate acestea, continuam sa ma uit in "oglinda".

De psihoterapie avem cu totii nevoie, asa cum implicit avem nevoie cu totii de oglinda. Cand oamenii vor intelege cine este psihoterapeutul, vor accepta cu usurinta si de la sine relatia cu el. Aceasta este una de parteneriat, lipsita de ierarhie, in care incepi sa gasesti naturale lucruri precum investigatia procesului de autocunoastere, depasirea limitelor, rezolvarea blocajelor si a obstacolelor cu care ne confuntam.

Cei mai multi dintre cei care apeleaza la un specialist sunt oameni obisnuiti care trec printr-o perioada dificila a vietii lor pe care considera ca nu o pot depasi singuri sau cu ajutorul celor apropiati.

Psihoterapia inseamna pentru mine sa vorbesti despre ceea ce te supara, despre ceea ce crezi tu ca inseamna esec, dezamagire, tristete, neimplinire. Se spune ca povestindu-i psihoterapeutului despre toate lucrurile din viata ta, care sunt dureroase sau neplacute, te vei simti eliberat. De fapt, realitatea este alta: este important sa te exteriorizezi, dar nu este suficient pentru o terapie reusita. Psihoterapeutul este cel care te insoteste intr-un demers ce poate fi considerat incheiat doar atunci cand schimbarile din viata reala sunt stabile si eficiente. In psihoterapie primesti sfaturile potrivite care te vor face sa te simti mai bine. Psihoterapeutul nu-ti spune ce decizii sa iei, insa te ajuta sa ajungi mai usor la raspunsurile de care ai nevoie. Nu inseamna ca vom primi sfaturi sau solutii la pachet, nici ca psihoterapeutul va face ceva in locul nostru. 

Ca o concluzie, psihoterapia este procesul prin care o persoana, cu ajutorul unui psihoterapeut, poate gasi solutii noi la problemele vechi. Fiecare om este unic si pentru fiecare dintre noi exista o cale unica pentru a ne regasi echilibrul si puterea de a face fata vietii. Fiecare dintre noi poate trece prin momente dificile, cand se simte debusolat, vulnerabil, nedreptatit, iar sprijinul din exterior este binevenit. Psihoterapeutul este un ghid care merge alaturi de tine in calatoria schimbarii.

Psihologie si psihoterapie in penitenciar

Am ajuns la finalul unui an in care saptamana de saptamana m-am aflat in penitenciarul de femei de la Targsor. Am desfasurat o activitate pro-bono in slujba si in beneficiul unor persoane care intra in categoria "grupuri vulnerabile".

Am intalnit si imi place sa cred ca am ajutat femei indiferent de religie, de nivelul educational, de etnie, de orientare sexuala sau de statut.

In cele ce urmeaza vreau sa va impartasesc o serie de ganduri ale unor paciente care au beneficiat de serviciile mele. Sunt lectii de viata care pot fi cel putin interesante, daca nu chiar utile, si din care poate invata oricine doreste.

Lectura placuta!

Laetitia: Cu mintea intreaga la psihoterapeut

Nou: punct de lucru

Vă anunţ cu bucurie că am deschis un punct de lucru în zona Bd Mihalache (fost 1 mai) / Mareşal Averescu (fost Miciurn). Vă aştept cu acelaşi profesionalism şi aceleaşi servicii de calitate într-un cabinet modern, proaspăt amenajat.

Jocurile pe calculator - plusuri şi minusuri

Într-un număr special al Review of General Psychology editat de Asociaţia Psihologilor Americani a fost publicat un studiu referitor la jocurile pe calculator şi efectele pe care le au acestea asupra copiilor.

Contrar tuturor avertizărilor de până acum, rezultatele arată că acestea pot avea şi un impact pozitiv asupra utilizatorilor. Există jocuri special concepute care, atunci când sunt combinate cu psihoterapia, pot preveni atacurile de astm, pot reduce durerea sau pot susţine chiar tratamentul pentru diabetici. Totodată, psihologii pot utiliza jocurile PC pentru evaluarea psihologică a copiilor şi adolescenţilor.

Pe de altă parte, însă, jocurile video pot avea şi efecte nedorite, mai ales în cazul copiilor cu probleme de personalitate. "E ca la untul de arahide: este un deliciu pentru majoritatea copiilor, dar există şi un procent mic de alergici, de exemplu dacă cei mici suferă de tulburări psihice sau dacă părinţii reclamă probleme pre-existente de personalitate", afirmă profesorul  Christopher J. Ferguson de la Texas A&M International University. El a mai adăugat că noile cercetări au demonstrat că jocurile violente nu au creat o generaţie de adolescenţi-problemă. "Pe măsură că jocurile au devenit tot mai populare, s-a redus şi numărul copiilor din Statele Unite ale Americii şi din Europa cu probleme de ordin comportamental, sunt mai puţin violenţi şi obţin rezultate din ce în ce mai bune la testele standard. Ceea ce demonstraează faptul că cea mai periculoasă este combinaţia dintre trăsăturile de personalitate şi jocurile violente."

Patrick Markey, de la Villanova University din Pennsylvania, a analizat un lot de 118 adolescenţi, descoperind astfel că cei care trec prin stări de anxietate, depresie sau disconfort emoţional, dar şi cei care rămân indiferenţi faţă de starea emoţională a celor din jur, care nu-şi ţin promisiunile sau nu respectă regulile de bază sunt predispuşi să devină ostili la finalul unui joc violent pe calculator.

Anxietatea poate spori riscul apariției atacului de cord

Reuters Health scria săptămâna trecută că, după ce au analizat 97 000 de dosare medicale ale unor veterani, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că cei care au suferit de o formă severă de anxietate prezintă un risc mai mare de apariție a unui atac de cord în următorii șapte ani față de veteranii care nu au acuzat nicio afecțiune mintală. Rezultatele cercetărilor, spun specialiștii americani, întăresc ipoteza conform căreia există o legătură strânsă între sănătatea mintală și cea cardiacă.

Conform altui studiu, cei care au fost diagnosticați clinic cu depresie prezentau un risc de apariție a unei tulburări cardiace mult peste medie. În plus, o serie de tulburări de anxietate - cum ar fi stresul post-traumatic, atacul de panică sau anxietatea generalizată - aveau și ele o corespodență directă cu riscul apariției unui infarct.

Depresia poate afecta funcția cardiacă și indirect. Astfel, cei care suferă de depresie își pierd pofta de mâncare și dorința de a mai face mișcare în aer liber. Totodată, ei nu-și mai urmează tratamentul pentru afecțiunile cardiace (cum ar fi hipertensiunea arterială) conform indicațiilor medicului curant.


Chiar dacă în prezent Asociația Americană a Inimii (AHA) nu recunoaște depresia sau anxietatea ca factori de risc în apariția unei boli cardiace, încă din anul 2008 reprezentanții săi au recomandat celor care suferă de astfel de boli să treacă și printr-un screening pentru depresie.

Cum stă Europa la capitolul sănătate?

Dacă ar fi să luăm doar cazul sănătăţii mintale, răspunsul ar fi "binişor". Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii apreciază că ponderea acestui segment al sănătăţii publice în totalului afecţiunilor este de 20%.

Depresia înregistrează cel mai înalt nivel al DALY (suma dintre media anilor de viaţă pierduţi din cauza unei boli şi media anilor de viaţă trăiţi de o persoană cu dizabilităţi) în Finlanda (10,8%), Franţa (10,3%), Austria (9,8%), Belgia şi Suedia (9,7%), Slovenia (9,5%), Norvegia (8,9%), Irlanda (8,3%), Danemarca (8,1%),  Cipru (6,9%), Italia (6,8%), Olanda (7,8%) şi Spania (5,6%). O altă concluzie a studiului "Health in the European Union: Trends and analysis" este că Europa Centrală şi de Est a înregistrat un declin în sănătatea mintală a populaţiei, ratele consumului de alcool, violenţei şi suicidului fiind în creştere.

Îngrijorător este faptul că suicidul a devenit una dintre principalele 10 cauze de deces prematur la nivel european. "Chiar dacă nu reprezintă în sine o tulburare mintală, 90% din totalul suicidurilor sunt o consecinţă a problemelor de sănătate mintală, factorii de risc incluzând izolarea socială şi sentimentul lipsei propriei valori. Rata de suicid este mult mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor, devenind principala cauză de deces în rândul bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, după accidentele de maşină", se precizează în publicaţie.

Cele mai mari rate ale suicidului au fost raportate de Lituania (28,94 la 100 000 locuitori), Ungaria (23,2) şi  Slovenia (22,79), urmate de Letonia, Estonia, Polonia şi Finlanda. România se află pe locul 12 în acest clasament, cu o valoare ce depăşeşte şi ea 20%.

Autorii studiului atrag atenţia asupra faptului că ţările din Europa Centrală şi de Est urmează să se confrunte cu noi probleme pe măsură ce situaţia economică şi socială tinde să se schimbe rapid. În plus, zona va fi nevoită să facă faţă atât nevoilor celor alungaţi din ţara lor de conflicte şi persecuţii, cât şi migraţiei economice. Nu în ultimul rând, pe măsură ce populaţia Europei îmbătrâneşte, creşte şi incidenţa afecţiunilor de tip demenţă, Alzheimer, dar şi a depresiei.