Expunerea in vivo în cazul atacului de panică

Una dintre tehnicile pe care le practic în cazul pacienţilor mei care suferă de atacuri de panică este expunerea in vivo. Este mult mai uşor pentru cei care acuză asemenea tulburări să-şi dezvolte mecanismele de adaptare pe termen lung şi să-şi împărtăşească sentimentele, să discute cu psihoterapeutul lor ce simt, de ce simt şi mai ales cum pot depăşi momentele atât de neplăcute pentru ei.

Să luăm, de exemplu, cazul unui şofer care nu poate urca o pantă mai abruptă din cauza fricii că va avea un atac de panică şi că, din această cauză, va provoca un incident rutier. Teama este atât de pronunţată încât se caută rute alternative care, cel puţin în cazul capitalei, înseamnă ore în plus de petrecut în trafic, stare accentuată de nervozitate, zgomot - pe scurt, stres suplimentar.

Pacienţii mei ştiu că, la sfârşit de săptămână, putem parcurge împreună una sau mai multe rute dintre cele obişnuite pentru ei. Această abordare îi ajută să deprindă exerciţiile şi tehnicile pe care le pot practica atunci când sunt singuri în trafic, în timp ei reuşind să se descurce în condiţii similare fără a mai apela la un ajutor specializat. Pe de altă parte, în timpul unei astfel de sesiuni îşi pot descrie stările prin care trec, astfel încât să găsim împreună soluţiile de care au nevoie şi care le pot fi la îndemână oricând în situaţii asemănătoare.

Am ales, pentru acest post, Bucureştiul, însă panta este o problemă majoră pentru cei care doresc să-şi petreacă un sfârşit de săptămână sau un concediu la munte. Sunt persoane care evită să se deplaseze pe drumurile montane tocmai din teama de a se pune într-o situaţie inconfortabilă, chiar jenantă, în faţa partenerilor de afaceri sau a prietenilor. Prin expunerea in vivo, toţi cei care doresc acest lucru pot dobândi cunoştinţele necesare şi îşi pot îmbunătăţi capacitatea de a-şi gestiona teama şi de a petrece momente plăcute în aer liber, în linişte, departe de tumultoasa capitală în care se vor întoarce de fiecare dată.

Informaţii generale despre terapia cognitiv-comportamentală

Descriere generală

Terapia cognitiv-comportamentală are o durată relativ scurtă şi este orientată spre rezolvarea unei game largi de probleme de ordin psihologic, pornind de la depresie şi mergând până la anxietate, accese de furie, dispute matrimoniale, teamă, dependenţă sau consum excesiv de substanţe. Terapia se bazează pe modul în care gândim (“cogniţiile” noastre), în care ne comportăm sau pe modul în care comunicăm în prezent, mai degrabă decât pe experienţele din copilărie. Sunt numeroase studiile care demonstrează că terapia cognitiv-comportamentală este la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos în depresie, anxietate, comportament obsesiv sau în fobii. Mai mult, datorită faptului că pacienţii învaţă cum să se ajute singuri, îşi pot îmbunătăţi permanent comportamentul, chiar şi după terminarea terapiei.

Evaluarea pacienţilor

La începutul terapiei cognitiv-comportamentale, psihoterapeutul vă va solicita să completaţi o serie de formulare pentru auto-evaluare, astfel încât să poată analiza simptomatologia şi paleta de probleme. Sunt evaluate, în funcţie de caz, depresia, anxietatea, teama, furia, problemele fizice, personalitatea şi relaţiile cu cei din jur. Scopul acestei analize este acela de a colecta cât mai multe informaţii pentru ca apoi, împreună cu psihoterapeutul, să puteţi învăţa rapid ce probleme aveţi (sau nu aveţi) şi cât de grave sunt (sau nu sunt) acestea. Dumneavoastră sunteţi cel sau cea care, împreună cu psihoterapeutul, veţi pune la punct un plan al terapiei. Veţi stabili detalii precum intervalul de timp dintre şedinţe, relevanţa tratamentului medicamentos, diagnosticul, obiectivele, abilităţile necesare, nevoia de schimbare şi modul în care gândiţi, vă comportaţi şi/sau comunicaţi etc.

Cum arată o şedinţă de psihoterapie?

Spre deosebire de alte forme de terapie, nestructurate, în terapia cognitiv-comportamentală planul întâlnirii sau al şedinţei este stabilit de pacient împreună cu psihoterapeutul. În timpul acesteia puteţi include o analiză a şedinţei anterioare, a temelor pentru acasă, puteţi discuta una sau mai multe probleme, puteţi revizui ce aţi înţeles în întâlnirea anterioară, ce aţi învăţat, puteţi decide care e tema de lucru pentru întâlnirea următoare şi aşa mai departe. Obiectivul dumneavoastră este să vă rezolvaţi problemele şi nu doar să aveţi cui să vă plângeţi.

Tema pentru acasă

Dacă vă duceţi la o sală de fitness şi aveţi la dispoziţie un antrenor, probabil vreţi să învăţaţi cum să executaţi corect exerciţiile şi atunci când antrenorul nu este lângă dumneavoastră. Este un lucru valabil şi în cazul terapiei cognitiv-comportamentale: învăţaţi în timpul şedinţelor ce şi mai ales cum să faceţi în afara cabinetului psihologic, pe cont propriu. Cercetătorii au demonstrat că un pacient care îşi face temele cu sârguinţă îşi rezolvă problemele mai repede şi pe termen lung faţă de un pacient care nu doreşte să înveţe. Tema pentru acasă poate include notarea stărilor prin care treceţi, a gândurilor pe care le aveţi, ale comportamentului într-o anumită situaţie, o etapizare a activităţilor zilnice, stabilirea unor obiective, provocarea unor gânduri negative, colectarea de informaţii, găsirea unui mod diferit de comunicare cu cei din jur etc.

Internetul şi comunicarea psihoterapeutică

De multe ori spunem lucruri care sunt înţelese greşit de partenerul de dialog sau facem afirmaţii pe care, după numai câteva momente, le regretăm. Dăm vina pe planete, pe vremea urâtă de afară, pe indispoziţie, uneori chiar şi pe oboseală, dar de unde pleacă de fapt acest scurtcircuit?

În primul rând, trebuie să ţinem cont de nişte reguli ale comunicării, proces în care părţile implicate urmăresc nişte obiective. Mesajul transmis de emiţător nu poate fi decodat sau tradus de receptor decât dacă acesta din urmă cunoaşte codul respectiv. Pe de altă parte, dacă nu putem vedea emiţătorul, nu avem acces la non-verbalul acestuia (mimica feţei, privirea, gestica etc), ceea ce ne îngreunează şi mai mult decodarea. Interpretăm mesajele în funcţie de nivelul nostru de educaţie, de existenţa unor prejudecăţi, de aşteptările pe care le avem de la interlocutor.

Sunt persoane care m-au întrebat ce cred despre consilierea pe Internet. Cred că acest tip de comunicare psihoterapeutică are avantajele şi dezavantajele sale. Digby (John Howard) Tantam, profesor de psihologie clinică la Universitatea Sheffield (Centrul pentru studierea conflictelor şi reconciliere) din Marea Britanie, consideră că Internetul a fost creat pentru a deveni tehnologia dominantă care să asiste comunicarea din domeniul sănătăţii. Psihoterapeuţii şi consilierii psihologici din ţările dezvoltate îl consideră deja un instrument indispensabil. Totuşi, accesul la Internet este destul de scăzut şi chiar dacă numărul conexiunilor va creşte sigur, ritmul nu pare să fie extraordinar de accelerat. Acesta ar fi un prim dezavantaj.

Este adevărat, Internetul încurajează anonimatul, ceea ce ne face să credem că apelând la acest tip de comunicare ne putem proteja mai bine identitatea sau că şansele ca relatările noastre să rămână confidenţiale sunt mult mai mari. Eroare – sinceritatea, flexibilitatea şi încrederea sunt atributele principale ale comunicării şi sunt fundamentul relaţiei psihoterapeut-subiect.

Avantajul major al Internetului apare însă atunci când persoanele cu dizabilităţi motorii, persoanele extrem de ocupate sau cele care suferă de fobii ce fac din ieşirea din casă un calvar vor să apeleze la un psihoterapeut.

Totuşi, atunci când terapia presupune şi expunerea in vivo la factorii stresori, contactul fizic şi comunicarea directă cu psihoterapeutul nu pot fi înlocuite nici de un echipament performant (PC), nici de conexiunea extrem de bună la Internet. Este una dintre situaţiile în care tehnologia n-a reuşit să învingă factorul uman.

Depresia, o problemă de sănătate publică

Depresia este o problemă de sănătate publică serioasă din cauza ratei din ce în ce mai crescute a incidenţei. Din totalul afecţiunilor raportate în lume în anul 2002, 4,5% au fost depresii. Dacă nu este tratată adecvat, depresia poate deveni cronică, o persoană ajungând să înregistreze pe durata vieţii mai multe episoade depresive.

În raportul său intitulat World Health Statistics 2007, Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că depresiile sunt tot mai des asociate cu afecţiuni precum astmul, angina, artrita sau diabetul. Deşi „studiul nu demonstrează că oamenii devin mai depresivi atunci când suferă deja de o afecţiune cronică”, există o precizare: diagnosticarea la timp şi tratarea stărilor depresive sunt esenţiale, indiferent de starea de sănătate a unei persoane. „În multe dispensare, atunci când se prezintă la control pacienţi care suferă de mai multe afecţiuni, inclusiv depresie, aceasta din urmă rămâne adesea nediagnosticată, tratamentul prescris vizând de obicei bolile cronice.”

Cum se manifestă depresia? Mulţi pacienţi spun că au probleme cu somnul, au coşmaruri sau se trezesc dimineaţa fără chef. Pe de altă parte, sunt pacienţi care dorm neobişnuit de mult. Alte simptome sunt pierderea poftei de mâncare, slăbitul fără motiv, balonarea, lipsa apetitului sexual, dereglarea ciclului menstrual în cazul femeilor, lipsa spontaneităţii în gândire şi în mişcări, oboseală excesivă, evitarea comunicării cu cei din jur etc.

În funcţie de natura şi de severitatea simptomelor, episodul depresiv poate avea intensitate redusă, medie sau severă. Aproximativ 15% dintre stările depresive severe pot lua o formă psihotică, pacienţii fiind rupţi de realitate. Aceştia acuză halucinaţii, spun că aud voci care îi condamnă sau îi ameninţă, că se simt neimportanţi, că se simt pedepsiţi, că sunt bolnavi şi nu se vor mai face bine niciodată. Uneori, depresia poate fi mascată de consumul excesiv de alcool sau de substanţe halucinogene. Nu sunt puţini cei care îşi găsesc un refugiu în alcool, în tutun, în medicamente şi chiar în droguri, având falsa impresie că aşa vor ieşi din „pasa proastă”.

Stările depresive pot fi cauzate de anotimp, de naşterea unui copil (depresia postpartum) sau de o afecţiune deja existentă (cancer, boli cardiovasculare, durere cronică, diverse tumori, tulburări hormonale, diabet). Copiii şi persoanele în vârstă prezintă un risc, primii din cauza fobiilor sau a comportamentului deviant, iar ultimii din cauza sentimentului de inutilitate sau a procesului de îmbătrânire.

Mituri şi prejudecăţi

În publicaţia Conquering Depression (2001), Biroul regional pentru Asia de Sud-Est al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prezintă o serie de mituri şi de prejudecăţi legate de depresie, dar mai ales de persoanele care trec prin stări depresive. Sunt persoane imprevizibile, vorbesc şi se poartă ciudat, e doar vina lor, n-or să-şi revină nici dacă urmează un tratament – iată câteva stereotipuri întâlnite frecvent, mai ales atunci când medicii de familie sau specialiştii din serviciile primare de asistenţă medicală nu au ei înşişi o înţelegere adecvată a modului de diagnosticare şi apoi a tratamentului ce trebuie prescris în astfel de situaţii.

Mitul 1. Depresia afectează mai ales persoanele din ţările industrializate, nu şi pe cei ce trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Greşit: depresia afectează persoane din toate mediile, din toate ţările. În unele state, este adevărat, aceasta este catalogată drept „melancolie” sau „tristeţe” mai ales atunci când afectează persoanele în vârstă, fiind considerată ceva „normal” şi tocmai de aceea... netratată.

Mitul 2. Depresia este o stare influenţată de vrăjitoare, de descântece, de magia neagră etc. Greşit: depresia este o afecţiune ca oricare alta. Apariţia ei este cauzată de factori ambientali sau biologici, simptomele fiind de ordin psihologic şi fizic. În cultura indiană, de exemplu, fizicul şi psihicul sunt strâns legate şi se influenţează reciproc.

Mitul 3. Depresia este o afecţiune, dar ea nu poate fi tratată. Greşit: depresia poate fi tratată atât prin psihoterapie, cât şi medicamentos şi sunt tot mai mulţi psihologi specializaţi în tratarea unor astfel de tulburări.

Mitul 4. Banii cheltuiţi pe tratarea depresiei nu sunt investiţi cu folos, multe alte boli, infecţioase sau cronice, necesitând sume importante de bani care nu sunt întotdeauna disponibile. Greşit: afecţiunile psihice au fost ignorate în trecut şi multe dintre ele continuă să fie tratate inadecvat. În prezent, cinci dintre primele zece afecţiuni raportate la nivel mondial sunt de ordin psihologic/psihiatric. Evident, depresia se numără printre acestea. Studiile arată că în 2020 depresia va deveni a doua afecţiune la nivel mondial, imediat după bolile cardiovasculare.

Mitul 5. Depresia este doar o scuză. Complet greşit: cei care suferă de stări depresive nu au nicio vină şi nu pot fi acuzaţi că au o astfel de afecţiune.

Mitul 6. Competiţia din ziua de astăzi şi ritmul de viaţă alert crează o predispoziţie la stări depresive. Adevărat: concurenţa sporită poate induce stări de anxietate. Pierderea locului de muncă poate fi cauza unei supărări majore. Totuşi, oamenii trebuie să găsească modalităţi de a face faţă stresului cotidian.

Mitul 7. Cauza depresiei unei persoane este un factor extern. Greşit: factorii externi nu sunt întotdeauna cei care provoacă stările depresive. Este recunoscut deja că reacţiile chimice de la nivelul creierului uman pot conduce la depresii chiar şi în lipsa influenţei factorilor externi.

Mitul 8. Odată diagnosticată cu depresie, o persoană va suferi de această afecţiune toată viaţa. Greşit: în marea majoritate a cazurilor, depresia durează o perioadă limitată de timp. După ce a urmat un plan psihoterapeutic şi/sau un tratament medicamentos adecvat, persoana în cauză nu va mai acuza simptomele, îşi va putea relua activitatea normală şi va reveni la starea de sănătate iniţială.

Mitul 9. Nu trebuie să apelăm la un specialist pentru o stare depresivă, un concediu scurt sau un pahar de alcool sunt suficiente pentru a ne ameliora suferinţa. Greşit: sunt mulţi cei care gândesc în acest mod, doar că cel sau cea care trece printr-o stare depresivă nu se va bucura deloc de vacanţă, iar alcoolul poate agrava depresia. Aceasta nu poate fi tratată decât prin psihoterapie şi/sau medicaţie, iar sprijinul familiei sau al anturajului sunt decisive.

Mitul 10. Dacă o persoană care trece printr-o stare depresivă spune că se sinucide, nu o să recurgă de fapt la un astfel de gest. Greşit: suicidul este un risc major în cazul depresiilor. O ameninţare ca aceasta trebuie luată în serios şi o discuţie cu un specialist plin de tact şi empatie, pe parcursul căreia persoana în cauză îşi poate exprima ideile şi sentimentele şi poate primi sfaturi adecvate, poate preveni suicidul.

Mitul 11. Cei ce au tot confortul material nu suferă de depresii. Greşit: un nivel socio-economic scăzut ar putea fi un factor determinant, dar starea depresivă afectează toate păturile sociale. Celebrităţi sau persoane extrem de bogate au trecut prin stări depresive sau pot suferi depresii. Vedeta americană de televiziune Roseanne, Eric Clapton, Jimmy Hendrix sau Marilyn Monroe sunt doar câteva exemple.

Testul psihologic pentru permisul de arma: reglementari noi

Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 319/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.  Aceasta a intrat in vigoare la data de 14.01.2016. Aici gasiti materialul integral. 

Articolul 14, alineatul 5, stabileste responsabilitatile psihologilor avizati in specialitatea psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale de catre Colegiul Psihologilor din Romania. In acest sens, atunci cand persoana evaluata trebuie reexaminata sau a primit avizul 'inapt', psihologul are obligatia sa transmita rezultatul examinarii catre Inspectoratul General al Politiei Romane in maxim 5 zile. 

Prin noua reglementare se urmareste evitarea situatiilor in care o persoana care a picat testul psihologic pentru eliberarea avizului de port arma sa nu mai poata apela la serviciile altui psiholog inainte de termenul prevazut de lege. 

Reexaminarea se poate efectua o singura data, dupa cel putin 15 zile şi cel mai tarziu la 30 zile de la data primei evaluari. Avizul psihologic are valabilitate de 12 luni de la data emiterii acestuia.

Pământul e rotund

Scriam aici despre opţiuni, despre responsabilitate, despre satisfacţia pe care ţi-o produce o alegere corectă sau despre nemulţumirea care rezultă dintr-o decizie greşită.

După vizionarea unui nou film prezentat în cadrul Festivalului One World Romania am concis că pământul este rotund, după cum cercul pe care începem să-l desenăm în copilărie se închide, aproape de fiecare dată, tot în primii ani de acumulare a experienţei de viaţă.

Documentarul Hold me tight, Let me go ne vorbeşte despre copii, mai precis despre copiii traumatizaţi. Mulberry Bush este o şcoală din Marea Britanie, întemeiată în 1948 de Barbara Dockar Drysdale, în care copiii-problemă sunt incluşi într-un program special de recuperare şi reintegrare care se întinde pe durata a şase luni până la trei ani de zile.

Copiii prezentaţi în film s-au confruntat în primii ani de viaţă cu traume de natură diferită: decesul unui părinte, abuzul fizic, lipsa afecţiunii, necunoaşterea tatălui. Undeva, în subconştientul lor, s-a dezvolat un tip de frustrare pe care copiii nu ştiu nici s-o definească, nici s-o accepte, nici s-o controleze. În schimb, şi-o exprimă prin accese de furie îndreptate adesea împotriva celor care îi ocrotesc şi care doresc cu adevărat să-i ajute.

Fierul se bate cât e cald, spune o vorbă românească pusă în practică la şcoala britanică. Copiii-problemă sunt scoşi din mediul lor şi introduşi într-un program dedicat şi adecvat fiecărui caz în parte. Este uimitor devotamentul adulţilor implicaţi în procesul de recuperare, empatia acestora, răbdarea lor şi rezistenţa la frustrare. De asemenea, este de invidiat modul de lucru multi-displinar.

Obiectivul pe termen lung al programului sus-amintit este acela de reintegrare socială a unor persoane (acum copii) care s-ar putea transforma în adolescenţă în victime ale influenţelor nefaste, pentru ca la maturitate să umple celulele unor penitenciare. Este un tip de intervenţie timpurie scumpă dacă este să ne gândim pe termen scurt sau mediu, dar incredibil de ieftină pe termen lung.

Merită să investeşti într-un astfel de proiect (şi nu mă refer neapărat la partea financiară, care până la urmă este cea mai facilă)? În mod sigur da. Măsura câştigului este dată chiar de către Alex, unul dintre copiii care urmează să termine programul: "când o să fiu mare, o să vin aici să vă ajut pe voi".

Stresul cotidian

Fără să ne dăm seama, stresul cotidian îşi lasă amprenta asupra conduitei profesionale sau familiale. Spaţiul intim nu este o noţiune înţeleasă şi tocmai de aceea nu poate fi nici acceptat, nici respectat. Reacţiile pe care le dezvoltăm atunci când suntem agresaţi de insistenţele şi de nivelul diferit de educaţie al persoanelor cu care intrăm în contact depind de rata permeabilităţii sau a imunităţii la stres.

Călătoria cu mijloacele publice de transport în condiţiile actuale, şofatul în zone aglomerate, zgomotele citadine, instabilitatea existentă în orice societate dezvoltată sunt doar câţiva dintre factorii externi care au impact puternic asupra psihicului uman. Dacă la aceştia adăugăm şi factorii interni - predispoziţia la instabilitate emoţională, nivelul redus al coping-ului sau lipsa capacităţii de adaptare la mediu - atunci avem toate ingredientele necesare dezvoltării unui comportament agresiv şi intolerant.

Refuzul categoric de a discuta cu un specialist nu este deloc întâmplător. Psihologia a fost una dintre ştiinţele puse la zid în societatea comunistă, iar absolvenţii şcolii moderne de psihologie îşi fac loc cu greu în spaţiul profesional. Sănătatea mintală nu este încă percepută ca fiind o componentă a sănătăţii publice, iar efectele pe termen lung nu au fost calculate.

Ca orice alt serviciu, consultaţia psihologică are un cost. Dacă în economiile dezvoltate acesta este suportat de către sistemul public de asigurări de sănătate, în România preţul trebuie suportat de către client. Din păcate... Este unul dintre argumentele invocate de către cei care ar apela la un astfel de serviciu, dar nu o fac.

Matematic vorbind, beneficiile pe termen mediu şi lung pe care le-ar avea o persoană dacă ar apela din timp la o formă de psihoterapie sunt net superioare pierderilor, cel puţin de ordin financiar, suportate de aceasta. Iată un singur exemplu: sunt persoane care au frică de înălţime şi refuză un job bine plătit, care în plus mai oferă şi satisfacţii, doar pentru că locul în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea este situat la unul dintre etajele superioare ale unui bloc turn. În plus, nu pot folosi nici liftul pentru că suferă de claustrofobie.

Conform datelor statistice, cele mai mari salarii din România sunt cele din sistemul bancar. Dacă jobul despre care discutăm ar fi într-o bancă, refuzul costă minim câteva sute de euro pe lună sau mii de euro anual. Putem adăuga primele, bonusurile, programele de formare şi perspectiva unei cariere de succes. Un program de psihoterapie cognitiv-comportamentală se parcurge, în funcţie de caz, în aproximativ 15-20 de şedinţe cu o frecvenţă de 1-2 şedinţe săptămânal. La finalul acestuia, clientul este capabil să-şi gestioneze fobiile şi stările anxioase, gândurile negative (cogniţiile) şi poate avea o activitate profesională perfect normală. Fără un astfel de plan terapeutic, persoana în cauză nu numai că poate pierde tot ce am enumerat mai sus ca beneficii, dar îşi amplifică stările dezadaptative.

Aritmetica a fost şi este un instrument obiectiv de măsurare a eficienţei. Ea este la îndemâna oricui şi poate fi utilizată în luarea unei decizii.

Prizonier în propriul corp

Perioada de criză pe care o traversăm a acutizat una dintre problemele cu care se confruntă specialiștii din sănătatea mintală: depresia.

Nu există cifre clare în ceea ce privește numărul românilor care suferă de depresie, însă din activitatea curentă constat că astfel de cazuri sunt tot mai dese.

Una dintre întrebările pe care mi-o pun clienții mei este: de ce să fac psihoterapie (cu un psiholog) dacă urmez un tratament medicamentos (prescris de un medic psihiatru)?

Unul dintre motive este că medicamentele dau o stare de somnolență. Aceasta permite corpului să intre într-un repaus fizic care este benefic recuperării. Cu toate acestea, în perioadele de veghe gândurile negative revin. Iar prin gânduri negative mă refer la informațiile recurente legate de cauza depresiei.

În cazul unui pacient care dezvoltă o depresie din cauza presiunii de la locul de muncă, de exemplu, gândurile provin din neputință (vrea să schimb ceva, dar nu pot), din sentimentul de inutilitate (acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă), din frustrare (am vrut să îmbunătățesc procesul x, dar nu am fost lăsat / ascultat)…

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face de ani de zile recomandarea ca depresia să fie tratată combinat – tratament medicamentos + psihoterapie – tocmai pentru a preîntâmpina recăderile și pentru a nu transforma pacientul într-un prizonier în propriul corp.

Specialiștii OMS au constatat că atunci când medicația este întreruptă, gândurile negative – care nu sunt anihilate de antidepresive – revin cu aceeași intensitate sau sunt și mai puternice. Pe de altă parte, acestora li se adaugă și frustrarea că pacientul nu s-a vindecat deși a urmat, uneori ani în șir, un tratament care nu a dat rezultatele așteptate.

Rolul psihoterapiei este, printre altele, și acela de a-l ajuta pe pacient să-și restructureze (reformuleze) gândurile negative. ‘Vreau să schimb ceva, dar nu pot’ se poate transforma în ‘Voi putea schimba ceva dacă îmi pun mintea la contribuție, dacă găsesc soluții alternative’. ‘Acum, dacă sunt bolnav, o să-mi pierd locul de muncă’ se poate reformula: ‘Boala nu este permanentă, ci e o stare temporară. Dacă urmez tratamentul corect și îmi fac exercițiile așa cum îmi recomandă psihoterapeutul meu, o să mă vindec mai repede.’ Și lista poate continua.

În depresie, lucrul în echipă este esențial. În centrul echipei este pacientul, iar alături de acesta, dincolo de medicul psihiatru și de psiholog / psihoterapeut, trebuie să fie familia. Cu toții colaborează pentru a-i oferi persoanei respective sprijinul de care are atât de multă nevoie. 

Malaria versus sănătatea mintală

Chiar dacă în statele cu venituri mici depresia a ajuns o problemă de sănătate la fel de gravă ca malaria (3,2% faţă de 4%), fondurile destinate sănătăţii mintale sunt mărunţiş în comparaţie cu cele alocate combaterii malariei. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că numărul persoanelor care suferă de depresie a ajuns, la nivel mondial, la 151 de milioane (peste 2% din populaţia lumii), iar al celor care se sinucid în fiecare an se apropie de un milion (844 000).

La cifrele se mai sus se adaugă alte 26 de milioane de persoane care au fost diagnosticate cu schizofrenie, 40 de milioane - cu epilepsie şi 24 de milioane - cu Alzheimer şi alte forme de demenţă.

Trecând dincolo de cifrele seci, trebuie spus că efectele afecţiunilor psihice sunt mult mai grave. Atât persoanele diagnosticate, cât şi familiile acestora devin victime ale stigmatizării şi discriminării, ale violenţei şi abuzurilor. Uneori, pacienţilor li se impun restricţii în exercitarea drepturilor civile şi politice şi au acces restrâns la servicii de sănătate sau sociale.

Iar societatea, ţinându-i departe de o educaţie adecvată şi de locurile de muncă ce le-ar suplimenta venitul şi aşa aproape inexistent, nu face altceva decât să îi adânceasă în disabilitate şi să îi împingă spre un deces prematur.

Să auzim de bine

Pentru toate doamnele și domnișoarele care - fizic sau virtual - au intrat în cabinet, o primăvară frumoasă.

IMMurile și sănătatea mintală

Între 16 și 18 martie, Bucureștiul găzduiește cea de-a unsprezecea Conferință Europeană a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Tema acesteia este ”Demnitatea ca drept fundamental al omului și consecințele încălcării acestui drept asupra sănătății mintale”.

Află mai multe dând click aici.

Cine are batrani, sa-i pazeasca

Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburari care afecteaza sanatatea persoanelor cu varsta de peste 65 de ani, au descoperit cercetatorii de la Facultatea suedeza de sanatate publica. Lucrurile par sa se agraveze pe masura ce populatia este in plin proces de imbatranire.

In studiul lor, cercetatorii au evaluat rezultatele diferitelor forme de interventie psihosociala, determinand care sunt activitatile cu adevarat benefice sanatatii mintale.

Puteti afla mai multe despre cercetarea lor in Journal of Aging and Health, insa demn de notat este faptul ca interventiile centrate pe exercitiu fizic, grupuri de sprijin, dezvoltare de aptitudini sau rememorarea experientelor din trecut nu au avut efecte semnificative asupra psihicului.

Din pacate, forma de tratare a depresie la care se apeleaza adesea este medicatia, iar echipa de cercetatori a constatat ca cea mai inalta rata a mortalitatii, atat in cazul femeilor, cat si al barbatilor, se inregistreaza in randul celor care se trateaza cu o combinatie de antidepresivi si stabilizatori de dispozitie.

Sanatatea mintala a femeilor in congres

La mijlocul lunii martie, capitala Spaniei va gazdui cel de-al patrulea congres mondial privind sanatatea mintala a femeilor. Principalele teme dezbatute vor fi: sanatatea reproducerii, bolile mintale, tipurile de tratament pentru tulburarile mintale (psihofarmacologie, psihoterapie, tratamente noi, metode complementare si alternative), prevenirea afectiunilor de ordin psihic si etiologie, aspectele psihologice ale bolilor in cazul femeilor, sanatatea mintala a grupurilor particulare de femei (fete si adolescente, femeile in varsta, refugiate sau lesbiene) si aspectele politice si socioculturale ale sanatatii mintale a femeilor (trauma, violenta, discriminare, abuz, dezastre naturale, probleme de ordin etic, feminism, cariera ori aspecte etnice, culturale sau religioase).

Inscrierile au inceput deja si pana la sfarsitul lunii ianuarie sunt tarife preferentiale. Detaliile despre program si alte informatii utile sunt disponibile aici.

Resursa umana din domeniul medical - incotro?

"Cu o populatie de varsta a treia in crestere, unele state europene ar trebui sa se concentreze mai mult asupra tratarii afectiunilor cronice, problemelor de sanatate mintala si serviciilor sociale si de ingrijire pe termen lung si mai putin asupra serviciilor destinate nou-nascutilor, copiilor si sanatatii maternale", se arata intr-un studiu publicat recent de EuroObserver.

Necesarul de resurse umane din domeniul sanatatii publice se modifica pe masura ce nevoile populatiei se schimba. De exemplu, reaparitia bolilor infectioase poate fi direct legata de cresterea imigratiei. Un alt factor tine de asteptarile beneficiarilor, mai ales ca societatile se multiculturalizeaza si, in plus, apar noi inovatii de ordin tehnic si organizational, care ar conduce firesc la imbunatatiri in performanta sistemului de sanatate (de exemplu sporirea investitiilor in sanatatea primara si coordonarea serviciilor integrate).

Un alt argument tine direct de resursa umana medicala ale carei caracteristici sunt, de asemenea, intr-un amplu proces de schimbare in sensul imbatranirii, deci al cresterii ratelor de pensionare, al feminizarii sau al cresterii numarului de specialisti care lucreaza cu norma redusa.

Si asteptarile specialistilor din medicina se adapteaza la noile conditii, nevoia de echilibru intre viata personala si cea profesionala sau fenomenul de migratie a fortei de munca punand presiuni suplimentare asupra sistemului. Nu in ultimul rand, exista un decalaj important de timp intre momentul in care se ia o decizie politica si cel in care aceasta isi face efectul tocmai pentru ca este nevoie de ani buni pentru ca un cadru medical sa se specializeze.

Pentru a veni in sprijinul guvernelor, Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat patru metode de baza de planificare a resursei umane la nivel national:  abordari bazate pe nevoi, abordari bazate pe raportul cerere/utilizare, abordari de tipul procent al fortei de munca medicale / rata populatiei sau abordarea de tip "obiectiv asumat".

Conform Centrului National de Statistica si Informatica in Sanatate Publica, numarul bolnavilor cu tulburari mintale ramasi in evidenta medicilor de familie din Romania (anul 2008) era de 251 525. EuroObserver arata ca numarul psihiatrilor era, in acelasi an, de 1 367, din care 609 au peste 50 de ani. De la Colegiul Psihologilor din Romania aflam ca numarul psihologilor cu aviz de libera practica in psihologie clinica si psihoterapie este de 5 159, din care 3 307 psihologi clinicieni. Nu stim nimic despre varsta lor si nici cati dintre ei au intentia de a parasi Romania. Un lucru este cert: Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca Romania, alaturi de Ungaria si Estonia, inregistreaza cote extrem de mari fata de celelalte tari europene la capitolul internari din cauza afectiunilor mintale.

Daca vrei sa afli cum stau lucrurile si in alte state europene, click aici.

Sedinte de terapie la TV

Din 6 decembrie, HBO incepe sa difuzeze serialul "In deriva", avand ca subiect psihoterapia. Conform HBO, "serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihoterapeut de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie – 4 şedinţe individuale între psiholog şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihologului la propriul său terapeut."

Pana la difuzarea primului episod, difuzat luni, 6 decembrie, la ora 20:30, va invit sa vizionati prezentarea serialului care-l va avea in prim plan pe Marcel Iures.

Stresul cronic şi consecinţele sale

Consecinţele stresului cronic sunt stările de anxietate şi depresia. Cei care acuză astfel de tulburări sunt mai expuşi riscului de a dezvolta afecţiuni cardiace. În plus, cei supuşi unui stres prelungit au mai multe şanse să devină dependenţi de substanţe (medicamente, droguri, alcool).

Află mai multe de la Asociaţia Psihologilor Americani.

Decontarea serviciilor psihologice

Colegiul Psihologilor din Romania şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate negociază contractul-cadru pentru 2011 pentru decontarea serviciilor psihologice.

Sunt bolnav. Cum ma tratez?

Unul din zece europeni sufera de tulburari psihice; depresia este, in multe state europene, cea mai comuna problema de sanatate; suicidul este o cauza de deces deloc de neglijat, 55 000 de europeni (dintre care trei sferturi barbati) luandu-si viata in fiecare an.

14% dintre locuitorii batranului continent (in crestere cu 2% fata de anul 2005) au declarat ca in ultimele 12 luni s-au adresat unui doctor (cel mai adesea medicului de familie) din cauza problemelor de ordin psihologic sau emotional.

Studiul remarca faptul ca cei mai multi dintre cei care au cautat ajutor specializat provin din Romania, 35% dintre romanii chestionati (fata de 15% cat este media europeana) afirmand ca problemele psihologice si/sau emotionale i-au indreptat catre un specialist din categoria medic de familie, farmacist, psiholog, psihoterapeut, asistent social sau psihiatru. In ansamblu, romanii se claseaza sub media europeana din punctul de vedere al negativismului emotional, marea majoritate considerandu-se nefericiti, spunand ca le lipseste calmul si linistea interioara tot timpul sau in mare parte din timp. Conform raspunsurilor la chestionar, romanii cred ca nu si-au indeplinit obiectivele din cauza unei probleme fizice (31% fata de 23% media europeana), 6% dintre ei luand antidepresive (din care 23% pentru tratarea depresiei si 42% pentru starile de anxietate).

Cele mai mari probleme ale romanilor sunt siguranta locului de munca si recunoasterea efortului depus la serviciu.

Cele de mai sus sunt concluziile unui Eurobarometru (capitolul sanatate mentala) publicat luna trecuta de Uniunea Europeana, interviurile fiind derulate in perioada februarie-martie 2010.

"Nu poate exista sănătate fără sănătatea mentală"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 75% dintre cei care suferă de tulburări psihice, neurologice sau sunt dependenţi de substanţe (între aceştia se numără şi cele aproape 95 de milioane de persoane care au depresie şi alte 25 de milioane diagnosticate cu epilepsie) din statele în curs de dezvoltare nu au acces la tratament sau îngrijire de specialitate.

Pentru a veni în întâmpinarea cadrelor medicale care lucrează în instituţii (policlinici, spitale) nespecializate în sănătatea mentală, OMS a elaborat un sistem integrat de management care utilizează protocoale de decizie pentru tulburări de tipul depresie, psihoză, tulburări bipolare, epilepsie, tulburări comportamentale şi de dezvoltare (în cazul copiilor şi adolescenţilor), demenţă, dependenţă de alcool sau de droguri, autovătămare, suicid etc.

Ghidul este lansat în această perioadă pentru că 10 octombrie este ziua mondială a sănătăţii mentale, iar sănătatea fizică şi cea psihică sunt interdependente. Criza economico-financiară a adâncit nevoia de suport psihologic a celor care acuză suferinţe fizice. Şi, pentru că "Nu există sănătate fără sănătatea mentală", aşa cum subliniază Ban Kimoon, Secretarul General ONU, serviciile de sănătate trebuie să fie integrate.

Ment insana

Tragedia de la maternitatea Giuleşti din Bucureşti deschide un subiect considerat tabu de prin anii `70-`80: consilierea psihologică a pacienţilor. Din cauza acestui eveniment, relaţia dintre pacient şi psiholog, mai bine spus nevoia pacientului şi a familiei de consiliere psihologică sau de psihoterapie, este pe buzele tuturor.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a locului şi rolului psihologului în societatea românească, am căutat prin arhiva de publicaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii câteva date pe care eu le consider concludente.

Aşadar, conform Mental Health Atlas 2005, sănătatea se bucura în anul 2004 de un buget echivalent cu 6,5% din PIB, cheltuiala publică totală per capita fiind de 460 dolari, din care 365 de dolari erau investiţie publică (guvernamentală). Aceeaşi publicaţie arată că la începutul anilor '90, rata mortalităţii pacienţilor dependenţi de alcool era de 1,97%, semnificativ mai mare decât acelaşi indicator în cazul celorlalte afecţiuni mentale (0,36%). În urma unui studiu (Berlescu et all) efectuat în 1995, s-a aflat că tulburările mentale apar în special şi/sau se agravează în timpul sarcinii sau perioadei post-partum (642 de cazuri). Acestea erau asociate cu nivelul scăzut al educaţiei, cu o structură biologică şi psihologică labilă, cu rate mari ale avortului şi cu complicaţiile post-natale.

La capitolul "mental health resources" (în România), OMS scrie negru pe alb: "A mental health policy is absent". Cu toate acestea, există o politică referitoare la abuzul de substanţe, făcându-se referire la interzicerea fumatului în spaţii publice. Pe de altă parte, există un program de sănătate mentală aprobat în 1999 şi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, dar - şi aici citez din raportul OMS - "nu sunt disponibile detalii referitoare la aplicarea acestui program". Lipsa acestor date este, de altfel, recunoscută şi de Ministerul Sănătăţii care, în planul său de activităţi pe termen scurt, îşi propune "Reînfiinţarea Programului Naţional de Sănătate Mentală". Responsabil de această reînfiinţare este MS/INCDS.

Din bugetul total alocat sănătăţii, doar 3% se îndreaptă către sănătatea mentală, "principalele surse de finanţare fiind bugetul de asigurări sociale şi buzunarul pacienţilor sau al familiilor acestora".

În termeni economici, "posibilele consecinţe ale tulburărilor mentale sunt numeroase şi includ cogniţii şi comportamente distorsionate care pot afecta pacienţii şi pe cei care îi au în îngrijire, dar şi pierderi (de tipul veniturilor şi economiilor) ca rezultat al pierderii capacităţii de muncă sau din cauza cheltuielilor de îngrijire şi tratament. Aceste tulburări pun presiune şi pe societate, care trebuie să furnizeze servicii de îngrijire şi tratament", spune OMS. "Costurile suplimentare ale psihoterapiei faţă de tratamentul medicamentos, mai ales în cazurile unor afecţiuni severe cum ar fi schizofrenia sau tulburările bipolare, sunt modeste, dar rezultatele adaugă un plus de valoare, făcând din combinaţia tratament medicamentos+psihoterapie cea mai eficientă strategie de intervenţie. La pacienţii diagnosticaţi cu depresie sau anxietate, psihoterapia este versiunea generică cea mai eficientă inclusiv în comparaţie cu noii anti-depresivi", se arată în analiza OMS. Cea mai mare problemă, identificată de forul suprem în materie de sănătate, este lipsa de resurse umane care să acopere necesarul de intervenţie psihologică. 

La capitolul cifre, România se mândreşte cu 4,1 medici psihiatri la 100 000 locuitori (faţă de 11,8 în Austria, 9 în Bulgaria, 12,1 în Cehia, 16 în Danemarca, 22 în Finlanda, 11,8 în Germania, 15 în Grecia, 20 în Norvegia, 9 în Olanda, 6 în Polonia) şi cu 4,5 psihologi la 100 000 locuitori (faţă de 49 în Austria, 0,9 în Bulgaria, 4,9 în Cehia, 85 în Danemarca, 79 în Finlanda, 51,5 în Germania, 14 în Grecia, 68 în Norvegia, 28 în Olanda, 18,4 în Polonia). Lista completă este disponibilă aici.