Cum să alegi terapeutul potrivit pentru copilul tău?

Copilul tău are probleme emoţionale sau de comportament? Ai decis din proprie iniţiativă sau la sugestia medicului să apelezi la un psihoterapeut? Dacă răspunzi afirmativ la cel puţin una dintre cele două întrebări, urmează o a treia: cum să alegi terapeutul potrivit pentru copilul tău?

Fundaţia Nemours îţi oferă câteva sfaturi utile:

• asigură-te că specialistul este avizat să practice psihoterapia. Colegiul Psihologilor din România este singura entitate legală care poate elibera avizele de liberă practică, iar lista completă a psihologilor, pe specializări şi pe trepte de specializare este disponibilă aici.
• înainte de a-ţi face o programare, întreabă care este durata şedinţei şi care este costul acesteia.
• caută un psihoterapeut care să fie apropiat de copii. Pentru ca terapia să dea rezultate, relaţia dintre copil şi psihoterapeut trebuie să fie una relaxată. În plus, copilul tău nu trebuie să se simtă nici speriat, nici respins de psihoterapeut.
• întreabă care sunt "regulile casei": ce se întâmplă dacă anulezi o programare, cu cât timp în avans poţi face acest lucru, cât de disponibil este psihoterapeutul în afara programului stabilit sau în caz de urgenţă.
• caută un psihoterapeut care îi implică şi pe părinţi în planul terapeutic. Când există o problemă, aceasta va fi mai repede rezolvată dacă în terapie işi dau concursul toţi membrii familiei.
  

Lăsaţi copiii să copilărească! E dreptul lor.

Articolul 31, alineatul 1, al Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului: "Statele părţi recunosc copilului dreptul la odihnă şi la vacanţă, dreptul de a practica activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică."

Treaba copiilor este să copilărească. Ei trebuie să se joace şi să înveţe din joacă. Trebuie să-şi petreacă timpul în compania celor de seama lor, trebuie să aibă o încărcare adecvată vârstei şi nivelului de dezvoltare intelectuală. Copiii trebuie încurajaţi, nu demoralizaţi. Nu trebuie certaţi, mai ales dacă nu le-am explicat suficient de bine ce au de făcut. Părinţii trebuie să aibă răbdare, să nu-i forţeze pe copii şi să fie consecvenţi în decizii.

Sunt tot mai mulţi părinţii care încearcă să ofere copiilor lor tot ce le trebuie. Uneori, chiar mai mult decât au copiii nevoie. Este un lucru normal şi, până la un punct, firesc. De la această limită pornesc, însă, problemele copiilor. Ghiozdanul devine prea greu de cărţile şi caietele numeroase şi voluminoase. Programul zilnic este peste măsură de încărcat cu orele de la şcoală şi cu temele. O banală răceală pune o presiune suplimentară asupra normei obişnuite, pentru că micul om trebuie să recupereze ce a pierdut în ziua sau zilele de boală.

Dar efortul lor nu se opreşte aici. Părinţii vor ca micuţii să vorbească limbi străine. Cât mai multe. Doar "învăţarea altor limbi contribuie la o mai bună înţelegere". N-o spun eu, a spus-o Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism. Şi atunci programul săptămânal include, suplimentar, ore de engleză şi/sau de franceză şi/sau germană, spaniolă, italiană etc.

Ment sana in corpore sano. Alt dicton care pare să-i inspire pe părinţi. Deci orelor de sport de la şcoală trebuie să li se adauge un curs de înot, unul de arte marţiale (it's a jungle out there), echitaţie, baschet, fotbal, atletism. Fetiţelor nu le strică un balet sau puţină gimnastică. De (cele mai) multe ori, din păcate, părinţii plătesc un ban in plus pentru ca moştenitorul familiei să ia lecţii fără vreun alt coleg sau prieten prin preajmă. Deci copilul nu interacţionează, aşa cum ar trebui, cu cei de-o seamă, ci cu persoane mult mai în vârstă. In plus, antrenorii sau meditatorii nu au metodă pedagogică flexibilă şi adaptată vârstei.

Nu toţi copiii "protestează". Mulţi nici nu ştiu că au drepturi, iar alţii nu sunt suficient de pregătiţi ca să şi le ceară. Ei încearcă din răsputeri să se ridice la nivelul aşteptărilor părinţilor. Nu reuşesc întotdeauna, iar istoria este plină de exemple.

Care sunt efectele potenţiale? Oboseala, plisticeala, apatia, surmenajul, stresul, anxietatea, însingurarea, izolarea, excluderea din grupul social, autoînvinuirea, tensiuni în relaţia copil-părinţi. Lucrurile se complică atunci când copilul ajunge la pubertate, când devine adolescent, iar la maturitate, la rândul lui, va cere şi mai mult de la proprii copii.

Cui i-e frica de psiholog?

Am observat, în ultima perioadă, reacţia stârnită de cartea mea de vizită: "A, dar ce credeţi că am nevoie!?" După care, aproape invariabil, urmează comentariul: "de fapt, toată lumea are nevoie." Iar destăinuirile încep să curgă.

De unde această prejudecată? De ce această atitudine?

Dacă te recomanzi "inginer", nu-ţi cere nimeni sfaturi tehnice sau planurile unui mecanism sofisticat. Dacă eşti actor, interlocutorul nu te va ruga niciodată să interpretezi un rol. Dacă eşti profesor de română, n-o să-ţi ceară nicio persoană să faci o analiză gramaticală sau să reciţi din Eminescu.

Dar atunci când spun că sunt psiholog sau când pur şi simplu întind partenerului de discuţie cartea mea de vizită, declanşez acel ceva. De unde vine şi pe ce se bazează?

10 octombrie - ziua mondială a sănătăţii mintale

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea mintală este strâns legată de comportament. Problemele de ordin social, mintal sau comportamental pot interacţiona, amplificându-şi efectul asupra atitutidinii şi bunăstării. Consumul excesiv de substanţe, violenţa împotriva femeilor sau a copiilor, HIV/SIDA, depresiile sau stările de anxietate sunt predominante şi mai greu de suportat atunci când se suprapun peste şomaj, venituri scăzute, excludere socială, stil de viaţă nesănătos sau nerespectarea drepturilor omului.

Printre tipurile de intervenţie eficiente şi la costuri relativ reduse sugerate de OMS se numără:

• programele de prevenire (vizitarea la domiciliu a femeilor însărcinate, intervenţii psiho-sociale preşcolare, intervenţii combinate nutriţionale-psiho-sociale în cazul grupurilor defavorizate;
• sprijinul acordat copiilor (programe de dezvoltare a abilităţilor, programe de dezvoltare personală a copiilor şi adolescenţilor);
• emanciparea femeilor (un acces mai bun la educaţie şi scheme de microcreditare)
• sprijin social acordat persoanelor în vârstă (programe de socializare, centre de zi şi/sau comunitare);
• programe care vizează grupurile vulnerabile (minorităţi, emigranţi, victime ale dezastrelor);
• intervenţii la locul de muncă (programe de prevenire a stresului).

"Sănătatea mintală are o importanţă deosebită în starea de sănătate a oricărei persoane, în relaţiile familiale şi în capacitatea individului de a contribui la bunul mers al societăţii", spune secretarul general ONU, Ban Ki-moon.

Consultare publică pentru stoparea abuzului de alcool

Până la sfârşitul acestei luni (31 octombrie), publicul larg este invitat să participe pe forumul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, exprimându-şi liber sugestiile referitoare la modul în care poate fi stopat abuzul de alcool.

Alcoolul curmă, în fiecare an, viaţa a peste 2,3 milioane de persoane. Tocmai de aceea, Benedetto Saraceno, director al departamentului de sănătate mintală şi abuz de substanţe din cadrul OMS, se declară interesat "în special de abordările integrate prin care pot fi protejate grupurile de risc, cum ar fi tinerii sau cei afectaţi direct, fizic sau psihic, de consumul excesiv de alcool al persoanelor din familie (soţii, copii) sau al prietenilor."

Pe forum sunt încurajaţi să contribuie reprezentanţii instituţiilor guvernamentale de resort, ai societăţii civile, ai institutelor de cercetare, companii private şi specialişti independenţi. Opiniile exprimate vor fi sintetizate într-o serie de documente ce vor fi discutate apoi cu reprezentanţii producătorilor de băuturi alcoolice.

Pentru a citi mai multe despre managementul consumului excesiv şi dăunător de substanţe, click aici.

Şcoala de viaţă

Cine are nevoie de un permis de conducere, trebuie să parcurgă mai întâi şcoala de şoferi. Plăteşte, învaţă, dă un examen şi obţine permisul.

Cine îşi doreşte de o slujbă bine plătită, trebuie să urmeze nişte cursuri. Plăteşte, învaţă, dă un test şi obţine o diplomă de calificare. Pe baza acesteia, depune o aplicaţie, este chemat la interviu şi ocupă postul visat.

Cine îşi doreşte o schimbare în viaţă şi o sănătate mintală mai bună, ar trebui să meargă la psiholog. Să plătească şedinţa, să înveţe ce şi cum să schimbe în gândire şi în comportament şi apoi să-şi continue viaţa fără a privi înapoi cu mânie.

Dacă în primele două cazuri axioma este valabilă, faţă de cel de-al treilea există rezerve. Deşi starea psihică este cea mai importantă.

Tendinţe similare pe continente diferite

Numărul psihiatrilor americani care oferă pacienţilor lor şi şedinţe de psihoterapie este în scădere. Aceasta pentru că numărul psihiatrilor specializaţi în psihoterapie se reduce simţitor şi, în plus, numărul medicamentelor pe care le pot prescrie este tot mai mare.

Conform the Washington Post, psihoterapia a fost o bună perioadă de timp braţul proeminent al psihiatriei, doar că ultimele dovezi indică faptul că acest trend este unul descendent. Pe baza datelor din 1996-2005 furnizate de Serviciul Naţional de Ambulatoriu din Statele Unite ale Americii, rata vizitelor la cabinetul de psihiatrie pentru servicii de psihoterapie a scăzut de la 44,4% (1996-1997) la 28,9% (2004-2005). S-a înregistrat şi un declin al numărului de psihiatri care oferă suport psihoterapeutic (de la 19,1% la 10,8% pentru perioadele amintite mai sus).

Cei care au nevoie de psihoterapie apelează la psihologi, la asistenţii sociali sau la alţi psihoterapeuţi. "Tendinţa este aceea de separare a serviciilor", spune doctorul Ramin Mojbatai, profesor la Facultatea de Sănătate Publică John Hopkins Bloomberg din Baltimore.