Stresul profesional în perioada de criză

În perioadele dificile din punct de vedere economic şi financiar, numărul celor care încearcă să demonstreze că sunt mai eficienţi la locul de muncă este în creştere. Din păcate, dacă aceştia nu îşi găsesc timp şi pentru a se îngriji, rezultatul nu va fi reuşita profesională, ci o sănătate şubredă.

Conform site-ului Asociaţiei Psihologilor Americani, "multe angajaţi îşi testeaza forţele în condiţii extreme, dar stresul de la locul de muncă - cuplat cu lucrul prelungit - are efecte dezastruoase asupra sănătăţii", spune profesorul Griffing de la Universitatea Saint Louis.

Cele şapte semne ale "dependentului de muncă" (workaholic) sunt:

• renunţarea la perioadele de relaxare (dacă un nivel redus de stres este benefic organismului, stresul cronic poate conduce la cancer, afecţiuni cardiace, dureri de cap, de stomac, probleme cu somnul, tensiune musculară, modificări bruşte ale greutăţii corporale, presiune sangvină mare sau dureri în piept);
• mâncatul pe fugă (feriţi-vă de mâncarea congelată, de produsele de tip fast-food sau cele înalt-procesate, care pot depăşi cantităţile normale de sodiu, calorii şi grăsimi);
• renunţarea la orele de somn în favoarea celor de muncă (consecinţele sunt o iritabilitate crescută, dificultăţi de concentrare, probleme cu memoria, un raţionament scăzut, obezitate);
• renunţarea la exerciţiul fizic (oamenii nu au fost creaţi pentru a sta opt ore sau mai mult la birou şi au nevoie de un minim de 30 de minute pe zi de exerciţiu fizic, astfel reducându-se riscul apariţiei anxietăţii sau a depresiei);
• unii muncesc chiar şi atunci când sunt bolnavi, temându-se că în condiţiile actuale îşi pot pierde locul de muncă. Nu uitaţi cele trei motive pentru care este bine să staţi departe de muncă în astfel de condiţii: nimeni nu vrea viruşii voştri, productivitatea va fi oricum scăzută şi aveţi nevoie de odihnă pentru a vă putea pune repede pe picioare;
• consumul de alcool. Se spune că ce e mult strică, iar zicala este extrem de potrivită în cazul alcoolului. Riscurile consumului excesiv de alcool depăşesc cu mult beneficiile şi pot consta în dependenţă, afecţiuni hepatice şi chiar unele forme de cancer;
• săritul peste controlul medical periodic. În vremuri tulburi, oamenii renunţă la controlul medical. Nu uitaţi, totuşi, că este mai bine (şi chiar mai ieftin) să preveniţi decât să trataţi. Încercaţi să faceţi controalele periodice, ţinând cont de vârstă, de istoricul familiei şi de stilul de viaţă, consultându-vă cu medicul de familie.

Articolul complet este disponibil aici.

Stresul şi costurile pe care le implică

România Liberă de astăzi mi-a captat atenţia cu un titlu: "Stresul de la job responsabilizează." Afirmaţia mi s-a părut cu atât mai interesantă cu cât este făcută de un medic psihiatru. Nu îmi propun nici să susţin, nici să contrazic declaraţia, ci doar să prezint o serie de fapte aşa cum sunt ele văzute de instituţiile specializate.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) consideră stresul la locul de muncă o problemă căreia, de ani buni încoace, îi acordă o atenţie specială. "Dacă sănătatea este definită ca un echilibru dinamic, atunci stresul face parte din acest întreg. Sănătatea există doar prin interacţiunea cu alte persoane şi cu mediul care ne înconjoară. Doar stresul în exces este patologic. Stresul este, aşadar, şi normal, şi necesar atât la locul de muncă, cât şi în afara acestuia. Atunci când devine intens, continuu şi repetat, atingând niveluri pe care o persoană nu le poate stăpâni, stresul se transformă într-un fenomen negativ care provoacă tulburări sau afecţiuni psihologice. La locul de muncă, rezultatul final este inadaptarea la situaţia dată şi imposibilitatea de a funcţiona la nivelul optim."

Distresul sau mai bine spus "procesul de interacţiune psihologică dintre un individ şi o situaţie" este perceput ca pe un dezechilibru între cerinţele interne şi cele externe (conţinutul activităţii) şi abilitatea persoanei (contextul activităţii) de a face faţă acestor cerinţe.

Pentru a întări cele de mai sus, ILO pune la dispoziţia celor interesaţi şi un tabel cu cele mai stresante ocupaţii, scala de ierarhizare pornind de la 0 spre 10, cifra 6 reprezentând un nivel mediu de stres. Constatăm astfel că cel mai stresat muncitor este minerul (8,3), urmat de poliţist (7,7), pilot, jurnalist (7,5), dentist (7,3), actor (7,2), personalul de pe ambulanţă şi pompier (6,3), profesor (6,2), asistent social şi manager resurse umane (6).

Aşa cum este normal, stresul are un cost, acesta fiind tradus prin zilele în care un angajat nu vine la serviciu sau, dimpotrivă, este prezent la muncă, dar nu "produce" la nivelul aşteptărilor. Criza economică şi financiară care se manifestă de doi ani în lume şi care a ajuns acum şi-n România aduce cu sine şi stres. Conform OECD "Restructurarea organizaţională şi reducerile de personal au drept consecinţă o presiune mai mare asupra angajaţilor păstraţi în funcţii, volumul de muncă al acestora şi viteza cu care trebuie să producă rezultate crescând corespunzător. Pe de altă parte, tot mai mulţi angajaţi optează pentru flexibilitatea programului, fie lucrând cu normă parţială, fie subcontractând diferite servicii. Din această cauză, încrederea în siguranţa locului de muncă este în cădere şi se reflectă în tendinţele care afectează un număr tot mai mare de angajaţi."

Mulţi manageri se întreabă, aşadar, dacă este cazul să investească în măsuri de combatere a stresului sau dacă această linie bugetară trebuie închisă. Fiind vorba de costuri "economice" şi "non-economice", managerii trebuie să ia în calcul absenteismul (eficienţă scăzută), costurile medicale sporite (concedii medicale, abonamentele la clinicile medicale, medicamente), plecarea angajaţilor, urmată de creşterea costurilor cu recrutarea, formarea noilor angajaţi (productivitate scăzută).

În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, există studii recente care subliniază legătura strânsă dintre stresul la locul de muncă şi violenţă, consumul excesiv de alcool şi/sau droguri. Până voi reveni pe larg, găsiţi mai multe informaţii despre acest aspect aici.

Ce cred părinţii despre sănătatea copiilor lor?

Întrebarea de mai sus este, de fapt, titlul unui studiu analitic (un gen de eurobarometru) efectuat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în perioada 22 - 30 septembrie 2008 de către Gallup.

În cadrul acestui proiect a fost analizată percepţia părinţilor vis-a-vis de calitatea vieţii copiilor: activitatea fizică, dispoziţii şi emoţii, autonomie, relaţiile cu colegii/prietenii, sprijin social şi mediul în care-şi desfăşoară activitatea (şcoală).

O să "decupez" în acest articol doar partea care ţine de psihologie:

• "copilul nu a fost trist în ultima săptămână", au declarat trei din zece părinţi, în timp ce jumătate dintre aceştia au spus că au remarcat o indispoziţie în starea copiilor. 18% dintre părinţi au recunoscut că starea este "destul de frecventă", 2% - foarte frecventă, iar 1% au apreciat că indispoziţia îi caracterizează pe copii lor în permanenţă;
• o majoritate covârşitoare a părinţilor (56%) consideră că, în ultimele şapte zile, copiii lor nu s-au simţit însinguraţi, iar o treime au spus că remarcă uneori această stare la copii lor. Numai 8% dintre părinţi, respectiv 1%, recunosc că în ultima săptămână copiii lor s-au simţit singuri sau deosebit de singuri. Majoritatea părinţilor care nu remarcă nicio problemă în atitudinea copiilor lor provin din Franţa, România, Polonia şi ţările baltice;
• întrebaţi fiind în ce măsură s-au distrat copiii lor cu prietenii (de aceeaşi vârstă), 21% dintre părinţii din România au răspuns "foarte rar" sau "niciodată";
• atunci când li s-a cerut să caracterizeze starea generală de sănătate a copiilor lor, 8,5% dintre români au spus că nu e grozavă.
  

Raportul complet este disponibil aici.

Instrumente de evaluare psihologică II

În cadrul Cabinetului individual de psihologie Bălan Constantin Răzvan au fost introduse în utilizare următoarele teste proiective:

• Testul arborelui (Koch) - utilizat în psihologia educaţională, psihologia clinică, psihodiagnostic, resurse umane etc.
• Desenul familiei - utilizat în psiholigia clinică pentru identificarea relaţiilor cu membrii familiei, a conflictelor interne sau a trăsăturilor psihotice (tendinţe depresive sau maniacale).
• Desenul persoanei - utilizat în psihologia clinică pentru semnalarea unor tipuri de identificare sexuală, maniera de adaptare la problemele întâmpinate de subiect, identificarea tendinţelor regresive şi a inhibiţiilor în dezvoltarea personalităţii.
• Testul apercepţiei pentru copii - utilizat în evaluarea psihologică a copiilor (identificarea principalelor nevoi şi pulsiuni; concepţia despre mediul înconjurător; conflictele semnificative; testarea realităţii, a judecăţii, a proceselor gândirii, funcţionarea autonomă, maturitate/imaturitate).
• Testul de apercepţie tematică - utilizat în evaluarea candidaţilor care doresc să se angajeze în domenii care cer un nivel înalt al abilităţilor de lucru cu oamenii sau un bun control al stresului (domeniul militar, juridic, diplomaţie, educaţie); în evaluarea pacienţilor care au un diagnostic psihiatric în vederea stabilirii tipului de terapie adecvat; în evaluarea unor tulburări de personalitate.
• Evaluarea funcţionării eu-lui - utilizat în psihologia clinică pentru diagnosticarea persoanelor cu vârsta de peste 18 ani în vederea stabilirii gradului de organizare şi funcţionare a personalităţii (memorie, concentrare, atenţie, capacitatea de conceptualizare, creativitate, nivelul de competenţă şi eficienţă în stăpânirea mediului ambiant, gradul şi tipul de relaţionare).
• Testul Rorschach - acesta este cel de-al doilea cel mai uzilizat test în evaluarea judiciară după MMPI şi al doilea cel mai răspândit test ca utilizare de către membrii Societăţii pentru Evaluarea Personalităţii. Este folosit în diagnosticarea tulburărilor de gândire care nu sunt evidente şi în diferenţierea gândirii psihotice de cea non-psihotică atunci când pacientul nu admite deschis că prezintă o gândire psihotică.

Testele au licenţă de utilizare, iar psihologul este avizat să le aplice.

Cum să-ţi pregăteşti copilul pentru întâlnirea cu psihologul

Dacă vi s-a recomandat să mergeţi la un psiholog sau pur şi simplu aţi constatat că trebuie să faceţi acest pas deoarece copilul are probleme emoţionale sau de comportament, atunci vă veţi întreba: ca părinte, ce fac înainte de prima întâlnire?

Iată câteva sfaturi utile, oferite de Fundaţia Nemours:

• fiţi sinceri şi deschişi atunci când îi explicaţi copilului de ce trebuie să consultaţi un psiholog
• asiguraţi-vă că cel mic înţelege că psihologul este o persoană cu care o să stea de vorbă şi nu un doctor care o să-i facă o injecţie sau o să-l consulte
• explicaţi-i copilului că psihoterapeutul este specialistul care-i ajută pe copii să se simtă mai bine
• în cazul adolescenţilor, aceştia trebuie să ştie că tot ceea ce vor discuta cu psihoterapeutul este confidenţial şi că psihologul nu va divulga părinţilor nimic din ceea ce copilul a declarat în cadrul şedinţei. Excepţie fac cazurile în care copilul spune că intenţionează să-şi facă rău lui sau altor colegi ori prieteni
  
• explicaţi copilului faptul că psihoterapeutul lucrează cu întreaga familie pentru că toţi membrii acesteia sunt egali, iar schimbarea trebuie să se producă din toate direcţiile şi pe cât mai multe planuri.

Tinerii şi sănătatea mintală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, deşi extrem de importantă, sănătatea mintală a tinerilor este un subiect neglijat în întreaga lume.

Ştim cu toţii că tinerii reprezintă viitorul. Pe de altă parte, jumătate din populaţia lumii are vârsta sub 25 de ani. În condiţiile în care majoritatea problemelor sau a afecţiunilor psihice încep în adolescenţă şi dacă nu sunt depistate şi tratate la timp, ele au consecinţe de ordin emoţional şi social, uneori sever, la maturitate. Iar consecinţele se răsfrâng atât asupra lor, a tinerilor, cât şi asupra familiilor lor.

Dacă ar fi să aduc din nou în discuţie termenul "eficienţă", aş spune că prevenirea, identificarea şi apoi tratarea afecţiunilor psihice ale adolescenţilor salvează costurile materiale şi morale pe termen lung şi foarte lung.

Nu mai trebuie să ne spună nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nici alte foruri de specialitate că tulburările şi afecţiunile psihice înregistrează creşteri în rândul tinerilor. Cea mai tristă imagine este reflectată de rata suicidului la nivel mondial:
- în fiecare an se sinucid aproape un milion de persoane, adică un deces la fiecare 40 de secunde;
- rata suicidului în rândul populaţiei tinere a crescut atât de mult, încât acest grup a atins cel mai ridicat risc într-o treime din ţări;
- suicidul a ajuns cea de-a treia cauză de deces în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.

Cifrele pentru România sunt disponibile aici.

Cauzele sunt deja binecunoscute: schimbările sociale rapide, presiunea şi concurenţa de la şcoală, facultate sau de la locul de muncă, presiunea anturajului sau a grupurilor de influenţă, crizele familiale sau cele individuale şi dispariţia valorilor tradiţionale (care conduc la dificultăţi în stabilirea obiectivelor şi a aspiraţiilor).

Accidentele de maşină şi efectele lor psihologice asupra copiilor

Peste 2000 de copii mor în lume, în fiecare zi, din cauze ce ar fi putut fi prevenite, este concluzia unui raport lansat cu puţin timp în urmă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de UNICEF. Pe primele locuri se află accidentele de maşină, înecurile, arsurile, căzăturile şi intoxicaţiile/ otrăvirile.

Bine, bine, o să spuneţi, şi care este legătura cu psihologia?

Să luăm accidentele de maşină. Conform publicaţiei, copiii care supravieţuiesc unui astfel de accident pot suferi de stres post-traumatic, de anxietate şi pot dezvolta fobii, tulburări care se accentuează dacă unul dintre părinţi a fost rănit grav sau a decedat în accidentul respectiv. Copiii răniţi pot trece prin distres psihosocial şi se pot simţi izolaţi în suferinţa lor.

Câteva studii au relevat niveluri ridicate de distres al copiilor în timpul sau imediat după accidentul de maşină. Astfel, la cinci zile de la accident, 98% dintre copiii care au fost implicaţi sufereau de stres post-traumatic, de depresie sau de anxietate. La o lună de la producerea accidentului, 44% dintre copii încă retrăiau acele momente (flashback-uri), se temeau să nu mai fie răniţi, sufereau de tulburări de dispoziţie, nu puteau dormi şi visau că suferă schimbări corporale. Un alt studiu arată că un sfert dintre aceşti copii suferă de stres post-traumatic şi la trei luni de la accident.

Accidentele de maşină pot avea efecte profund psihologice asupra copiilor şi atunci când aceştia nu sunt direct implicaţi, dar când îşi pierd un părinte sau o rudă apropiată.

Raportul complet este disponibil aici.