sâmbătă, 26 iulie 2008

Cum să-ţi linişteşti copilul

Ţipetele sau plânsul sunt modalităţi prin care copilul îşi exprimă supărarea. Ele sunt întâlnite mai ales la vârste fragede pentru că până atunci puiul de om nu a învăţat cum să se adapteze la o situaţie sau cum să facă faţă unei nevoi.

Iată, în cele ce urmează, o serie de sugestii care vă pot ajuta în încercarea de a tempera formele gălăgioase de protest:

- dacă plânsul se datorează vreunei frustrări, încercaţi să-l ajutaţi pe cel mic, să-l încurajaţi şi mai ales să aflaţi ce anume îl/o nemulţumeşte;
- dacă plânsul este doar o metodă de a vă atrage atenţia sau de a obţine rezultatul dorit (de copil), încercaţi să-l ignoraţi. Nu cedaţi niciodată în faţa unor astfel de solicitări.
- atunci când îi cereţi copilului să meargă într-un loc (la baie, la bucătărie, la culcare etc), încercaţi să anticipaţi şi să evitaţi ţipetele sau plânsul printr-un avertisment de câteva minute. Dacă refuză în continuare, luaţi copilul în braţe şi purtaţi-l până în locul respectiv, iar apoi lăsaţi-l acolo.
- atunci când copilul devine şi mai gălăgios sau chiar violent, trimiteţi-l în camera lui pentru câteva minute, până se linişteşte.
- atunci când copilul îşi pierde firea cu totul şi se loveşte intenţionat, treceţi în spatele lui, luaţi-l în braţe şi ţineţi-i mâinile pe lângă corp până când simţiţi că începe să se relaxeze.

Seria de sfaturi utile va continua.

2 comentarii:

Andreea Demirgian spunea...

Neata. Putem prelua sfaturile tale pe desprecopii.com?

Răzvan Bălan spunea...

sigur ca da, citand sursa