Şi băieţii cresc câteodată

Copilărie. Adolescenţă. Maturitate. Bătrâneţe. Simplu, nu? Sunt patru etape ale vieţii pe care orice om le parcurge de-a lungul existenţei sale. Complicaţiile apar odată cu pragurile dintre primele trei stadii ale dezvoltării umane. Poate nu întâmplător, cel mai dureros este pragul dintre copilărie şi adolescenţă pentru că, citând o vorbă din popor, după ce ne-am lovit cu capul de sus suntem întotdeauna atenţi la pragul de jos.

Copii fiind, ne dorim să creştem cât mai repede pentru a putea fi deopotrivă cu cei pe care îi ridicăm la rangul de modele: colegii de şcoală, vecinii de bloc sau prietenii din cartier. Odată ajunşi la adolescenţă, principalul gând care ne frământă este acela de a scăpa de sub tutela părinţilor şi de a lua propriile decizii. Responsabilităţile nu intră în calcul pentru că vrem o libertate cu clauze. Părinţii trebuie să ne finanţeze nevoile, uneori chiar capriciile, însă le este strict interzis amestecul în treburile interne.

În mod natural, etapa următoare este trecerea la maturitate. Femeile vor fi întotdeauna curioase să ştie când şi cum se coc bărbaţii, când se consideră aceştia desprinşi de fusta mamei şi când devin pregătiţi să-şi asume responsabilitatea care derivă din poziţia de cap al familiei.

Aş începe prin a aminti că în istoria noastră recentă, atunci când se întâlneau doi bărbaţi, prima întrebare care apărea într-o discuţie era: tu din ce leat eşti? Era momentul care delimita taberele şi care marca respectul reciproc. Adesea, conjunctura era legată de armată, perioadă în care flăcăii fuseseră rupţi de familie şi în care trecuseră prin încercări diverse, depăşind momentele grele şi învăţând la cald lecţiile de viaţă.

Astăzi armata este opţională, iar cei care decid să se înroleze sunt priviţi cu suspiciune. Odată stagiul militar terminat, însă, ei se întorc în comunitate şi sunt admiraţi pentru dârzenia lor. Dintr-o dată, nu mai sunt consideraţi "puiul mamei", fiind perfect pregătiţi să treacă prin şi peste greutăţile vieţii. Stagiul de iniţiere - un prag psihologic - a fost depăşit, băiatul fiind forţat să se obişnuiască şi să respecte un set de norme (sau reguli) impuse, să se descurce în situaţii deosebite, să-şi asume răspunderi.

Vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce se întâmplă cu voinicii care nu mai fac armata... Nevoia individului de apartenenţă la grup se manifestă indiferent de sex sau vârstă, motiv pentru care tinerii adulţi aderă la ideologii, anturaje şi asocieri în care, pentru a-şi dovedi bărbăţia - lor înşişi şi membrilor grupului - au de parcurs nişte "ritualuri" care, nu de puţine ori, intră în conflict cu legea. Pe de altă parte, cei care sunt mai retraşi ajung să sufere de anxietate pentru că se văd puşi în faţa unor provocări pentru care nu au fost pregătiţi. Un astfel de exemplu este căsătoria, lucru pe cât de banal, pe atât de natural, dar care, în cazul unui încă-adolescent necălit, poate produce inclusiv stări de panică.

Nu susţin reintroducerea stagiului militar obligatoriu, dar capacitatea indivizilor de a depăşi bariera psihologică a ruperii de părinţi şi de a se adapta la noul mediu este un barometru al societăţii în care trăim.

Consumul de alcool în Uniunea Europeană şi consecinţele sale

"Europa înregistrează cea mai mare rată de băutori şi cel mai ridicat nivel al consumului de alcool pe cap de locuitor din lume. Cotele mari ale consumului de alcool se reflectă în problemele de sănătate publică, inclusiv violenţă, criminalitate, afecţiuni (ex. ciroza hepatică), scăderea productivităţii muncii, absenteism, divorţuri şi decese accidentale."

Cu aceste cuvinte începe raportul privind disponibilitatea băuturilor alcoolice în Uniunea Europeană (2009), ale cărui concluzii sunt:

• de la mijlocul anilor '90, băuturile alcoolice au devenit tot mai uşor de procurat în majoritatea statelor membre UE
• există o legătură strânsă între disponibilitate şi consumul de alcool
• la fel de strânsă este şi legătura dintre consumul de alcool şi principalele trei consecinţe ale sale: numărul răniţilor în accidentele de maşină, numărul deceselor înregistrate în accidentele de maşină şi numărul cazurilor de ciroză hepatică
• consumul de alcool transfrontalier datorat diferenţelor de taxe / preţ poate contribui la creşterea ratei de consum de alcool şi a consecinţelor acestuia.

Consumul de alcool a crescut în perioada 1985-2003 în marea majoritate a statelor europene. Referindu-mă doar la România, datele arată că berea a câştigat teren (4,03 litri pe cap de locuitor în 2003 faţă de 2,95 litri în 1985) în faţa vinului (3,04 litri pe cap de locuitor în 2003 faţă de 4,09 litri în 1985), consumul de spirtoase rămânând relativ acelaşi (2,4 litri în 2003 faţă de 2,65 litri în 1985).

În ceea ce priveşte efectul consumului de alcool asupra sănătăţii, numărul de cazuri de ciroză hepatică înregistrate în România a crescut de la 35 la 100 000 locuitori în 1990 la 47 în 2003.

Raportul arată că o creştere de 1% a consumului de alcool pe cap de locuitor atrage după sine o creştere cu 0,85% a accidentelor de maşină soldate cu decese şi cu 0,61% a accidentelor de maşină soldate cu răniţi. Conform unui alt studiu, elaborat în 2004, 2 dintre cele mai periculoase 20 de zone din Europa din punctul de vedere al numărului de accidente de maşină se află în România: nord-estul ţării (cu 1.160 de morţi la milionul de locuitori) şi sudul Munteniei (1.031 decese la milionul de locuitori).

Vin sărbătorile, beţi cu măsură şi conduceţi cu grijă!

Alegerea ne aparţine. Mereu!

Ultimele două zile m-au pus în faţa unor experienţe mai speciale. Nu le-aş spune inedite, ci doar privite din alt unghi, din altă poziţie, din altă perspectivă.

Prima dintre ele a fost vizita la Penitenciarul Rahova, despre care scrisesem deja. Nu sunt puţini cei care se vor mira auzind că acest moment mi-a stârnit nostalgia, având în vedere că am lucrat o perioadă gard în gard cu Penitenciarul Rahova, în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Poliţiei. Acum "am sărit gardul", dacă mă pot exprima astfel, şi am trecut dincolo de nişte porţi închise celor care nu sunt angajaţi ai acestei instituţii şi celor care îşi asumă răspunderea vieţii încărcate de problemele zilnice.

Motivul vizitei a fost legat de Festivalul One World Romania şi de proiecţia unuia dintre cele 35 de filme documentare înscrise în festival. Rene, căci aşa se intulează filmul, şi-a petrecut mai mult de jumătate din viaţă în celulă. Momentele sale de libertate sunt pasagere şi se termină, mai devreme sau mai târziu, în acelaşi loc: la închisoare. Vizionarea filmului, la care au participat şi aproape 50 de deţinuţi, a fost urmată de o discuţie cu toţi cei prezenţi. O ocazie rară pentru orice om liber să afle cum gândeşte un semen care a ajuns după gratii şi ce aşteptări au deţinuţii de la stat sau de la societate.

Una dintre temele discuţiei a gravitat în jurul alegerilor pe care le facem în viaţă, cu tot ceea ce implică ele. Dacă ar fi să luăm aceeaşi situaţie în care să punem chiar şi zece persoane, fiecare va lua altă decizie: în funcţie de educaţie, de vârstă, de sex, de experienţa de viaţă, de religie, de influenţa anturajului sau de presiunea socială. Ce îi determină pe unii să comită infracţiuni? Cât de greu este să faci alegerea potrivită şi, mai ales, cât de pregătiţi suntem să trăim împăcaţi cu decizia pe care am luat-o, să ne acceptăm statutul de om liber sau de rezident al unei închisori?

Mulţi dintre deţinuţi sunt de părere că statul nu face nimic pentru ei, că societate îi uită sau îi marginalizează. Alţii se plâng de faptul că, după executarea pedepsei, sunt consideraţi în continuare infractori şi nu îşi pot găsi un loc de muncă. Sunt şi situaţii în care un deţinut este mulţumit cu ceea ce primeşte acolo, după gratii, mâncarea, acoperişul de deasupra capului, serviciile medicale însumând mult peste ceea ce şi-ar permite ca om liber.

Şi atunci, ce alegem? Iar după ce am ales, suntem împăcaţi cu alegerea făcută?

# # #

A doua experienţă a fost una teatrală. Piesa de teatru la care am fost aseară se numeşte Cum m-am lăsat, este scrisă de Hannes Stein şi este interpretată de Anca Sigartău şi 1Q-Sapro. Dialogul dintre cele două personaje vizează gândirea şi, iarăşi, deciziile sau alegerile pe care le facem. Gânditul, se spune în piesă, este periculos, "gândirea fiind un dialog continuu şi tăcut cu sine". Având în vedere că cel mai mare duşman al omului este omul însuşi, cele mai bune măsuri pe care le poate lua acesta împotriva gânditului sunt vorbitul (cu mâinile la urechi, pentru a nu asculta şi pentru a nu auzi ce spun alţii), băutura sau drogurile.

"Avantajul enorm al alcoolului este că există la îndemână aproape peste tot în lume. Un alt avantaj este acela că organismul omenesc absoarbe alcoolul ca un burete. Aproape nu există alt produs chimic care să fie tolerat în organism într-o concentraţie de până la 5 la mie în sânge." "În cazul unui consum constant de alcool, părţi ale creierului suferă leziuni, iar masa cenuşie scârboasă din capul dvs se descompune văzând cu ochii. Aveţi şanse mari la o psihoză alcoolică de lungă durată, ..., vă pierdeţi memoria recentă. Firesc, printre toate acestea chiar nu vă mai rămâne suficient timp pentru gândire."

Şi dacă efectul dorit nu este obţinut, atunci mai aveţi dreptul la extra-opţiuni: canabis, ecstasy, cocaină, LSD... După care puteţi urma exemplul strălucit al extremiştilor spanioli, strigând: Viva la muerte! "Oricum este totuna prin ce mijloc veţi ajunge la capătul drumului."

Ce alegeţi? De ce? Sunteţi împăcaţi cu alegerea făcută?

One World - festival de film documentar

Astăzi încep proiecţiile filmelor înscrise în festivalul de film documentar One World Romania, ediţia a doua.

Filmele au fost împărţite în cinci categorii tematice: După douăzeci de ani, Filmul ca tratament, Prezentul la control, Trecutul imperfect şi La graniţă. Toate ilustrează experienţe de viaţă, individuale sau comune, interesante prin mesajul pe care-l transmit şi prin discuţiile pe care le generează.

Eu voi participa la dezbaterea filmului Rene, care se va desfăşura în Penitenciarul Rahova, şi la cea care va urma proiecţiei filmului Hold Me Tight, Let me Go, de la Eurocinema Tinerimea Română.

Stresul profesional în perioada de criză

În perioadele dificile din punct de vedere economic şi financiar, numărul celor care încearcă să demonstreze că sunt mai eficienţi la locul de muncă este în creştere. Din păcate, dacă aceştia nu îşi găsesc timp şi pentru a se îngriji, rezultatul nu va fi reuşita profesională, ci o sănătate şubredă.

Conform site-ului Asociaţiei Psihologilor Americani, "multe angajaţi îşi testeaza forţele în condiţii extreme, dar stresul de la locul de muncă - cuplat cu lucrul prelungit - are efecte dezastruoase asupra sănătăţii", spune profesorul Griffing de la Universitatea Saint Louis.

Cele şapte semne ale "dependentului de muncă" (workaholic) sunt:

• renunţarea la perioadele de relaxare (dacă un nivel redus de stres este benefic organismului, stresul cronic poate conduce la cancer, afecţiuni cardiace, dureri de cap, de stomac, probleme cu somnul, tensiune musculară, modificări bruşte ale greutăţii corporale, presiune sangvină mare sau dureri în piept);
• mâncatul pe fugă (feriţi-vă de mâncarea congelată, de produsele de tip fast-food sau cele înalt-procesate, care pot depăşi cantităţile normale de sodiu, calorii şi grăsimi);
• renunţarea la orele de somn în favoarea celor de muncă (consecinţele sunt o iritabilitate crescută, dificultăţi de concentrare, probleme cu memoria, un raţionament scăzut, obezitate);
• renunţarea la exerciţiul fizic (oamenii nu au fost creaţi pentru a sta opt ore sau mai mult la birou şi au nevoie de un minim de 30 de minute pe zi de exerciţiu fizic, astfel reducându-se riscul apariţiei anxietăţii sau a depresiei);
• unii muncesc chiar şi atunci când sunt bolnavi, temându-se că în condiţiile actuale îşi pot pierde locul de muncă. Nu uitaţi cele trei motive pentru care este bine să staţi departe de muncă în astfel de condiţii: nimeni nu vrea viruşii voştri, productivitatea va fi oricum scăzută şi aveţi nevoie de odihnă pentru a vă putea pune repede pe picioare;
• consumul de alcool. Se spune că ce e mult strică, iar zicala este extrem de potrivită în cazul alcoolului. Riscurile consumului excesiv de alcool depăşesc cu mult beneficiile şi pot consta în dependenţă, afecţiuni hepatice şi chiar unele forme de cancer;
• săritul peste controlul medical periodic. În vremuri tulburi, oamenii renunţă la controlul medical. Nu uitaţi, totuşi, că este mai bine (şi chiar mai ieftin) să preveniţi decât să trataţi. Încercaţi să faceţi controalele periodice, ţinând cont de vârstă, de istoricul familiei şi de stilul de viaţă, consultându-vă cu medicul de familie.

Articolul complet este disponibil aici.

Stresul şi costurile pe care le implică

România Liberă de astăzi mi-a captat atenţia cu un titlu: "Stresul de la job responsabilizează." Afirmaţia mi s-a părut cu atât mai interesantă cu cât este făcută de un medic psihiatru. Nu îmi propun nici să susţin, nici să contrazic declaraţia, ci doar să prezint o serie de fapte aşa cum sunt ele văzute de instituţiile specializate.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) consideră stresul la locul de muncă o problemă căreia, de ani buni încoace, îi acordă o atenţie specială. "Dacă sănătatea este definită ca un echilibru dinamic, atunci stresul face parte din acest întreg. Sănătatea există doar prin interacţiunea cu alte persoane şi cu mediul care ne înconjoară. Doar stresul în exces este patologic. Stresul este, aşadar, şi normal, şi necesar atât la locul de muncă, cât şi în afara acestuia. Atunci când devine intens, continuu şi repetat, atingând niveluri pe care o persoană nu le poate stăpâni, stresul se transformă într-un fenomen negativ care provoacă tulburări sau afecţiuni psihologice. La locul de muncă, rezultatul final este inadaptarea la situaţia dată şi imposibilitatea de a funcţiona la nivelul optim."

Distresul sau mai bine spus "procesul de interacţiune psihologică dintre un individ şi o situaţie" este perceput ca pe un dezechilibru între cerinţele interne şi cele externe (conţinutul activităţii) şi abilitatea persoanei (contextul activităţii) de a face faţă acestor cerinţe.

Pentru a întări cele de mai sus, ILO pune la dispoziţia celor interesaţi şi un tabel cu cele mai stresante ocupaţii, scala de ierarhizare pornind de la 0 spre 10, cifra 6 reprezentând un nivel mediu de stres. Constatăm astfel că cel mai stresat muncitor este minerul (8,3), urmat de poliţist (7,7), pilot, jurnalist (7,5), dentist (7,3), actor (7,2), personalul de pe ambulanţă şi pompier (6,3), profesor (6,2), asistent social şi manager resurse umane (6).

Aşa cum este normal, stresul are un cost, acesta fiind tradus prin zilele în care un angajat nu vine la serviciu sau, dimpotrivă, este prezent la muncă, dar nu "produce" la nivelul aşteptărilor. Criza economică şi financiară care se manifestă de doi ani în lume şi care a ajuns acum şi-n România aduce cu sine şi stres. Conform OECD "Restructurarea organizaţională şi reducerile de personal au drept consecinţă o presiune mai mare asupra angajaţilor păstraţi în funcţii, volumul de muncă al acestora şi viteza cu care trebuie să producă rezultate crescând corespunzător. Pe de altă parte, tot mai mulţi angajaţi optează pentru flexibilitatea programului, fie lucrând cu normă parţială, fie subcontractând diferite servicii. Din această cauză, încrederea în siguranţa locului de muncă este în cădere şi se reflectă în tendinţele care afectează un număr tot mai mare de angajaţi."

Mulţi manageri se întreabă, aşadar, dacă este cazul să investească în măsuri de combatere a stresului sau dacă această linie bugetară trebuie închisă. Fiind vorba de costuri "economice" şi "non-economice", managerii trebuie să ia în calcul absenteismul (eficienţă scăzută), costurile medicale sporite (concedii medicale, abonamentele la clinicile medicale, medicamente), plecarea angajaţilor, urmată de creşterea costurilor cu recrutarea, formarea noilor angajaţi (productivitate scăzută).

În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, există studii recente care subliniază legătura strânsă dintre stresul la locul de muncă şi violenţă, consumul excesiv de alcool şi/sau droguri. Până voi reveni pe larg, găsiţi mai multe informaţii despre acest aspect aici.

Ce cred părinţii despre sănătatea copiilor lor?

Întrebarea de mai sus este, de fapt, titlul unui studiu analitic (un gen de eurobarometru) efectuat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în perioada 22 - 30 septembrie 2008 de către Gallup.

În cadrul acestui proiect a fost analizată percepţia părinţilor vis-a-vis de calitatea vieţii copiilor: activitatea fizică, dispoziţii şi emoţii, autonomie, relaţiile cu colegii/prietenii, sprijin social şi mediul în care-şi desfăşoară activitatea (şcoală).

O să "decupez" în acest articol doar partea care ţine de psihologie:

• "copilul nu a fost trist în ultima săptămână", au declarat trei din zece părinţi, în timp ce jumătate dintre aceştia au spus că au remarcat o indispoziţie în starea copiilor. 18% dintre părinţi au recunoscut că starea este "destul de frecventă", 2% - foarte frecventă, iar 1% au apreciat că indispoziţia îi caracterizează pe copii lor în permanenţă;
• o majoritate covârşitoare a părinţilor (56%) consideră că, în ultimele şapte zile, copiii lor nu s-au simţit însinguraţi, iar o treime au spus că remarcă uneori această stare la copii lor. Numai 8% dintre părinţi, respectiv 1%, recunosc că în ultima săptămână copiii lor s-au simţit singuri sau deosebit de singuri. Majoritatea părinţilor care nu remarcă nicio problemă în atitudinea copiilor lor provin din Franţa, România, Polonia şi ţările baltice;
• întrebaţi fiind în ce măsură s-au distrat copiii lor cu prietenii (de aceeaşi vârstă), 21% dintre părinţii din România au răspuns "foarte rar" sau "niciodată";
• atunci când li s-a cerut să caracterizeze starea generală de sănătate a copiilor lor, 8,5% dintre români au spus că nu e grozavă.
  

Raportul complet este disponibil aici.